Nicușor Dan anunță un nou regulament privind parcările în București. Ce spune despre căldura din apartamente

Nicușor Dan, despre căldura din apartamentele bucureștenilor: Iarna asta o să fie puțin mai bine ca iarna trecută
Nicușor Dan, despre căldura din apartamentele bucureștenilor: Iarna asta o să fie puțin mai bine ca iarna trecută

Nicușor Dan a anunțat că până la 1 ianuarie 2022, în București va funcționa un nou regulament de parcare. 

„Cercul vicios în care noi ne învârtim de ani de zile este că oamenii nu renunţă la maşină, pentru că transportul public nu merge. Nerenunţând la maşină, o parchează pe prima bandă, legal sau ilegal, în funcţie de caz, şi atunci nu ai loc să pui benzi pentru transportul public. Acesta este cercul vicios în care ne învârtim de ani de zile. O să vedeţi foarte curând o propunere de regulament de parcare. Nu o să fie iubită de o parte din oameni, o să fie iubită de alta”, a declarat, miercuri seara,  Nicușor Dan la TVR 1.

Acesta a menţionat că nu poate să ofere informaţii despre proiect, care va fi prezentat doar când se va ajunge la un acord în Consiliul General. El a estimat că acest lucru se va întâmpla până la sfârşitul lunii decembrie:

„O să ne permită să avem spaţii pentru banda unică şi pentru pistele de biciclete”, a mai declarat Primarul General.

Referitor la problema căldurii din apartamente, edilul Capitalei a declarat că: "Iarna asta o să fie puțin mai bine ca iarna trecută. Am făcut la timp toate reviziile și pe ceea ce înseamnă producție, și pe ceea ce înseamnă reparații de avarii în această vară (…) Asta nu înseamnă că această rețea, care are 50 de ani, nu o să crape în iarna asta, din păcate. O să crape, și atunci când o să crape locuitorii nu or să aibă apă caldă, căldură, o zi, o zi jumătate, cât durează reparația".

De asemenea, despre intrarea într-o stare de normalitate în ceea ce privește încălzirea, Primarul General a spus că: Deja iarna următoare o să fie mult mai bine. Și la sfârșitul mandatului meu o să fie mult, mult mai bine, pentru că sunt destul de optimist că o să reușim să reunim Termoenergetica, transportul, care e la noi, cu ELCEN, care este la Ministerul Energiei. Sunt optimist că vom scoate ELCEN-ul din insolvență, că o să putem să accesăm bani europeni.

Din cauza țevilor vechi de peste 40 de ani, pierderile din rețeaua bucureșteană sunt imense: peste 2000 de tone de apă caldă se scurg pe oră în pământ, pe timp de iarnă, potrivit datelor furnizate de ELCEN în sezonul rece trecut".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel