Noul Cod Civil intră în vigoare sâmbătă, 1 octombrie. Vezi noile prevederi despre consiliul de familie, convenţia matrimonială sau respectarea vieţii private

Noul Cod Civil intră în vigoare sâmbătă, 1 octombrie, urmând să îşi producă efectele imediat, însă procesele în instanţă pe baza noii reglementări vor începe probabil peste câteva luni.

Odată cu Legea 287 din 17 iulie 2009 privind Codul Civil, la 1 octombrie intră în vigoare şi Legea pentru punerea în aplicare a acestuia, care prevede o serie de măsuri tranzitorii.

Legea civilă nu are putere retroactivă.

Noul Cod Civil înlocuieşte vechiul cod din 1865, adoptat pe timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, şi aduce câteva elemente de noutate absolută: protecţia drepturilor personal-nepatrimoniale prin mijloace juridice specifice (de exemplu, consacrarea, ca mijloc specific de apărare, a dreptului la replică şi la rectificarea informaţiilor greşite apărute în presa audiovizuală); prevederi privind logodna, locuinţa familiei, alegerea regimului matrimonial şi divorţul pe cale administrativă; reglementarea generală a termenelor de decădere.

I. Logodna este o instituţie nouă apărută în dreptul român şi reprezintă promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria.

Condiţiile de fond pentru a încheia o logodnă sunt aceleaşi ca pentru încheierea căsătoriei: consimţământul liber şi personal al logodnicilor; vârsta minimă 18 ani sau, pentru motive temeinice, 16 ani, cu încuviinţarea părinţilor sau tutorelui; persoanele care se logodesc să fie de sex diferit (logodna se poate încheia doar între bărbat şi femeie); este interzisă logodna între rudele în linie dreaptă (între părinţi şi copii sau între bunici şi nepoţi), precum şi între cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv; încheierea logodnei nu este supusă niciunei formalităţi şi poate fi dovedită cu orice mijloc de probă (înscrisuri, martori etc.); încheierea căsătoriei nu este condiţionată de încheierea în prealabil a logodnei.

Partea care rupe logodna în mod abuziv sau care, în mod culpabil, l-a determinat pe celălalt să rupă logodna poate fi obligată la despăgubiri pentru cheltuielile făcute sau contractate în vederea căsătoriei.

Mai multe despre Logodnă, în noul Cod Civil

II. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de animale sau de lucruri.

Proprietarul unui animal sau cel care se serveşte de el răspunde de prejudiciul cauzat de animal, chiar dacă acesta a scăpat de sub paza sa.

Proprietarul unui edificiu sau al unei construcţii de orice fel este obligat să repare prejudiciul cauzat prin ruina lor ori prin desprinderea unor părţi din ele, dacă aceasta este urmarea lipsei de întreţinere sau a unui viciu de construcţie. Cel care ocupă un imobil, chiar fără niciun titlu, răspunde pentru prejudiciul cauzat prin căderea sau aruncarea din imobil a unui lucru.

III. Consiliul de familie. Este un organ consultativ (fără personalitate juridică) constituit de instanţa de tutelă, cu rolul de a supraveghea modul în care tutorele îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte îndatoririle cu privire la persoana şi bunurile minorului. Până la înfiinţarea instanţelor de tutelă, atribuţiile acestora sunt exercitate de judecătorii.

Din consiliul de familie pot face parte rudele, afinii, iar în lipsa rudelor pot fi numite şi alte persoane care au avut legături de prietenie cu părinţii minorului sau care manifestă interes pentru situaţia acestuia.

Consiliul de familie se instituie atunci când ambii părinţi ai minorului sunt decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti sau li s-a aplicat pedeapsa penală a interzicerii drepturilor părinteşti, puşi sub interdicţie judecătorească, dispăruţi ori declaraţi judecătoreşte morţi, precum şi în cazul în care, la încetarea adopţiei, instanţa hotărăşte că este în interesul minorului instituirea unei tutele.

IV. Convenţia matrimonială. În limbajul obişnuit se foloseşte sintagma 'contract prenupţial' (care însă nu se suprapune identic reglementării convenţiei matrimoniale).

Noul Cod Civil prevede trei tipuri de regimuri matrimoniale: regimul comunităţii legale, regimul separaţiei de bunuri, regimul comunităţii convenţionale.

Convenţia matrimonială se încheie prin înscris autentificat de notarul public. Se poate încheia înainte de căsătorie (şi atunci va produce efecte numai de la data încheierii căsătoriei) sau în timpul căsătoriei (şi atunci va produce efecte de la data prevăzută de părţi sau, în lipsă, de la data încheierii ei).

V. Noul Cod Civil introduce noi proceduri de divorţ.

Pe cale administrativă poate fi soluţionat divorţul prin acord, indiferent de durata căsătoriei, dacă sunt întrunite următoarele condiţii: soţii îşi exprimă liber şi neviciat consimţământul, în faţa ofiţerului de stare civilă de la locul căsătoriei sau al ultimei locuinţe comune a soţilor, nu au copii minori născuţi din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi.

Cererea de divorţ se depune de soţi împreună iar după un termen de gândire de 30 de zile de la înregistrarea cererii, soţii se prezintă personal şi, dacă ambii stăruie să divorţeze, ofiţerul de stare civilă eliberează certificatul de divorţ fără vreo menţiune cu privire la culpa soţilor.

Prin procedura notarială pot fi soluţionate: divorţul prin acord al soţilor care nu au copii minori, dacă soţii convin asupra tuturor aspectelor - numele de familie pe care să îl poarte după divorţ, exercitarea autorităţii părinteşti de ambii părinţi, stabilirea locuinţei copiilor după divorţ, modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat şi fiecare dintre copii, stabilirea contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor.

Competent este notarul de la locul căsătoriei sau al ultimei locuinţe comune a soţilor. Şi în acest caz niciunul dintre soţi nu trebuie să fie pus sub interdicţie iar consimţământul trebuie să fie liber şi neviciat. După un termen de gândire de 30 de zile, soţii se prezintă personal şi, dacă stăruie să divorţeze, notarul public eliberează certificatul de divorţ fără vreo menţiune cu privire la culpa soţilor.

În instanţele de judecată pot fi soluţionate cererile de divorţ pentru oricare dintre motivele arătate, dacă soţii se adresează direct instanţei sau dacă divorţul administrativ sau notarial a fost respins. Competentă este instanţa de tutelă iar până la înfiinţarea sa, competenţa aparţine judecătoriei.

Soţul nevinovat, care suferă un prejudiciu prin desfacerea căsătoriei, poate cere soţului vinovat să îl despăgubească. Instanţa de tutelă soluţionează cererea prin hotărârea de divorţ. Despăgubirile pot fi cerute distinct de dreptul la prestaţia compensatorie.

Prestaţia compensatorie: în cazul în care căsătoria a durat cel puţin 20 de ani iar divorţul se pronunţă din culpa exclusivă a soţului pârât, soţul reclamant poate beneficia de o prestaţie care să compenseze, atât cât este posibil, un dezechilibru semnificativ pe care divorţul l-ar determina în condiţiile de viaţă ale celui care o solicită.

Soţul care solicită prestaţia compensatorie nu poate cere de la fostul său soţ şi pensie de întreţinere. Prestaţia compensatorie nu se poate solicita decât odată cu desfacerea căsătoriei.

Prestaţia compensatorie poate fi stabilită în bani, sub forma unei sume globale sau a unei rente viagere, ori în natură, sub forma uzufructului (beneficiul adus de folosirea unui bun) asupra unor bunuri mobile sau imobile care aparţin debitorului.

VI. Exercitarea autorităţii părinteşti după divorţ.

În limbaj comun se foloseşte sintagma 'custodia copiilor', termen împrumutat din alte sisteme de drept, care nu se suprapune identic exercitării autorităţii părinteşti după divorţ.

O noutate din noul Cod Civil este exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi.

Regula este aceea că, după divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi (în limbaj obişnuit 'custodie comună').

Există şi situaţii în care instanţa de judecată hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de unul dintre părinţi (părinte custodian). În această situaţie, celălalt părinte (părinte necustodian) păstrează dreptul de a veghea asupra modului în care copilul este crescut şi educat, precum şi dreptul de a consimţi la adopţia acestuia.

În mod cu totul şi cu totul excepţional, instanţa de tutelă poate hotărî plasamentul copilului la o rudă sau la o altă familie ori persoană sau într-o instituţie de ocrotire. Acestea exercită drepturile şi îndatoririle care le revin părinţilor cu privire la persoana copilului. În acest caz, instanţa stabileşte dacă drepturile cu privire la bunurile copilului se exercită de părinţi în comun sau de unul dintre ei.

Părinţii se pot înţelege asupra locuinţei copilului după divorţ, în caz contrar, instanţa de tutelă stabilind, odată cu pronunţarea divorţului, ca locuinţa copilului minor să fie la părintele cu care locuieşte în mod statornic (părinte rezident). Dacă până la divorţ copilul a locuit cu ambii părinţi, instanţa îi stabileşte locuinţa la unul dintre ei, ţinând seama de interesul său superior.

Părinţii se pot înţelege cu privire la contribuţia lor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor, înţelegere de care poate lua act notarul în cazul divorţului notarial sau instanţa de tutelă, prin hotărârea de divorţ.

În caz de neînţelegere, instanţa de tutelă stabileşte contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor.

Întreţinerea datorată de părinte se stabileşte până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru doi copii şi o jumătate pentru trei sau mai mulţi copii. Cuantumul întreţinerii datorate copiilor, împreună cu întreţinerea datorată altor persoane, potrivit legii, nu poate depăşi jumătate din venitul net lunar al celui obligat.

VII. Noul Cod civil impune respectarea vieţii private şi stabileşte limite, astfel încât jurnaliştii vor trebui să fie atenţi atunci când vor scrie despre viaţa privată a unei persoane.

Interceptarea fără drept a unei convorbiri private, comisă prin orice mijloace tehnice, sau utilizarea în cunoştinţă de cauză a unei asemenea interceptări, precum şi ţinerea vieţii private sub observaţie, prin orice mijloace, constituie atingeri ale vieţii private.

Articolul 70 din noul Cod Civil reglementează dreptul la liberă exprimare: "(1) Orice persoană are dreptul la liberă exprimare; (2) Exercitarea acestui drept nu poate fi restrânsă decât în cazurile şi limitele prevăzute la art. 75".

Articolul 75 prevede: "(1) Nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secţiune atingerile care sunt permise de lege sau de convenţiile şi pactele internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte; (2) Exercitarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale cu bună-credinţă şi cu respectarea pactelor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secţiune".

Potrivit articolului 71, "(1) orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private" iar alineatul (2) prevede că nimeni nu poate fi supus vreunor imixtiuni în viaţa intimă, personală sau de familie, nici în domiciliul, reşedinţa sau corespondenţa sa, fără consimţământul sau fără respectarea limitelor prevăzute la articolul 75. Alineatul (3) al articolului 71 stipulează că este, de asemenea, interzisă utilizarea, în orice mod, a corespondenţei, manuscriselor sau a altor documente personale, precum şi a informaţiilor din viaţa privată a unei persoane fără acordul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.

Articolul 72 privind dreptul la demnitate prevede că orice persoană are dreptul la respectarea demnităţii sale, fiind interzisă orice atingere adusă onoarei şi reputaţiei unei persoane fără consimţământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.

Dreptul la propria imagine este reglementat de articolul 73, care arată: "(1) Orice persoană are dreptul la propria imagine; (2) În exercitarea dreptului la propria imagine, ea poate să interzică ori să împiedice reproducerea, în orice mod, a înfăţişării sale fizice ori a vocii sale sau, după caz, utilizarea unei asemenea reproduceri. Dispoziţiile art. 75 rămân aplicabile".

VIII. Orice persoană dispărută poate fi declarată moartă după doi ani.

Noul Cod Civil prevede că, în cazul în care o persoană este dispărută şi există indicii că a încetat din viaţă, aceasta poate fi declarată moartă prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate, dacă au trecut cel puţin doi ani de la data primirii ultimelor informaţii despre ea.

În cazul în care este sigur că decesul s-a produs, deşi cadavrul nu poate fi găsit sau identificat, moartea poate fi declarată prin hotărâre judecătorească, fără a se aştepta împlinirea vreunui termen de la dispariţie.

sursa: Agerpres

Citeşte şi:

Casele de avocatură nu exclud o posibilă suspendare a noului Cod Civil

Noul cod civil dă mai multe drepturi românilor cu credite. Vezi aici care sunt acestea

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News