Florin Barbu, ministrul Agriculturii, a vorbit despre producția și exportul de pui românesc, menționând că fermele finalizate vor permite creșterea producției la 500 de milioane de pui în 2025. România are un grad de autosuficiență de 140%, care va ajunge la 150-160% după finalizarea fermelor. Potrivit ministrului, anul trecut, s-au exportat 190 de milioane de pui, în special în Franța și Italia, unde există o cerere mare.
„Pe parte de pui, am finalizat fermele și de anul acesta producem 100 de milioane de pui în plus, dar și de porc.”, a spus Florin Barbu.
„Ne-ați spus data trecută că puiul românesc e la mare preț în Franța și în Italia.”, a spus Bogdan Chirieac.
„190 de milioane de pui am exportat anul trecut.”, a spus Florin Barbu.
„În Franța și în Italia?”, a întrebat Bogdan Chirieac.
„Da! 190 de milioane de pui. 420 de milioane de pui am produs în 2024. În 2025 vom produce, după finalizarea fermelor care sunt deja populate, 500 de milioane de pui. Gradul nostru de autosuficiență este de 298 de milioane de pui. În momentul de față, avem un grad de autosuficiență de 140%. Cu fermele finalizate – undeva la 150-160%.", a spus Florin Barbu.
De ce este căutat puiul românesc
Ministrul a explicat că puiul românesc este apreciat deoarece 60% dintre păsări sunt hrănite cu porumb și crescute natural.
„De ce este căutat puiul românesc? Pentru că 60% din puiul românesc este crescut cu 90% porumb, crescut natural. În momentul de față, Franța, la pui, are grad de autosuficiență de doar 50%. Mănâncă pui mult și importă. Am avut discuții cu omologul meu francez, am deschis piețe, bineînțeles că, în timp, acest lucru va crește.”, a spus ministrul Florin Barbu la DC News.
Video: