Un oficial militar iranian a declarat sâmbătă că reluarea războiului cu Statele Unite este „probabilă”, după ce preşedintele american Donald Trump a respins o nouă ofertă din partea Teheranului de a relua negocierile de pace, informează AFP.
Iran: O reluare a conflictului, probabilă
„O reluare a conflictului dintre Iran şi Statele Unite este probabilă, iar evenimentele au demonstrat că Statele Unite nu au respectat nicio promisiune sau acord”, a declarat sâmbătă pentru agenţia de ştiri Fars Mohammad Jafar Asadi, inspector adjunct al Comandamentului Forţelor Armate Khatam Al-Anbiya.
„Forţele armate sunt pe deplin pregătite pentru orice nouă aventură sau acţiune imprudentă din partea americanilor", a adăugat el.
Un armistiţiu a intrat în vigoare la 8 aprilie, după aproape 40 de zile de atacuri israeliene şi americane asupra Iranului şi contraatacuri ale Teheranului în regiune.
O primă rundă de discuţii directe, desfăşurată la Islamabad, la 11 aprilie, s-a dovedit a fi un eşec şi până acum nu a dat niciun rezultat, deoarece diferendele de opinie dintre cele două părţi rămân semnificative, de la situaţia Strâmtorii Ormuz şi până la chestiunea nucleară.
Iranul a transmis un nou text săptămâna aceasta prin intermediul Pakistanului, mediatorul acestor discuţii, fără ca detalii să fie publicate cu privire la conţinutul acestuia.
Donald Trump, nemulțumit de cea mai recentă propunere iraniană
Trump a declarat însă vineri că „nu este mulţumit” de această ultimă versiune a acordului, reiterând că, în opinia sa, liderii iranieni nu sunt uniţi şi sunt incapabili să ajungă la un acord asupra unei strategii pentru a pune capăt conflictului.
Preşedintele SUA, care a ameninţat în trecut că va distruge „civilizaţia” iraniană, a adăugat că ar prefera să nu fie nevoit să "pulverizeze odată pentru totdeauna" Iranul, dar că reluarea războiului rămâne „o opţiune”.
El a fost informat joi de către armată cu privire la posibile noi acţiuni militare.
Citește și: Trump a numit momentul în care „va prelua controlul” asupra Cubei
Propunerea iraniană prevede deschiderea Strâmtorii Ormuz înainte de negocierile nucleare
Propunerea iraniană, respinsă până acum de preşedintele american Donald Trump, ar permite reluarea transportului maritim în Strâmtoarea Ormuz şi ar pune capăt blocadei americane asupra Iranului, în timp ce ar amâna discuţiile privind programul nuclear al Iranului pentru mai târziu, a declarat sâmbătă un înalt oficial iranian, citat de Reuters.
Iranul blochează aproape toate transporturile maritime din Golf, cu excepţia celor proprii, de mai bine de două luni. Luna trecută, SUA au impus propria blocadă a navelor din porturile iraniene.
Vorbind sub condiţia anonimatului pentru a putea discuta chestiuni confidenţiale de diplomaţie, înaltul oficial iranian a declarat că Teheranul crede că ultima sa propunere de a amâna discuţiile nucleare pentru o etapă ulterioară este o schimbare semnificativă menită să faciliteze un acord.
Conform propunerii, războiul s-ar încheia cu garanţia că Israelul şi Statele Unite nu vor mai ataca. Iranul ar deschide strâmtoarea, iar Statele Unite ar ridica blocada.
În viitor, ar urma să aibă loc discuţii pe tema restricţiilor la adresa programului nuclear al Iranului în schimbul ridicării sancţiunilor, Iranul cerând ca SUA să îi recunoască dreptul de a îmbogăţi uraniu în scopuri paşnice, chiar dacă este de acord să îl suspende.
„În acest cadru, negocierile privind chestiunea nucleară, mai complicată, au fost mutate în etapa finală pentru a crea o atmosferă mai propice”, a declarat oficialul iranian.
Reuters şi alte instituţii media au relatat în ultima săptămână că Teheranul propune redeschiderea strâmtorii înainte de rezolvarea chestiunilor privind dosarul nuclear iranian. Oficialul a confirmat că acest nou calendar a fost acum detaliat într-o propunere oficială transmisă Statelor Unite prin intermediul mediatorilor.
Noi execuţii în Iran
Între timp, Iranul rămâne inflexibil. „Cu siguranţă nu vom accepta să ni se impună” o politică, a declarat vineri şeful puterii judiciar, Gholamhossein Mohseni Ejei, citat de AFP.
Negar Mortazavi, de la grupul de reflecţie Centrul pentru Politică Internaţională, subliniază „coeziunea” guvernului iranian, unit într-o „bătălie existenţială”.
Deşi armistiţiul le-a permis iranienilor să revină la o aparentă normalitate, viaţa lor de zi cu zi este împovărată de inflaţia şi şomajul în creştere într-o ţară deja slăbită de decenii de sancţiuni internaţionale.
Liderul suprem Mojtaba Khamenei, într-un mesaj scris, a îndemnat companiile care au suferit pagube să „evite pe cât posibil concedierile”, în numele „războiului economic şi cultural" purtat de Iran.
Citește și: Detalii noi despre starea de sănătate a lui Mojtaba Khamenei
Amir, în vârstă de 40 de ani, spune că îşi începe ziua „urmărind ştirile şi relatările despre execuţii” comise de autorităţile iraniene. Sâmbătă, sistemul judiciar a anunţat spânzurarea a doi bărbaţi acuzaţi de spionaj pentru Israel, notează Agerpres.
Citește și: Donald Trump: Marina SUA acționează „ca niște pirați” în blocada asupra Iranului