Într-un mesaj postat pe rețelele sociale, Andrei Caramitru le-a cerut cetățenilor să voteze și să convingă pe oricine pot să facă același lucru: „Votați mâine pentru că viața voastră, agoniseala voastră, totul depinde de asta. Aduceți pe oricine puteți convinge să voteze.”
El a subliniat, de asemenea, că este esențial să se evite votul pentru partidele mici, care „cel mai probabil nu vor intra în Parlament”, explicând că votul va fi redistribuit către celelalte partide, iar astfel riscul de a influența negativ rezultatul este mare. „Nu riscați! Votați partidele mari care sigur intră în Parlament. Acum nu mai e de discutat despre sexul îngerilor sau micro-diferențele de opinie”, a afirmat Caramitru.
Andrei Caramitru a mai precizat că, în această perioadă, nu mai sunt loc de „discuții teoretice” și a subliniat că „tot ce aveți, totul – de la agoniseală, job, libertate, absolut totul – poate dispărea”. Mesajul său a avut scopul de a mobiliza electoratul, avertizând asupra pericolelor de a nu participa la vot într-o perioadă în care stabilitatea țării este mai fragilă ca niciodată.
Vezi mesajul integral:
„Votați mâine pentru că viața voastră, agoniseala voastră, totul depinde de asta. Aduceți pe oricine puteți convinge să voteze.
Și încă ceva – mulți se uită la partide microscopice. Nu riscați – pentru că acelea, cel mai probabil, nu vor intra în Parlament și votul vostru se va redistribui la alții. Acum nu mai e de discutat despre sexul îngerilor și despre micro-diferențe de opinie. Votați partidele mari, care sigur intră în Parlament.
Votați mâine pentru că tot ce aveți, totul, de la agoniseală, job, libertate, absolut totul – poate dispărea”.
VEZI ȘI: Fază tare cu Marcel Ciolacu. „Cine i-a făcut asta merită o mărire de salariu!” video
VEZI ȘI: Clotilde Armand, scandal cu renumărarea voturilor la prezidențiale. Cum s-a sucit USR-ista