Câteva sute de pelerini au fost prezenți, duminică, de Sf. A, Petru și Pavel la slujba arhierească săvârșită de Arhiepiscopul Târgoviștei, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon.
Pe o temperatură cu nu depășea 10 grade Celsius, pelerinii au ținut să fie prezenți la Mănăstirea Peștera, unul din cele mai importante obiective turistice din Munţii Bucegi.
În cuvântul său, Înaltpreasfinția Sa a evidențiat activitatea misionară și mărturisitoare a celor doi corifei ai Apostolilor, care au făcut cunoscută lumii, învățătura sfințitoare a Evangheliei Mântuitorului Hristos. Considerați a fi adevărate “pietre de granit ale credinței”, Sfinții Apostoli Petru și Pavel au propovăduit popoarelor, învățătura și Vestea cea bună a mântuirii, chemând și transformând din temelii societatea umană, la care au fundamentat valorile nepieritoare ale adevărului, dreptății și iubirii, ce au edificat civilizația creștină. Încrederea în transfigurarea lumii, prin sfințirea și înnoirea ei, a determinat pe cei doi Apostoli să își închine misiunea și întreaga viață propovăduirii și proclamării dragostei jertfelnice a Domnului Hristos, pe care L-au făcut cunoscut, mărturisindu-L chiar cu prețul propriei vieți. De aceea, exemplul de tărie în credința transformatoare a Sf. Ap. Petru și Pavel reprezintă un puternic argument pentru a ne apropia mai mult de Biserica Dreptmăritoare, care păstrează ca un scump tezaur, învățăturile și credința apostolică în toată plinătatea ei”.
După încheierea sfintei slujbe, Înaltpreasfinția Sa, însoțit de clericii prezenți, au binecuvântat darurile care au fost oferite pelerinilor veniți la mânăstire.
Din câte se pare voievodul Mihnea Vodă cel Rău (1508-1509) a fost ctitorul acesteia, în prima ei fază existând ca un schit din lemn, situat la intrarea în Peștera Ialomiței, în grota denumită „a lui Mihnea Vodă”, ridicat în semn de mulţumire către Dumnezeu, după ce voievodul a scăpat de turci stând ascuns în această peşteră. Aproape de intrarea în peşteră se află o piatră, numită „Piatra Altarului”, despre care se spune că era Sf. Masă unde călugării săvârşeau Sf. Liturghie.
Construcţia din lemn de la intrarea în Peştera Ialomiţei a ars în anul 1818, iar un an mai târziu a fost ridicat un schit nou, amplasat mai aproape de gura peşterii. Schitul vechi, situat la 300 m. mai jos de peşteră, a fost construit în anul 1901 de mai mulţi ctitori, cu participarea păstorilor din zonă, ctitorul principal fiind Ieromonahul Ieronim.
În anul 1993, au început lucrările de construcţie la noua biserică, situată chiar la intrarea în peşteră, precum şi la noul corp de chilii, sfinţirea bisericii săvârşindu-se în anul 1996, de către vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist Arăpașu, iar în anul 2001, la iniţiativa şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Nifon, s-a ridicat o nouă stăreţie, o nouă biserică şi un Centru Cultural-Misionar – în cadrul căruia se organizează diferite manifestări spirituale, arhondaricul, s-a reabilitat vechea stăreţie, a fost construită Casa Sf. Voievod Neagoe Basarab, s-a realizat gardul împrejmuitor. Astăzi, mănăstirea dispune de trei biserici: una de zid, în gura peşterii, şi două de lemn în incinta mânăstirii. (Foto: Crișan Andreescu)