Adrian Năstase a făcut un anunț de ultimă oră.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât reabilitarea judecătorească a premierul Adrian Năstase în cazul celor două condamnări pe care le-a avut. Din acest moment, nu mai are nicio interdicție: poate să voteze și poate să fie ales în orice funcție.
„Astazi, am aflat ca decizia instantei de fond, privitoare la cererea mea de reabilitare judecatoreasca, a ramas definitiva, nefiind contestata de procurori.
Se incheie astfel o perioada de 16 ani de suferinte si nedreptati, pe care doresc sa le las in urma.
Puterea de a ajunge la acest moment mi-au dat-o membrii familiei mele, carora le multumesc inca o data. Ce-mi va rezerva viitorul, vom vedea impreuna. Oricum, am aflat de la presedintele Mitterand, ca singurul cuvant care conteaza in politica este cuvantul „NU””, a scris Adrian Năstase pe blogul său.
Adrian Năstase anunțase recent că a depus o cerere de reabilitare judecătorească. Conform articolului 169 din Codul Penal, prin reabilitare, în cazul unei persoane condamnate încetează decăderile şi interdicţiile, precum şi incapacităţile care rezultă din sentinţa prin care a fost condamnat.
El a fost eliberat condiţionat din închisoare în luna august 2014, după ce a executat o parte din cei patru ani şi jumătate primiţi cumulat în două dosare: "Zambaccian" şi "Trofeul calităţii".
După ce a fost eliberat condiţionat, instanţele i-au impus lui Năstase o serie de interdicţii, printre care şi dreptul de a candida la o funcţie publică. În plus, Adrian Năstase nu a putut vota.
Instanţa l-a mai condamnat pe Năstase la cinci ani de interzicere a unor drepturi, după executarea pedepsei cu închisoarea, respectiv: dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa o funcţie sau de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.
VEZI ȘI: Adrian Năstase: Sper să existe viața de apoi
Adrian Năstase a vorbit deschis despre credința care l-a ajutat să treacă prin tot felul de încercări.
Invitat la podcastul lui Damian Drăghici de pe YouTube, Adrian Năstase a povestit despre momentele critice prin care a trecut, după ce a fost condamnat la închisoare: „Uneori, sper să existe viața de apoi. Cu cât privesc mai mult evoluțiile din știință, ce se întâmplă în spațiul acesta imens, mă întreb cum ar trebui să fie organizată o astfel de lume. De aceea, eu sunt de curând adeptul teoriilor sceptice, atunci când nu pot să dau un răspuns, suspend judecata.”
„La Penitenciarul Jilava, m-am gândit destul de mult la lucrurile astea, mai ales că trecusem printr-o perioadă în care părea că sunt foarte aproape de o astfel de lume”, a spus Adrian Năstase.
A mai spus că citește câte un pasaj din Biblie în fiecare dimineață. „Am ajuns la concluzia că am avut un dar extraordinar în 2012, când practic am început o a doua viață. Credința a pornit, probabil, dintr-un sens superior pe care mi-e foarte greu să-l judec. (…) Un minut, zece minute, am posibilitatea să ies din agenda zilnică și să mă gândesc că sunt lucruri importante pe care să le am în vedere. Am ajuns la epistolele Sfântului Apostol Pavel și călătoriile lui de a răspândi credința. Nu e doar religie, ci istorie, un pasaj din viața umanității, iar lucrul acesta te face să înțelegi mai bine prezentul”, a mai zis Adrian Năstase.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu