EXCLUSIV  Psiholog: puterea iertării. Ce înseamnă, de fapt, a ierta pe cineva?

Multe persoane înţeleg greşit ce înseamnă a ierta. E normal să te distanţezi de persoana care ţi-a făcut un rău, dacă aceasta nu are nici acum gânduri prea bune în ceea ce te priveşte, e firesc să simţi că nu poate fi de încredere şi să nu o poţi tolera în preajma ta. Ar fi nesănătos să te apropii de ea pentru că e foarte posibil să te lovească din nou. Nu, a ierta nu înseamnă a te duce la persoana care te-a rănit şi a-i spune că o ierţi din tot sufletul. A ierta, în primul rând, înseamnă a te detaşa de încărcătura emoţională provocată de trădarea acelei persoane. De mizeria lăsată în urma ei. A lăsa să plece toată furia, ura, resentimentele şi frustrările acumulate. Căci răul făcut de aceasta e dublat de sentimentele negative care te macină pe dinăuntru. Trăirile de ură şi furie ne urâţesc sufletul şi caracterul, căci ne menţin în negativism şi tristeţe, ne conduc la o viziune distorsionată asupra lumii.

Când cineva ne-a rănit şi continuăm să ducem cu noi povara acelor răni sângerânde, tindem să-l vedem pe agresor în toţi oamenii, să generalizăm şi să vedem partea negativă a lucrurilor. Când ne înconjurăm de iubire şi bunătate, când reuşim să iertăm şi ni se întâmplă şi lucruri bune, parcă ura şi furia nu-şi mai găsesc locul nicăieri în noi. Sunt obositoare şi inutile. Ne fac să ne simţim îngrozitor, răi şi mărunţi. Aţi observat cum vă simţiţi atunci când sunteţi furioşi pe cineva? Începeţi să vă simţiţi chiar mai mici decât obiectul urii voastre. Persoana care v-a rănit v-a transmis mai departe rănile proprii şi starea de neiubire, a sădit-o în voi şi a cultivat-o. Acesta e răul suprem pe care vi l-a făcut. Dar depinde de voi dacă permiteţi această agresiune sau nu.

Suntem creaţi pentru a fi fericiţi şi pentru a transmite mai departe lumii din această energie

Învăţând să iertăm şi să ne detaşăm de cei care ne-au făcut rău, de amintirile chinuitoare ale trădării, cruzimii şi egoismului, ne învăluim sufletul în pace şi armonie. Răul făcut odată nu mai are acum nicio forţă asupra noastră. Nu ne mai atinge pentru că noi am plecat din acel loc. Suntem alţii acum. Poate că acea persoana va continua să răspândească răutate în jurul ei şi să se rănească cu fiecare reuşită, cu fiecare atac asupra altui om, pentru că da, răul pe care i-l facem altuia, ni-l facem în primul rând nouă. Nu e o poveste de adormit copiii, suntem creaţi pentru a fi fericiţi şi pentru a transmite mai departe lumii din această energie. Prin natura noastră, căutăm armonia şi pacea sufletească. Atunci când suntem nefericiţi, devenim răi. Atunci când suntem răi, devenim nefericiţi. E un cerc vicios. Pentru că orice faptă naşte o consecinţă.

Atunci când sunt adânciţi în suferinţă, unii oameni nu pot suporta fericirea celuilat. O detestă şi se detestă pe ei înşişi. Pentru că nu mai văd limpede, pentru că sunt furioşi şi bolnavi sufleteşte. Pentru că e mai simplu să faci un rău când eşti jos, la pământ, decât să faci un bine. E mai uşor să-l tragi şi pe celălalt în jos, după tine. Să cadă şi el. Să nu te mai simţi singur în adânca tristeţe. Fericirea celorlalţi doare când suntem nefericiţi. Pentru că omul, prin natura lui, e egoist şi se simte nedreptăţit atunci când e nefericit. Nu vrea să ştie că fericirea lui e responsabilitatea proprie. Nu vrea să ajungă înţelept şi să se detaşeze de ură, în loc să facă rău. Impulsul e de a ataca, nu de a căuta fericirea pierdută. E un instinct de apărare. De apărare împotriva lui însuşi.

E nevoie să înţelegem că pentru mulţi oameni, apăsaţi de multe greutăţi, e foarte dificil să se ridice şi să fie sănătoşi psihic din nou. Dar nu imposibil. Sunt mulţi factori care contribuie la reuşita/eşecul în a evolua şi a te desprinde emoţional după adversităţi, precum factori genetici, de mediu, educaţia, rezilienţa psihologică: capacitatea oamenilor de a face faţă dificultăţilor, de a-şi reveni după ele, temperamentul, personalitatea, suportul social/familial de care beneficiază sau nu, traumele din copilărie, credinţa etc.

Iertarea înseamnă şi a ne ierta pe noi înşine

Iertarea înseamnă şi a ne ierta pe noi înşine că n-am reuşit să ne apărăm de cel care ne-a făcut rău. Sentimentul de incapacitate, de naivitate, de ruşine, de vinovaţie, de furie faţă de noi înşine, ne roade constant atunci când cineva ne-a rănit. Chiar şi după 10, 20 de ani de la acea experienţă. E nevoie să înţelegem că nu putem preveni orice şi să fim blânzi faţă de noi înşine. Există lucruri pe care nu le putem controla, dar din urma cărora putem învăţa. A ne ierta pe noi şi pe cel care ne-a greşit înseamnă a ne dezvolta personal, a evolua ca persoane, a deveni mai înţelepte şi mai puternice. Deci, din orice experienţă negativă putem lua şi învăţăminte care să ne folosească în viaţă. Depinde doar de noi. Să ne asumăm responsabilitatea pentru propria sănătate emoţională. Să lăsăm în urmă tot acel bagaj afectiv cu care ne-am intoxicat atâta timp, să nu ne mai atingă niciun rău făcut odată.

Multe persoane aleg să se răzbune, dar apoi, constată că suferinţă nu s-a redus deloc, ba chiar a fost intensificată cu un sentiment de vinovaţie şi de inferioritate. Chiar dacă furia s-a diminuat, ne simţim mici, urâţi şi nevrednici atunci când ne răzbunăm. Pur şi simplu, ne dăm seama că acordăm atenţie şi importanţă celui pe care ar trebui să-l privim cu milă sau compasiune. Sau să nu-l mai privim deloc şi să trecem peste. Ne dăm seama că acea persoană are încă putere asupra noastră atâta timp cât nu reuşim să iertăm. Desigur, unii oameni vor simţi satisfacţie după răzbunare, dar doar aceia care nu vor să se preocupe de dezvoltarea lor personală şi de viaţa lor interioară, fie pentru că nu au fost educaţi/informaţi şi nu şi-au dezvoltat comportamente prosociale şi inteligenţa emoţională, fie pentru că nu dispun de empatie.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News