Nicușor Dan, președintele României, a fost întrebat, marți dimineață, de declarația Oanei Gheorghiu despre magistrații care iau bani de la gura copiilor flămânzi.
„Cred că declarația doamnei viceprim-ministru a fost nefericită și că reacția CSM-ului a fost cu mult exagerată. O opinie nu poate să constituie faptă penală. În momentul în care va veni, dacă va veni cererea de avizare a urmăririi penale, eu nu o voi semna. Nu este nicidecum o faptă penală!“, a zis Nicușor Dan.
CITEȘTE ȘI - CSM i-a făcut plângere penală vicepremierului Oana Gheorghiu
Întrebat dacă Oana Gheorghiu ar trebui să mai rămână în funcția de vicepremier după declarația făcută, președintele României a răspuns: „Desigur! Toată lumea greșește și nu e o greșeală așa de mare“.
„Problema cea mai mare este că noi avem o problemă administrativă, faptul că printr-o decizie a politicului de acum mulți ani, pensiile au fost mai mari decât salariile - acum sunt egale cu salariile - ceea ce este absolut nefiresc, iar pentru asta există acord în societate că problema trebuie corectată.
Problema colaterală este că a devenit un subiect de campanie politică și magistrații au devenit un fel de vinovați de serviciu și asta nu e normal“, a mai zis Nicușor Dan.