EXCLUSIV  Trei elemente care prevestesc CRIZA în România. Coșea îl contrazice pe Cîțu, pe creșterea economică: Nicio garanție!

Pixabay
Pixabay

Premierul Florin Cîţu a anunţat marţi că economia României va creşte cu 6 până la 9% în 2021. Profesorul de economie Mircea Coşea arată, însă, că optimismul ar trebui moderat, date fiind circumstanţele care au dus la creşterea economiei în primul trimestru al anului. 

"Din punctul nostru de vedere, cum se văd lucrurile pentru noi, nu e numai că o spun eu, cam toate instituţiile internaţionale, agenţiile de rating şi-au revizuit estimările pentru România, toate în creştere. Deci arată că economia va creşte anul acesta peste aşteptări, între 6% şi 9% sunt estimările. Deci, sunt estimări mari, avem Goldman Sachs care spune 9%, alţii care spun cam 6%, deci acolo suntem faţă de ceea ce aveam la începutul anului”, a declarat Florin Cîţu, marţi, la Radio Guerrila.

VEZI Florin Cîţu: Gradul de îndatorare al României, MIC. De aia România îşi permite să se împrumute

Mircea Coşea, sceptic. "Nicio garanţie că lucrurile vor merge pe acelaşi trend"

"E foarte greu să crească atât, chiar dacă e posibil. Toată analiza actuală a decidenţilor politici pleacă de la rezultatele primului trimestru, această creştere economică care nu e de fapt o creştere economică, ci o recuperare. Dar e un lucru pozitiv şi asta e bine. Dar dacă analizăm ce s-a întâmplat, vom vedea că este în primul rând o comparaţie trimestru la trimestru, ceea ce nu e chiar foarte relevant. Dacă vom compara cu ce s-a întâmplat anul trecut, diferenţa este zero, deci este la fel de irelevant. Dacă am analiza factorii care au dus la această recuperare, am vedea că sunt conjuncturali. România nu a avut capacitatea să blocheze economia total, pentru că o parte este cu capital străin, care a funcţionat în continuare. Pe de altă parte, a existat o cantitate suficientă de lichiditate pe piaţă care a susţinut consumul, pentru că Guvernul nu a făcut reforma în sectorul public, nu au fost reduse veniturile funcţionarilor. Per ansamblu, sunt lucruri care nu au nimic a face cu structura economiei româneşti. Deci vedem că această recuperare se bazează pe mari dezechilibre macro-economice, care nu ne dau nicio garanţie că lucrurile vor merge pe acelaşi trend în viitor", a declarat Mircea Coşea pentru DC NEWS.

VEZI Cîţu, ultimatum pentru miniştri. "Fără reforme, nu vor primi bani la rectificare. Acum îi încurajez, dar o să şi solicit!"

Trei elemente care prevestesc criza

Profesorul arată şi care sunt factorii care nu doar că ar putea împiedica o creştere economică spectaculoasă, dar care ar putea prevesti o criză în România. 

"În primul rând, avem dezechilibrul balanţei de plăţi şi al balanţei comerciale. Acolo e o bombă cu întârziere, lucrurile sunt foarte periculoase. Deficitul este mare, şi asta arată că structura economiei româneşti nu este capabilă să valorifice resursele interne pentru a avea un procent mai mare pe piaţă. Deci este mult dependentă de importuri pe termen lung, pentru că nu s-au făcut reforme din acest punct de vedere. 

În al doilea rând, suntem supuşi unui fenomen care nu este neapărat românesc. Este fenomenul inflaţiei globale. Inflaţia a început să fie o consecinţă a pandemiei în toată lumea, lucru care se bazează pe creşterea preţurilor materiilor prime, a preţurilor transporturilor. Inflaţia ne paşte şi va veni peste noi, pentru că suntem într-un sistem de contagiune, făcând parte dintr-o economie globală. Aici se adaugă şi elementele inflaţiei interne, adică vor creşte tarifele la utilităţi, vor creşte impozitele şi taxele în mod sigur. Toate astea nu dau speranţa că acest trend va fi la fel de puternic în continuare. 

În al treilea rând, vorbim de PNRR. Acesta pare un fel de mană cerească, ce ne va ajută să devenim gentlemani din ţărani. Nu e chiar aşa. Pentru că PNRR-ul este un element care ne depăşeşte pe noi. Nu ne rezolvă probleme curente, ci pe cele ale viitorului, digitalizare, energie verde. Investiţiile acestea foarte mari le vom face doar prin importuri, pentru că noi nu producem bunuri de capital în niciun domeniu. O parte importantă din fondurile europene se reîntorc, astfel, în Europa, nu rămân la noi", a concluzionat specialistul.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel