Berlinul considerâ necesară această decizie, în pofida criticilor venite din partea țărilor vecine până la punerea în aplicare a unei 'politici migratorii europene funcționale', informează AFP.
Decizia Germaniei de prelungire a controalelor temporare la toate frontierele sale terestre (Austria, Polonia, Cehia, Elveția, Franța, Luxemburg, Belgia, Danemarca) vine ca o măsură împotriva migrației ilegale și a criminalității. Călătorii trebuie să se aștepte la timpi mai lungi de așteptare și verificări imprevizibile.
Controalele, extinse până în septembrie
Instituite în septembrie 2024, aceste controale temporare vor fi extinse până la mijlocul lunii septembrie, după ce au fost deja prelungite de două ori, a confirmat Leonard Kaminski, un purtător de cuvânt al ministerului, în cadrul unei conferințe de presă obișnuite.
'Politica migratorie din Germania este în curs de reorganizare', iar controalele la frontiere sunt un aspect al acesteia, cu 'un succes deja incontestabil', a declarat Kaminski.
Această măsură a fost introdusă de către guvernul fostului cancelar social-democrat Olaf Scholz după o serie de atacuri mortale, dintre care unele comise de străini și pe fondul ascensiunii partidului de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD).
Coaliția condusă de conservatorul Friedrich Merz a întărit și mai mult controalele, folosind mai mulți polițiști la granițe pentru a respinge mai mulți solicitanți de azil.
În luna decembrie, cancelarul Merz afirma totuși că preconizează încheierea aplicării acestei măsuri, după o decizie a UE de a înăspri politica migratorie la granițele sale externe.
Controalele, posibile pe o durată de doi ani
În principiu, controalele sunt interzise în cadrul spațiului Schengen, dar în caz de amenințări la ordinea publică sau la siguranță ele sunt posibile pentru o durată de doi ani.
Din septembrie 2024, aproape 50.000 de persoane au fost refuzate pentru 'trecere ilegală a frontierei', a adăugat purtătorul de cuvânt.
În pofida unei decizii a unei instanțe germane în iunie care a considerat această practică 'ilegală' și a iritării țărilor vecine, Berlinul nu a cedat.
Conservatorii lui Friedrich Merz cer o înăsprire generală a politicii migratorii, în special pentru a tăia elanul AfD, principalul partid de opoziție.
În Germania sunt programate alegeri regionale în acest an, iar partidul de extremă dreapta are speranțe să câștige în anumite regiuni din estul țării. (AGERPRES)