Traian Băsescu: "Cineva acolo sus mă iubește"

Aflat, miercuri,  la Viena, la o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii româneşti, Traian Băsescu a vorbit  și despre relaţia sa cu Dumnezeu, care este una directă, fără intermediari. "În mod categoric " cineva acolo sus măiubește, a spus Traian Băsescu.

Este important ca cetăţean să nu spui niciodată că l-ai văzut pe Dumnezeu. Deci eu nu-l văd, dar îl simt. Vreau să ştiţi că nu sunt neapărat un ortodox practicant. Sunt un om care are în casă icoane, are în birou icoane, spune 'Doamne ajuta-mă' de câte ori poate, merge la biserică destul de rar. Însă, probabil, şi educaţia şi mediul în care am crescut m-au făcut să nu fiu un practicant, deşi am convingerea că ceva acolo există, ceva deasupra noastră, a spus președintele Traian Băsescu, întrebat despre relaţia sa cu Dumnezeu.

 Vă pot spune însă că la navă aveam legătura directă cu Dumnezeu. Spuneam din tot sufletul 'Doamne ajută-mă acum'. Relaţia mea cu Dumnezeu este una aş spune directă, fără intermediari, a spus Băsescu.

 Despre faptul că a trecut prin două suspendări din care a ieșit victorios, Băsescu a spus că  în "în mod categoric " cineva acolo sus îl iubește.

 Eu nu aş pune neapărat referendumurile, ci faptul că am câştigat de două ori Primăria Capitalei, de două ori Preşedinţia şi două referendumuri de care am scăpat. Cineva acolo sus mă iubeşte, în mod categoric Dumnezeu mi-a ţinut o palmă pe creştet tot timpul, a declarat Traian Băsescu, miercuri, la întâlnirea cu reprezentanţii comunităţii româneşti de la Viena.

În replică, Radu Tudor  a comentat declaraţia preşedintelui Băsescu cu privire la relaţia sa cu Dumnezeu.

 "Mi se pare că a înţeles perfect norocul porcesc pe care l-a avut de fiecare dată. (...) Dumnezeu l-a iubit atât de mult pe acest păcătos încât ne face şi pe noi, aştia mai credincioşi, să ne întrebăm ce se întâmplă", a declarat Radu Tudor.

 "(...) Nu ştiu cu ce am greşit noi, să suportăm această incredibilă epopee a lui Traian Băsescu în România. Cred că, la un moment dat, va fi întrebat de Dumnezeu: Eu pentru ce te-am iertat de atâtea ori?", a completat acesta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel