Conducerea PNL a votat clar ca parlamentarii partidului să nu depună amendamente la proiectul legii bugetului de stat pe anul 2026, cu excepția celor deja negociate și agreate în coaliția de guvernare, potrivit unor surse liberale, citate de G4media.
Hubert Thuma, la ședința de luni a Biroului Executiv al PNL
La ședința de luni a PNL a fost prezent și președintele PNL Ilfov, Hubert Thuma, care afirmase săptămâna trecută într-o postare pe rețelele sociale că ”îi încurajez pe parlamentarii de Ilfov, indiferent de partid, cu atât mai mult pe cei din PNL, să inițieze amendamente la Buget în folosul comunităților noastre”. De menționat este că Hubert Thuma este principalul contestatar al premierului Ilie Bolojan în interiorul Partidului Național Liberal.
Amendamentele PSD la bugetul pe 2026
Amintim că Guvernul Bolojan a trimis vinerea trecută la Parlament proiectul de buget pe 2026. PSD a depus, prin intermediul grupului deputaților, trei amendamente în valoare de aproximativ 3,5 miliarde de lei pentru ajutoare sociale destionate pensionarilor, veteranilor, văduvelor de război și călugărilor. Premierul Bolojan a solicitat însă ca orice creștere de cheltuieli de la buget să aibă o sursă de finanțare. Pentru adoptarea bugetului pe anul 2026, Guvernul are nevoie de sprijinul PSD.