Simona Halep a declarat forfait la turneul WTA 1.000 Madrid Open.
Simona Halep, fostul lider mondial, s-a retras de la turneul WTA 1.000 Madrid Open, pe care l-a câștigat de două ori, în 2016 și 2017.
Anunțul retragerii a fost făcut duminică seară, pe platforma X, cu numai câteva zile înainte de începutul turneului, care va avea loc în perioada 23 aprilie - 5 mai, și pentru care primise la începutul lunii un wild-card din partea organizatorilor și la care își dorea foarte mult să participe.
De altfel, acesta urma să fie primul turneu pe zgură, de la revenirea în circuit după suspendarea ITIA, de 4 ai, în dosarul de dopaj și pe care TAS a redus-o la 9 luni. Ultimul meci pe zgură disputat de Soimona Halep, acum pe locul 1.146 WTA, a fost în turul secund de la Roland Garros, în 2022.
”Din păcate, corpul meu are nevoie de ceva mai mult timp pentru a fi pregătit și am luat decizia dificilă de a nu juca la Madrid. E greu, pentru că vreau să mă întorc cât mai repede în turneu, dar experiența îmi spune să nu mă grăbesc. Mulțumesc MutuaMadridOpen care mi-a oferit wild card-ul și fanilor mei”, a transmis fostul lider mondial înr-o postare făcută pe platforma X (fostul Twitter).
Unfortunately my body needs a little more time to be ready and I have made the tough decision not to play in Madrid. Tough because I want to be back on tour asap, but experience tells me not to rush. Thank you to @MutuaMadridOpen who offered me the wild card and to my fans ♥️???? pic.twitter.com/s9ex85Otio
— Simona Halep (@Simona_Halep) April 21, 2024
Pentru Simona Halep acesta este al doilea turneu de la care se retrage, după WTA 125 Oerias (Portugalia), din motive medicale, o accidentare la genunchi, încercând în săptămâna în care a avut loc turneul portughez să se recupereze pentru a putea participa, la capacitate optimă, la Madrid.
Cel mai recent meci, primul de la revenirea în circuit, a avut loc în 19 martie, în primul tur la WTA 1.000 Miami Open (hard), unde a pierdut în fața ibericei Paula Badosa, scor 1-6, 6-4, 6-3.
Citește și: Boris Becker: Tenisul mondial are nevoie de Simona Halep
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu