DCNews Stiri O dronă marină a explodat în Portul Constanța. Alertă maximă la Forțele Navale/ UPDATE: Constănțenii, îndemnați să se ascundă în beciuri. "Ar putea exista și alte drone"

O dronă marină a explodat în Portul Constanța. Alertă maximă la Forțele Navale/ UPDATE: Constănțenii, îndemnați să se ascundă în beciuri. "Ar putea exista și alte drone"

Sursa Foto: Facebook

Update 8:

Nava „Hercules”, aparținând statului, precum și o hală din apropiere ar fi fost afectate de explozia produsă în Portul Constanța, potrivit unor informații pe surse. România TV susține că în urma deflagrației s-a format un nor de fum de sute de metri înălțime, vizibil de la distanță. Dana 78, unde s-a produs incidentul, se află în imediata vecinătate a danelor 77 și 79, zone încărcate cu produse petroliere, distanța fiind de doar câțiva metri, ceea ce le face unele dintre cele mai sensibile din port. Mai multe voci din spațiul public avertizează că situația putea degenera într-un dezastru major dacă explozia s-ar fi produs mai aproape de instalațiile petroliere.

Știre în crus de actualizare...

Update 7:

În Portul Constanța – Dana 78, o dronă maritimă naufragiată, descoperită în această dimineață, s-a autodetonat în jurul orei 10:30.

Având în vedere dinamica și complexitatea evenimentului, a fost activat Planul Roșu de Intervenție, pentru gestionarea eficientă a situației și asigurarea unui răspuns integrat al structurilor de intervenție.

Până la acest moment, nu au fost raportate victime.

Pentru coordonarea măsurilor operative și evaluarea situației din teren, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat, împreună cu o echipă din cadrul DSU și IGSU, se deplasează către municipiul Constanța.

La locul evenimentului au fost mobilizate următoarele resurse:

* aprox. 80 de cadre ale ISU Constanța;
* 8 autospeciale pentru stingere cu apă și spumă (ASAS);
* 11 echipaje SMURD tip B2;
* 3 autospeciale pentru transport personal și victime multiple (ATPVM);
* 1 echipaj CBRN;
* 1 motocicletă SMURD;
* 1 autospecială pentru intervenții cu scafandri;
* 1 autospecială de primă intervenție și comandă (ASpISI);
* 1 echipaj de terapie intensivă mobilă (TIM);
* 1 container multirisc;
* un Punct Medical Avansat categoria I;
* 4 ambulanțe SAJ;
* ⁠aprox 20 de jandarmi;
* ⁠35 de polițiști;
* ⁠42 de polițiști de frontieră, cu trei ambarcațiuni.

Totodată, a fost dispusă decolarea unui elicopter SMURD pentru efectuarea unei misiuni de recunoaștere aeriană, iar în sprijin a fost mobilizat și un elicopter Black Hawk din cadrul bazei de la Tulcea.

La intervenție participă, alături de structurile Ministerului Afacerilor Interne, forțe și mijloace din cadrul Serviciului Român de Informații și Ministerului Apărării Naționale, care acționează integrat pentru gestionarea situației și punerea în siguranță a zonei.

Pentru asigurarea capacității de răspuns medical în eventualitatea apariției unor victime, la nivelul unității sanitare din municipiul Constanța a fost activat Planul Alb.

Pentru protejarea populației, au fost transmise mesaje RO-ALERT pentru județele Constanța și Tulcea, prin care cetățenii au fost informați cu privire la necesitatea evitării zonei de coastă pe o rază de aproximativ 1 km și respectarea măsurilor dispuse de autorități.

În prezent, se desfășoară evacuarea preventivă a persoanelor din zona de risc, măsură adoptată exclusiv pentru siguranța populației. Facem apel la cetățeni să își păstreze calmul, să nu intre în panică și să respecte recomandările transmise de autorități.

Situația este monitorizată permanent, iar măsurile operative vor fi adaptate în funcție de evoluția evenimentului și de concluziile rezultate în urma consultărilor cu celelalte autorități competente.

Misiunea este în dinamică. Vom reveni cu informații oficiale pe măsura evoluției situației operative.

Update 6:

Sute de persoane sunt blocate în zona Portului Constanța, în urma incidentului de securitate. Mai mulți oameni sunt vizibil speriați de situație. În plus, semnalul telefonic ar fi afectat în perimetru.

Prefectul județului Constanța, Adrian Teodor Picoiu, a declarat la Digi24: „A fost o explozie resimțită în tot municipiul Constanța. Am înțeles că s-a auzit până la Năvodari”.

Update 5:

Președintele României, Nicușor Dan, a avut prima reacție publică în urma incidentului din Portul Constanța, transmițând un mesaj pe Facebook.

"În drum spre Muntenegru, am fost informat despre explozia unei drone marine în Portul Constanța.

Forțele de ordine și structurile de securitate au acționat prompt și au evacuat preventiv zona înainte de explozie, iar până în prezent nu sunt indicii că ar fi existat victime. Prioritatea a fost și rămâne protejarea vieților omenești și securitatea infrastructurii portuare.

Sunt în curs de analiză circumstanțele în care drona a ajuns în port și eventualele riscuri suplimentare, iar autoritățile direct responsabile vor comunica pe măsură ce ancheta avansează.

Acesta este al doilea incident de securitate semnificativ din această săptămână pe litoralul românesc, după descoperirea unei mine maritime între Vama Veche și 2 Mai, care se adaugă incidentului de la Galați. 

Cu un conflict militar la graniță, este evident că mediul de securitate în care ne aflăm este unul sensibil, motiv pentru care ne vom menține un nivel ridicat de vigilență. Astfel de situații deosebit de grave sunt consecințele directe ale războiului de agresiune declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.

Ca stat membru NATO, cu ieșire la Marea Neagră, vom continua să cooperăm strâns cu aliații noștri și vom lua toate măsurile necesare pentru a proteja cetățenii și interesele naționale", a postat Nicușor Dan.

Update 4:

Potrivit informațiilor prezentate „pe surse” de Digi24, ar fi fost descoperite încă patru drone în zona extinsă a incidentului din Portul Constanța. Informația nu a fost confirmată oficial.

VIDEO EXPLOZIE:

Update 3:

Elicopterele SMURD survolează zona și verifică perimetrul, în condițiile în care există posibilitatea prezenței și altor drone în apropiere, motiv pentru care a fost emis mesajul RO-ALERT, a declarat Raed Arafat, șeful DSU, în cadrul unei conferințe de presă la Ministerul Afacerilor Interne. Raed Arafat a precizat că autoritățile se află în contact permanent cu primarul, președintele și mai mulți oficiali.

Raed Arafat a declarat că a fost informat cu doar câteva minute înainte despre riscul unei posibile explozii, moment în care discuta deja cu prefectul. La scurt timp după această informare, deflagrația s-a produs. Oficialul a precizat că, în cazul în care informația privind pericolul ar fi fost cunoscută mai devreme, ar fi putut fi dispuse măsuri suplimentare într-un timp mai scurt.

"Un elicopter SMURD execută o misiune de recunoaştere în zona coastei. În plus, a fost adus şi un elicopter Black Hawk de la Tulcea, deoarece se ia în considerare să existe şi alte drone. Există bănuiala că pot să existe şi alte drone - dacă a fost una, pot să fie şi altele", a spus Arafat într-o conferinţă de presă, la sediul Ministerului Afacerilor Interne.

El a anunţat că persoanele care locuiesc în zona de coastă vor fi evacuate, iar oamenii nu vor avea voie să se apropie de această zonă până când autorităţile nu vor fi sigure că nu există pericol.

"Nu intrăm în panică - sunt măsuri preventive. Dacă există alte drone, vrem să fim siguri că nu există o altă explozie într-o zonă unde persoanele nu sunt evacuate. Ţinem legătura şi cu prefectul judeţului", a mai spus Arafat.

Update 2:

Surse neoficiale precizează că instalațiile Oil Terminal nu ar fi fost afectate în urma incidentului, explozia producându-se în zona danei 78. În același timp, există informații neconfirmate care indică posibilitatea existenței a două drone, potrivit Ziua de Constanța.

A fost emis un mesaj RO-ALERT pentru zona Portului Constanța, în contextul incidentului de securitate, populația fiind îndemnată să se adăpostească în beciuri sau în spații de protecție. În același timp, pe o rază de aproximativ 1 kilometru în jurul portului au fost dispuse evacuări preventive

UPDATE: Precizările MApN

Drona maritimă care a fost descoperită în acestă dimineață, 5 iunie, în Portul Civil Constanța, în apropiere de sediul Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare, s-a autodetonat, în jurul orei 10.30, fără a produce victime.

Zona era deja securizată și izolată de forțe ale Serviciului Român de Informații, Gărzii de Coastă și Ministerului Apărării Naționale, obiectul fiind, la acea oră, în curs de evaluare și de punere în siguranță.

Drona maritimă este de tipul celor folosite în războiul din Ucraina. 

Facem precizarea că obiectul nu face parte din dotarea Armatei României și nu a fost implicat în exercițiile recente organizate de MApN în zona Mării Negre. 

Situația este în dinamică și vom reveni cu informații și date oficiale pe măsură ce vor fi dispoinibile. 

Cazul este cercetat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

Știre inițială:

O dronă marină a fost găsită vineri dimineață în Portul Constanța, în dana 78 a Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM), zona fiind imediat izolată de autorități, potrivit România TV. La câteva ore după depistare aceasta a explodat.

Accesul în perimetrul afectat a fost blocat, iar zona a fost securizată de forțele de intervenție. Potrivit informațiilor apărute în presa locală, obiectul de culoare verde, cu antene și posibil de tip dronă maritimă, ar fi fost oprit de barierele antipoluare instalate pe apă.

Sursele citate indică faptul că drona, cu o lungime estimată la 7–8 metri, a avut la bord o încărcătură explozivă, însă proveniența acesteia rămâne necunoscută. Ulterior, apariția ei a dus la intervenția specialiștilor din cadrul Serviciului Român de Informații (SRI) și a reprezentanților Ministerului Apărării Naționale (MApN). Accesul este interzis persoanelor în Portul Constanța, iar mașinile sunt filtrate de Poliția de Frontieră.

Drona a explodat

Discrepanțele apar în privința finalului incidentului: unele surse susțin că drona ar fi fost detonată controlat de autorități, în timp ce alte relatări de la Digi24 și România TV indică faptul că aceasta ar fi explodat singură. Deflagrația ar fi fost auzită pe o rază de mai mulți kilometri în municipiul Constanța, amplificând starea de alertă din zonă. Plan roșu de intervenție activat în Portul Constanța. Mai multe persoane au fost evacuate și nu există victime. 

Au fost mobilizate mai multe echipaje de intervenție, inclusiv pompieri, autospeciale cu apă și spumă, precum și numeroase echipaje SMURD, în contextul unei situații considerate de risc major.

Drona ar fi fost prevăzută cu un cronometru pentru detonare, ceea ce ridică suspiciuni privind o posibilă breșă de securitate. Președintele Nicușor Dan a fost informat cu privire la incident, iar surse politice indică faptul că, imediat ce va ajunge în Muntenegru, este de așteptat să facă precizări privind situația din Portul Constanța. 

Drona ar putea fi de tip „Magura”, un model utilizat de Ucraina

Potrivit declarațiilor făcute la Digi24 de comandorul în rezervă Sandu Mateiu, drona marină descoperită în Portul Constanța ar putea fi de tip „Magura”, un model utilizat de Ucraina, însă această ipoteză nu a fost confirmată oficial.

CITEȘTE ȘI: Bogdan Chirieac ridică un semn de întrebare, după ce o dronă a căzut în Galați: Poate nu este un accident!

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele