Concluziile preliminare arată că hipotermia a jucat un rol important în moartea a opt persoane, au raportat mass-media locale.
O puternică furtună de iarnă a adus cantităţi record de zăpadă pe 25 ianuarie, transformând drumurile şi trotuarele într-un derdeluş alunecos.
Până acum, aproximativ 30.800 de tone de zăpadă s-au topit, iar circa 85.000 de tone de sare au fost utilizate pentru a curăţa zăpada, a anunţat Zohran Mamdani.
Măsuri suplimentare pentru protejarea persoanelor fără adăpost
Noi măsuri au fost adoptate, de asemenea, pentru a le ajuta pe persoanele fără adăpost să reziste mai bine la temperaturi sub limita de îngheţ. Noi unităţi de adăpost cu o singură cameră vor fi deschise pentru persoanele fără locuinţă, iar adăposturile încălzite vor rămâne deschise pentru orice persoană din cele cinci cartiere principale ale oraşului New York.
Totodată, 20 de autobuze încălzite au fost parcate în diverse zone ale metropolei.