Autoarea sud-coreeană Baek Se-hee, care a scris bestsellerul „Vreau să mor, dar vreau să mănânc tteokbokki”, a murit la vârsta de 35 de ani, a anunțat Agenția Coreeană pentru Donarea de Organe, conform CNN.
Declarația agenției nu a precizat cauza morții lui Baek.
Lupta lui Se-hee cu depresia
Cartea, un amestec de confesiune personală și reflecție despre vindecare, surprinde conversațiile autoarei cu psihiatrul ei, în timp ce se lupta cu sentimente opuse: dorința de a dispărea, dar și bucuria micilor plăceri, precum tteokbokki, mâncarea stradală coreeană care îi era cea mai dragă.
Prin modul sincer și profund în care abordează terapia și sănătatea mintală, cartea a devenit un adevărat fenomen în Coreea de Sud la apariția sa, în 2018. După traducerea în engleză, în 2022, succesul ei s-a extins și pe plan internațional, ajungând pe lista de bestsellere Sunday Times din Marea Britanie și fiind recomandată de The New York Times.
„Chiar și atunci când am schimbat toate lucrurile din viața mea pe care am vrut să le schimb, precum greutatea, educația, partenerul și prietenii, tot eram deprimată”, a scris ea. „Nu mă simțeam mereu așa, dar intram și ieșeam dintr-o stare proastă la fel de inevitabilă ca vremea rea”.
În 2019, a publicat un al doilea volum de memorii, „Vreau să mor, dar tot vreau să mănânc tteokbokki”, în care a continuat să exploreze lupta sa cu distimia: o formă persistentă, dar mai ușoară de depresie.
Născută în 1990, a doua dintre trei fiice, Se-hee a studiat scriere creativă la universitate. În perioada în care lucra ca director de social media la o editură, a început tratamentul pentru depresie și a transpus această experiență în primul ei volum de memorii.
Omagiu adus de sora sa
Sora ei mai mică, Baek Da-hee, i-a adus un omagiu printr-o declarație transmisă prin agenția de donare de organe, amintind-o ca pe o persoană care „a scris, și-a împărtășit sufletul cu ceilalți prin scrierile sale și a sperat să hrănească visurile de speranță”.
„Îi cunosc inima bună, una care a iubit mult și nu a urât pe nimeni, așa că sper că acum se odihnește în pace în cer. Te iubesc atât de mult”, a adăugat sora sa.
După moarte, organele lui Se-hee, inima, plămânii, ficatul și ambii rinichi au fost donați, salvând viețile a cinci persoane, potrivit agenției de donare de organe.
Anton Hur, traducătorul în limba engleză al lui Baek și, de asemenea, scriitor, i-a adus un omagiu pe Instagram, spunând că „cititorii ei vor ști că a atins milioane de vieți prin scrierile sale. Gândurile mele sunt alături de familia ei”.