Noi ciocniri violente la Atena: Mii de oameni sunt în stradă. Astăzi se votează măsurile de austeritate

grec
grec

Noi ciocniri au loc miercuri la Atena, între un grup de manifestanţi şi poliţişti care au folosit gaze lacrimogene. Violenţele au loc cu câteva ore înainte de votarea unui proiect de măsuri de austeritate în Parlament, care prevede reducerea  pensiilor și salariilor.

Votul este crucial pentru continuarea ajutorului financiar destinat ţării, dar şi pentru Zona euro în ansamblu, ameninţată de un faliment al Greciei.

Poliţiştii eleni au împins înapoi un grup de 400 de manifestanţi de stânga strânşi în faţa hotelului Hilton, din apropiere de centrul oraşului.

Protestatarii, care încercau să meargă în piaţa Syntagma, au fost dispersaţi cu gaze lacrimogene.

Marţi, cel puţin 46 de persoane au fost rănite în capitala elenă, dintre care 37 de poliţişti, după ce protestele faţă de măsurile de austeritate au degenerat în violenţe.

Greva din Grecia a dus la închiderea majorităţii serviciilor publice, a băncilor, iar mai multe spitale s-au ocupat numai de urgenţe. Mai multe avioane, trenuri, autobuze şi feriboturi au fost anulate.

Măsurile prezentate Parlamentului prevăd economii de 28,4 miliarde de euro şi privatizări masive, ce urmează să aducă la bugetul statului 50 de miliarde de euro până în 2015. Proiectul este contestat, însă, de sindicate, care au lansat marţi o grevă de 48 de ore, după luni în care veniturile au fost reduse şi în care rata şomajului a ajuns la peste 16%.

"Aceste măsuri sunt un masacru al drepturilor muncitorilor. Va fi cu adevărat un iad pentru muncitori. Greva trebuie să blocheze totul", a declarat parlamentarul comunist Thanassis Pafilis.

Dacă măsurile vor fi adoptate, Uniunea Europeană şi FMI vor debloca ultimele 12 miliarde de dolari din împrumutul de salvare de 110 miliarde alocat Greciei. De asemenea, oficialii europeni ar urma să finalizeze detaliile unui al doilea pachet de salvare, evaluat la circa 120 de miliarde de euro, ce vizează să ajute Grecia să îşi plătească datoriile până la sfârşitul lui 2014.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel