DCNews Stiri Miliardar mort, după ce a vrut să-și facă un selfie

Miliardar mort, după ce a vrut să-și facă un selfie

Fondatorul grupului HNA şi-a pierdut viaţa în satul Bonnieux, au precizat jandarmii francezi. "Se urcase pe un parapet înalt, pentru a face o fotografie, şi a căzut", au explicat ei, adăugând că pompierii locali au încercat să îl reanimeze pe magnatul chinez însă nu au avut succes în acest demers. 

Potrivit unei surse, miliardarul a dorit să surprindă într-o fotografie panorama locală urcând pe un zid. Pentru a face acest lucru, Wang Jian şi-a luat elan, însă a căzut apoi de la o înălţime de 10 metri. 

Brigada locală de jandarmerie a fost însărcinată cu realizarea unei anchete, care favorizează pista unui deces accidental. 

Avere de aproape 2 miliarde de dolari 

Potrivit grupului HNA, Wang Jian se afla în Franţa într-o călătorie de afaceri. 

Averea magnatului chinez a fost estimată de revista Forbes la 1,7 miliarde de dolari. 

Wang Jian s-a specializat încă din timpul studiilor sale superioare, realizate la Universitatea de Stat a Chinei, în aviaţia civilă. La începutul anilor 1990, a participat la înfiinţarea companiei aeriene Hainan Airlines. 

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele