Toți ostaticii în viață ținuți captivi de organizația teroristă Hamas au fost eliberați până luni înainte de prânz. Cei 13 ostatici din al doilea grup se află acum în mâinile Crucii Roșii și, pentru prima dată, niciun ostatic în viață nu mai este deținut de Hamas.
De dimineață, primii șapte ostatici eliberați de Hamas au trecut granița Fâșiei Gaza și au ajuns pe teritoriul israelian, însoțiți de membri ai Forțelor de Apărare ale Israelului.
Tot luni dimineață, președintele american Donald Trump a ajuns în Israel și a fost primit de premierul Benjamin Netanyahu.
Româncă stabilită în Holon, mărturii emoționante din Israel
Într-un interviu exclusiv pentru DC News, Anca Tal, româncă stabilită în Holon, a vorbit despre momentul emoționant din Israel și solidaritatea de fier a cetățenilor în fața traumei care a început pe 7 octombrie 2023.
„Este extraordinar de emoționant, ostaticii eliberați sunt copiii familiilor lor, dar de doi ani, și ai noștri. La fiecare sfârșit de săptămână, de multe ori și în timpul săptămânii, am mers în „Piața ostaticilor“, care era un loc obișnuit până acum doi ani, ca să fim cu familiile lor, să-i susținem și să le demonstrăm că nu sunt singuri cu durerea și grija lor. De abia așteptam ca această piață imensă să redevină locul pastoral și obișnuit care era înainte“, a spus, pentru DC News, Anca Tal.
Urmează faza mult mai grea, cea de a-i aduce pe cei care nu mai sunt în viață. Este sfâșietor
Ea a vorbit și despre importanța acestei zile, care pune capăt unui conflict ce durează de mai bine de doi ani, și cum se sărbătorește eliberarea ostaticilor pe străzile din Israel.
„Este o zi istorică, emoționantă, plină de lacrimi de bucurie că ni se întorc copiii, dar și lacrimi de durere și tristețe pentru că ne sosesc și ostaticii morți. La noi este foarte important să existe mormânt pentru fiecare mort de-al nostru, la care să mergem, să ne rugăm, să ne unim cu ei, cel puțin așa. Se pare că sunt și ostatici ale căror trupuri nu se știe unde sunt. Hamas probabil că nu i-au găsit.
E greu de descris ce zi de sărbătoare este aici, se dansează, se cântă și lumea merge cu steaguri pe străzi, inclusiv steagurile americane. Slavă Domnului că s-au întors copiii și s-a terminat războiul“, a conchis Anca Tal.