Într-o scurtă declarație emisă duminică, Biroul Național de Securitate (BBN) al lui Karol Nawrocki a anunțat că președintele a „semnat o rezoluție care acordă consimțământul pentru prezența pe teritoriul Poloniei a unei componente a forțelor străine din NATO ca întărire a Poloniei în cadrul Operațiunii Eastern Sentry”, scrie Notes from Poland.
Santinela Estică este numele dat unei operațiuni NATO, anunțată vineri, care își propune să consolideze flancul estic al alianței - și în special apărarea sa aeriană - în urma incursiunilor dronelor.
Declarația BBN nu a oferit alte detalii despre desfășurarea forțelor străine în Polonia, menționând că „rezoluția președintelui este clasificată”.
În timp ce anunțau misiunea Santinela Estică vineri, secretarul general al NATO, Mark Rutte, și comandantul suprem al alianței în Europa, Alexus Grynkewich, au menționat că Franța va furniza trei avioane de vânătoare Rafale, Germania patru avioane Eurofighter, iar Danemarca două avioane F-16 și o fregată antiaeriană.
„Aceste forțe și multe altele vor consolida forțele aliate existente și vor spori descurajarea și postura defensivă a NATO acolo și când va fi nevoie”, a declarat NATO.
Țările de Jos au declarat, de asemenea, că vor accelera desfășurarea anunțată anterior a sistemelor de apărare aeriană Patriot în Polonia, în timp ce Republica Cehă a trimis o unitate de elicoptere.
Vorbind sâmbătă, ministrul polonez al apărării, Władysław Kosiniak-Kamysz, a salutat „răspunsul dur și clar” al NATO la acțiunile Rusiei. El a spus că Santinela Estică va fi „o operațiune foarte serioasă, probabil una dintre cele mai mari din istoria NATO”.
Kosniak-Kamusz a adăugat că misiunea va avea ca scop crearea unei apărări aeriene multistratificate, care implică diverse tipuri de echipamente.
„Nu este vorba doar despre amenințări anti-drone, ci se aplică rachetelor, aviației, tuturor tipurilor de amenințări care pot apărea”, a explicat el, citat de site-ul de știri Onet.
Opt state membre NATO și-au declarat deja disponibilitatea de a se alătura operațiunii, a declarat Kosniak-Kamysz, în timp ce „altele se pregătesc să facă astfel de declarații”.