DCNews Stiri Social Liderii de sindicate, chemați de Ilie Bolojan la Guvern. UPDATE: Nu s-a ajuns la un consens. "Vor fi conflicte sociale deschise din ce în ce mai multe"

Liderii de sindicate, chemați de Ilie Bolojan la Guvern. UPDATE: Nu s-a ajuns la un consens. "Vor fi conflicte sociale deschise din ce în ce mai multe"

Foto: Gov.ro

UPDATE 2:

Viceprim-ministrul Tanczos Barna, ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, ministrul Sănătăţii, Alexandru-Florin Rogobete, ministrul Educaţiei, Daniel-Ovidiu David, şi ministrul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, Petre-Florin Manole, susţin joi, începând cu ora 14:30, o conferinţă de presă la Palatul Victoria, informează Biroul de presă al Guvernului, transmite Agerpres.

UPDATE 1:

Liderii de sindicate au făcut primele declarații după întâlnirile avute la Guvern și la Ministerul de Finanțe. Bogdan Hossu, preşedintele Cartel Alfa, a anunțat noi proteste ale sindicaliștilor, după întâlnirea cu premierul Ilie Bolojan.

"I-am atras atenția domnului premier că din acest punct de vedere măsurile sunt focalizate numai către lucrători și către pensionari și că în condițiile actuale, fără să existe o distribuție uniformă a efortului de strângere a curelei vom avea - ei în principal, noi din punct de vedere organizatoric - mari probleme pentru că vor fi conflicte sociale deschise din ce în ce mai multe", a declarat Bogdan Hossu.

Întrebat dacă este posibil ca din toamnă, atunci când o instituție nu are suficienți bani pentru salarii, să poată decide ca unii dintre angajați să rămână 5 zile acasă în concediu neplătit, Bogdan Hossu a răspuns: "E adevărat, e posibil așa ceva. E posibil, în condițiile în care nu vor fi alocate resurse financiare suplimentare față de aprobarea de buget și fiecare trebuie să se încadreze în suma care este alocată prin aprobarea bugetului inițial, am tras concluzia de bun-simț că ori se vor face disponibilizări, ori nu se vor face disponibilizări în momentul respectiv".

Câți bugetari sunt afectaţi de reducerea sporului de condiţii vătămătoare

În jur de 600.000 de bugetari sunt afectaţi de reducerea sporului de condiţii vătămătoare, iar din creşterea TVA rezultă o scădere suplimentară a nivelului de trai de cel puţin 15%, a mai spus Bogdan Hossu.

"Aproximativ 100-150.000 de persoane beneficiau de plafonul maximal (15% - n. r.), restul sunt la diferite plafoane. Deci, undeva în jur de 600.000 de persoane sunt afectate de această ordonanţă, care evident înseamnă o scădere de trai la care dacă adăugăm efectul creşterii TVA-ului - după cele spuse de domnul premier - cu două puncte procentuale general şi cu încă două până la şase puncte procentuale în particular, adică alimente, medicamente, energie etc., evident că asta înseamnă o scădere de trai de cel puţin 15% numai din TVA", a mai afirmat Hossu, la ieşirea de la discuţiile cu premierul Ilie Bolojan, potrivit Agerpres.

Referitor la faptul că pragul de la care se va aplica CASS de 10% pe pensii a fost coborât la 3.000 de lei, de la 4.000 de lei cum s-a discutat iniţial, liderul sindical a apreciat că a fost o decizie "pur contabilă", până că "au constatat că numărul de pensionari care deveneau contribuabili era prea mic şi, ca să mărească numărul, au coborât pragul, pentru că asta este problema".

Vasile Marica, după discuțiile de la Finanțe: Nu vor fi concedieri

Totodată, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Finanţe Sed Lex, Vasile Marica, a venit cu declarații după întâlnirea de la Ministerul de Finanțe.

"Nu toate ministerele participă la acest efort bugetar. Avem ministere care au salariile mult mai mari decât noi și încearcă să își protejeze salariile în defavoarea angajaților de la Finanțe care la ora actuală, cu eliminarea de salariu, le au cele mai mici. Al doilea aspect a fost legat de toate zvonurile despre reducerea de personal, 5 zile de concediu. Domnul ministru le-a infirmat și a zis că în pachetul de măsuri pe care le avem acum pe site nu există acest lucru că va fi dat cineva afară, că va fi o reorganizare sau ceva de genul acesta în perioada următoare. În același timp, le-am atras atenția că efortul de colectare îl fac colegii noștri din Finanțe și efortul acesta nu pot să-l facă diminuând salariile și stabilind un venit mai mic pentru cei care colectează. (...) Luna aceasta, veniturile au scăzut cu circa 60% din cauza demobilizării angajaților. Nu poți cere performanță reducând salariile celor care colectează bani la buget", a declarat Vasile Marica.

Reamintim că angajații din Finanțe amenințau că blochează toată România și că iau în calcul inclusiv să nu facă plata pensiilor și salariilor.

Știrea inițială:

Reprezentanţii celor cinci confederaţii sindicale reprezentative la nivel naţional au demarat joi dimineaţa discuţiile la Palatul Victoria, pe măsurile propuse de Guvern în actualul context economic şi social, informează Blocul Naţional Sindical (BNS).

Prim-ministrul Ilie Bolojan i-a invitat pe liderii sindicali la Palatul Victoria, începând cu ora 9:00. Din partea BNS, la această întâlnire participă vicepreşedintele confederaţiei, Mircea Burlacu.

"Precizăm că această întâlnire nu are caracterul unei reuniuni formale a Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social (CNTDS), ci este o consultare directă între Guvern şi organizaţiile sindicale reprezentative. Blocul Naţional Sindical va reveni cu detalii după încheierea discuţiilor", precizează BNS, potrivit Agerpres.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele