Studiu: Cum își petrec românii timpul. Cât muncim și cât ne odihnim

Ceas timp
Ceas timp

O cercetare statistică realizată în gospodăriile din România timp de un an prezintă cum utilizează populația țării timpul de care dispune. Studiul a fost realizat în perioada septembrie 2011- septembrie 2012, iar rezultatele au fost transmise de Institutul Național de Statistică.

În cursul săptămânii, populaţia României de 10 ani şi peste are mai puţin timp liber zilnic cu 2:11 ore faţă de zilele de odihnă (4:01 ore faţă de 6:12 ore în zilele de odihnă). Comparativ cu bărbaţii, femeile au mai puţin timp liber, zilnic, atât în zilele de odihnă, cât şi în zilele lucrătoare (3:40 ore faţă de 4:23 ore în zilele lucrătoare, respectiv 5:41 ore faţă de 6:46 ore în zilele de odihnă). Indiferent de perioada din săptămână (zi lucrătoare sau de odihnă), femeile acordă îngrijirii gospodăriei şi familiei mai mult timp zilnic decât bărbaţii (în medie cu 2:19 ore), iar bărbaţii muncesc cu 1:03 ore mai mult decât femeile. Copiii de 10-14 ani utilizează zilnic calculatorul pentru petrecerea timpului liber, în medie, 40 de minute, iar tinerii între 15-24 ani - o oră.

Activităţi desfăşurate în zilele lucrătoare (luni - vineri)În cursul săptămânii, pentru studiu, copiii (de 10-14 ani) alocă zilnic, în medie, 5:06 ore, iar tinerii de 15-24 ani - 2:58 ore. În zilele lucrătoare, populaţia de 15 ani şi peste lucrează în medie 3:33 ore (reprezentând 23,1% din partea activă a zilei). Salariaţii lucrează zilnic în cursul săptămânii în medie 7:44 ore (8:01 ore bărbaţii, cu 38 de minute mai mult decât femeile). Patronii petrec la locul de muncă, în cursul săptămânii, 8:01 ore zilnic (8:05 ore bărbaţii, cu 17 minute mai mult decât femeile).

În zilele lucrătoare, persoanele de 65 de ani şi peste se ocupă, zilnic, mai mult timp de îngrijirea gospodăriei şi familiei (4:46 ore), faţă de persoanele mai tinere de 25-44 ani (3:12 ore) şi de persoanele în vârstă 15-24 ani (1:50 ore).

Activităţi desfăşurate în zilele de odihnă (sâmbătă şi duminică)În zilele de odihnă, populaţia de 15 ani şi peste alocă 43% din partea activă (exclusiv somn) a zilei pentru activităţi de petrecere a timpului liber. Din cele 6:12 ore destinate petrecerii timpului liber, 2:40 ore sunt destinate urmăririi programelor de televiziune. Populaţia de 65 de ani şi peste petrece, în zilele libere, 3:05 ore la televizor. Timpul utilizat pentru îngrijirea gospodăriei şi familiei, care reprezintă 22,2% din partea activă a unei zile de odihnă, este uniform distribuit pe grupe de vârstă pentru populaţia de 25 de ani şi peste (3:40 ore - la populaţia de 25-44 ani, 3:43 ore - la populaţia de 45-64 ani şi 3:16 ore - la populaţia de 65 ani şi peste). În zilele de odihnă, populaţia de 15 ani şi peste lucrează în medie 48 de minute. Patronii lucrează în medie 2:19 ore, iar salariaţii 1:16 ore. În mediul rural, populaţia lucrează sâmbăta şi duminica mai mult decât în mediul urban (1:02 ore - în rural faţă de 36 minute - în urban).

Timpul acordat studiului zilnic, de copiii de 10-14 ani, în zilele de odihnă, este de 1:11 ore, iar tinerii de 15-24 ani studiază 38 de minute.

Somn

Somnul reprezintă o activitate necesară căreia îi este alocată o parte importantă din timp (8:37 ore în zilele lucrătoare şi cu 56 de minute mai mult în zilele de odihnă). Copiii (de 10-14 ani) dorm mai mult faţă de persoanele de 25-44 ani cu circa o oră şi jumătate, atât în zilele de odihnă, cât şi în cele lucrătoare. De asemenea, persoanele în vârstă de 65 de ani şi peste dorm mai mult faţă de persoanele de 25-44 ani cu circa jumătate de oră în zilele lucrătoare şi cu circa o oră şi jumătate în zilele de odihnă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel