DCNews Stiri Două elicoptere s-au ciocnit în timpul unei repetiții a Marinei Regale Malaeziene. Zece persoane au murit - VIDEO / FOTO

Două elicoptere s-au ciocnit în timpul unei repetiții a Marinei Regale Malaeziene. Zece persoane au murit - VIDEO / FOTO

Captură de ecran / Foto: Video X FL360aero

Zece persoane au murit după ce două elicoptere ale marinei s-au ciocnit în aer în timpul unei repetiții militare pentru o paradă a Marinei Regale Malaeziene.

Unul dintre elicoptere a tăiat rotorul celuilalt înainte ca cele două să se prăbușească la sol, arată imaginile publicate de presa locală.

Incidentul a avut loc la ora locală 09:30 în orașul malaezian Lumut, care găzduiește o bază a marinei militare.

Foto: Agerpres

”Toate victimele au fost confirmate decedate la fața locului, iar rămășițele au fost trimise la spitalul militar pentru identificare", a precizat Marina Regală Malaeziană, conform BBC.

Aceasta a adăugat că va forma o comisie pentru a investiga cauza incidentului.

Unul dintre elicoptere s-a prăbușit într-o piscină

Se crede că unul dintre elicoptere, un HOM M503-3 cu șapte persoane la bord, s-a prăbușit pe o pistă de alergare. Celălalt, un Fennec M502-6 care transporta celelalte trei victime, s-a prăbușit într-o piscină din apropiere.

Departamentul de pompieri și salvare al statului a declarat că a fost alertat de incident la ora locală 09:50.

În martie, un elicopter al pazei malaeziene de coastă s-a prăbușit în mare în largul insulei Angsa din Malaezia, în timpul unui zbor de antrenament. Pilotul, copilotul și cei doi pasageri aflați la bord au fost găsiți și salvați de pescari.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele