Update:
Eurodeputata Diana Iovanovici Şoşoacă a anunţat marţi, după votul din Parlamentul European prin care i s-a ridicat imunitatea pentru zece din cele unsprezece solicitări ale Parchetului General, că va acţiona în judecată legislativul comunitar la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. În acelaşi timp, Şoşoacă a spus că se aşteaptă să fie ridicată de poliţie încă de la aeroport, joi seară, când va reveni de la Strasbourg.
Legislativul comunitar "a ridicat imunitatea pe zece solicitări ale Parchetului General şi a respins ridicarea imunităţii pe declaraţii şi opinii politice din Parlamentul European. Ceea ce înseamnă că, pentru identitate de raţiune, ar fi trebuit să se respingă ridicarea imunităţii pentru declaraţiile şi opiniile politice din Parlamentul României, că legea este aceeaşi peste tot. Ce a făcut Parlamentul European? Ne spălăm pe mâini. Ceea ce e în Parlamentul European nu permitem să se investigheze, dacă avem noi vreo problemă, o sancţionăm noi, dar niciodată declaraţiile din Parlamentul European nu pot fi supuse controlului judiciar, iar ceea ce este în România treaba voastră, că-i dictatura voastră", a declarat Şoşoacă pentru presa din România la ieşirea din plen după sesiunea de vot.
Ea a afirmat că există o serie de precedente care au dus aici. "Sunt precedentul 5 octombrie 2024, care a fost anularea constituţiei României, anularea drepturilor şi libertăţilor fundamentale. S-a ajuns la 6 decembrie 2024, anularea alegerilor, ceea ce nu s-a întâmplat nicăieri în lumea asta, neconstituţional, nelegal. Am avut respingere de candidatură de două ori, sunt singura respinsă de Curtea Constituţională, celălalt a fost doar de BEC", a spus eurodeputata din grupul Neafiliaţilor.
"Ce se întâmplă acum? Avem o parte pentru care a fost ridicată imunitatea, se va transmite probabil în 48 de ore către Parchetul General, iar Parchetul General a cerut ridicarea imunităţii pentru percheziţie, reţinere, arestare şi control judiciar. Astea sunt motivele pe care le-a invocat Parchetul General. Deci, joi noaptea, când ne întoarcem cu toţii, s-ar putea să fiţi cu camerele deschise pentru că s-ar putea să mă ridice (...)", a spus Şoşoacă în faţa sălii de plen de la Strasbourg.
Întrebată dacă se aşteaptă să fie ridicată de la aeroport, ea a răspuns "tot ce-i posibil".
"În România tot ce înseamnă politică e show. Problema este că şi-au bătut joc de lege şi legea nu poate fi show. Legea este lege. Dura lex sed lex. Ceea ce voi face eu acuma: mă voi duce în cabinet şi voi ataca la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) această decizie. Am deja toate actele preparate şi voi ataca", a afirmat ea. Şoşoacă a spus că avocata se va prezenta la Luxemburg la sediul CJUE, "unde vom ataca cum au atacat mulţi parlamentari, nu ridicări de imunităţi, dar au avut şi alte probleme".
Ea a atras atenţia asupra unor presupuse abuzuri ale PE în ceea ce priveşte ridicarea de imunităţi.
"Ceea ce se întâmplă însă acum în Parlamentul European în această a 10-a legislatură este fără precedent. Am făcut un istoric al ridicărilor de imunităţi din Parlamentul European. Deci la momentul ăsta avem 50 de ridicări de imunităţi în aproape 2 ani. În legislatura anterioară au fost 50 în 5 ani. Şi dacă o să vă uitaţi pe rapoartele tuturor celor cărora li s-a ridicat imunitatea a fost vorba de ce au scris pe Facebook, opinii pe TikTok, ce au zis într-un live, ce au zis la tribuna parlamentelor lor. Ceea ce înseamnă că drepturile şi libertăţile fundamentale art. 9, 10 şi 11 CEDO şi Carta drepturilor a Organizaţiei Naţiunilor Unite în acest moment au rămas fără efect. Pentru că nu mai avem lege", le-a spus eurodeputata jurnaliştilor.
Ea a subliniat că imunitatea nu există ca să nu răspunzi pentru crime, ci pentru că "imunitatea îţi oferă garanţia că tu poţi să spui absolut tot ceea ce ştii şi ce consideri şi să-ţi expui propriile tale opinii, că aşa e în democraţie, nu? Avem opinii şi opinii contrare".
Ea susţine că este un abuz faptul că a fost deja chemată la Parchet, "deşi nu mi se ridicase imunitatea şi nu aveau voie nici să mă ancheteze, nici să-mi ceară expertize, nici să-mi ceară să dau declaraţii, nici să vină acasă după mine, nu aveau voie să facă nimic din lucrul ăsta".
"Deci s-au încălcat oricum toate regulile. Eu am sesizat toate organismele internaţionale, am sesizat şi Organizaţia Naţiunilor Unite, pe comisarul care se ocupă de drepturile omului, am sesizat toate instituţiile din Uniunea Europeană, însă, din păcate, asistăm la o degradare politică şi a dreptului, pentru că în acest moment, orice spui poate fi supus unei anchete", a acuzat Diana Iovanovici Şoşoacă.
Știre inițială
Marți, Parlamentul European a votat ridicarea imunității eurodeputatei SOS, Diana Şoşoacă, la solicitarea Parchetului General din România, care o acuză de mai multe fapte penale, inclusiv propagandă cu caracter legionar.
Rezultatul exact al votului urmează să fie făcut public în orele următoare.
Această decizie vine după ce, săptămâna trecută, Comisia pentru afaceri juridice (JURI) a Parlamentului European a avizat favorabil joi, cu 17 voturi pentru, niciunul împotrivă şi o singură abţinere, raportul care cere ridicarea imunităţii eurodeputatei Diana Iovanovici Şoşoacă.
Raportul întocmit de eurodeputatul Dominik Tarczynski din grupul Conservatorii şi Reformiştii Europeni (ECR) solicită ridicarea imunităţii parlamentare a eurodeputatei pentru toate presupusele infracţiuni pentru care este anchetată în România, cu excepţia celei prevăzute la punctul "I".
Punctul "I" face referire la o plângere a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) potrivit căreia, pe 11 februarie 2025, Diana Iovanovici-Şoşoacă a susţinut în plenul PE un discurs în care le-a recomandat colegilor ei să dezvolte strategii de politică externă după modelul dictatorului român Nicolae Ceauşescu, care a fost condamnat pentru genocid pe 25 decembrie 1989 de Tribunalul Teritorial Militar Bucureşti.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, denunţ la adresa Dianei Şoşoacă
IICCMER a depus pe 17 februarie 2025, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, un denunţ la adresa europarlamentarei Diana Iovanovici Şoşoacă, privind săvârşirea infracţiunii de "promovare, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război", prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile articolului 5 din O.U.G. nr. 31/2002.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat în septembrie 2025 Parlamentului European ridicarea imunităţii eurodeputatei Dianei Iovanovici Şoşoacă pentru săvârşirea a nu mai puţin de 11 infracţiuni, între care propagandă legionară şi lipsire de libertate. Şoşoacă a declarat atunci că solicitarea de ridicare a imunităţii sale reprezintă "o tentativă de execuţie politică".
Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a confirmat în octombrie, anul trecut, într-o intervenţie în plen, că autorităţile române i-au adresat o cerere privind ridicarea imunităţii parlamentare pentru eurodeputata Diana Şoşoacă.
"Autorităţile competente din România mi-au adresat o cerere pentru ridicarea imunităţii doamnei Diana Iovanovici-Şoşoacă. Această solicitare va fi trimisă către Comisia juridică", a spus atunci Metsola.
Eurodeputata neafiliată Diana Iovanovici-Şoşoacă a fost audiată într-o şedinţă cu uşile închise în Comisia JURI a PE în cazul ridicării imunităţii sale, pe 24 martie, potrivit Agerpres.