Premierul Ilie Bolojan a a vorbit despre decizia Guvernului de a reduce acciza la carburanți, explicând că o altă măsură, precum scăderea TVA-ului, ar fi putut determina începutul unei proceduri de infrigement din partea Comisiei Europene. Scăderea accizei se va concentra pe motorină, combustibil folosit de cea mai mare parte dintre români, a mai spus Bolojan.
Consumatorii de motorină, vizați de reducerea accizei
„Analizând plusurile și minusurile, am luat decizia să intervenim pe componenta de acciză”, a declarat premierul Ilie Bolojan, luni seară, la Digi24.
„Vom reduce, în perioada următoare, valoarea accizei din prețul combustibililor, în așa fel încât să ajutăm cumpărătorii să achiziționeze un combustibil mai ieftin. Ne vom concentra pe motorină, pentru că aici au fost creșterile cele mai mari și peste 70% din consumul de combustibil din România îl reprezintă motorina. Acționând în etapă pe această zonă, e un impact la două treimi dintre cei care folosesc mașinile în România”, a adăugat el.
Măsuri pentru transportatori și agricultori
De asemenea, premierul Bolojan a precizat și care sunt reducerile pe care Guvernul le-a acordat transportatorilor și agricultorilor, în contextul fenomenului de creștere a prețului la combustibili.
„Am intervenit pentru a limita exporturile de motorină și de țiței. Am prelungit schemele de sprijin pentru transportatori crescând cota din acciză care se decontează de la 65 de bani la 85 de bani. Agricultorii nu mai plătesc acciza - din 2,8 lei, plătesc 0,1 lei”, a spus el.