Cele mai citite

Bogdan Chirieac: ”Și s-a întâmplat nenorocirea”. Prima reacție după moartea lui Mihnea Vasiliu

Autor: Liana Ganea
mihnea-vasiliu_19915200
captură video

Mihnea Vasiliu a murit joi, 27 iulie, în urma unui stop cardio-respirator.

Moartea fulgerătoare a omului de presă şi fost şef al Ringier România a cutremurat toată ţara şi îndeosebi lumea mass-media, peisaj în care a fost de departe apreciat şi respectat. Iniţial, Mihnea Vasiliu venise în această dimineaţă în sectorul 1 al Capitalei pentru a se întâlni cu fosta soţie şi cu fiica sa. I s-a făcut rău în faţa hotelului iar angajaţii de la recepţie au apelat numărul de urgenţă 112. Paramedicii sosiţi la faţa locului nu l-au mai putut readuce la viaţă. Trupul neînsufleţit a fost preluat şi dus la Institutul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.

S-a deschis deja dosar pentru moarte suspectă. Principala ipoteză pe care se merge este cea a unui stop cardio-respirator. Chiar fiica acestuia spune că în urmă cu două săptămâni, în vârstă de doar 57 de ani, a suferit un infarct, iar astăzi se crede că ar fi depus un efort fizic extrem de mare, având mai multe întâlniri în ultimele zile.

„Am ajuns într-un punct al carierei mele în care vreau să explorez noi oportunităţi. Îmi anunţ decizia de a mă retrage din poziţia pe care o ocup în cadrul acestei companii extraordinare. De-a lungul anilor, am avut privilegiul de a lucra cu o echipă de oameni talentaţi. Împreună, am depăşit provocări, am sărbătorit etape importante şi am deschis calea succesului", declara Vasiliu în momentul în care compania elveţiană Ringier nu l-a mai vrut.

Jurnalistul Victor Ciutacu crede că, de fapt, Mihnea Vasiliu "a fost zburat" de la Ringier România, aşa cum a şi afirmat în direct, la România TV.

Analistul politic Bogdan Chirieac regretă moartea fostului coleg de breaslă şi crede că a fost vorba şi despre o suprasolicitare nervoasă, sub presiunea schimbărilor în plan profesional din ultima perioadă. Legat de mesajul public al lui Mihnea Vasiliu, analistul politic are câteva observaţii:

"E un mesaj tipic, politicos, corect, corporatist. E perfect credibil acest lucru. Nu cred că e ceva de ascuns sau vreo conspiraţie în ceea ce priveşte decesul lui. Pur şi simplu, probabil că a suferit un infarct atunci, o fi primit un stent sau ceva, dar dacă fiica sa a spus că a lucrat foarte mult cât a fost şi caniculă... Probabil că nu avea niciun plan în afara Ringier. Înainte a lucrat şi în trustul Pro, şi la Caţavencu de unde a trebuit să plece, şi în Ringier de unde a trebuit să plece... probabil că încerca să-şi găsească o cale. Şi atunci a avut foarte mult de lucru. Eu pot să cred asta! Astăzi s-a schimbat frontul atmosferic, ceea ce e foarte rău pentru cardiaci... şi s-a întâmplat nenorocirea. Despre asta e vorba!" a spus Chirieac în platoul România TV.

Mihnea Vasiliu a condus, timp de 12 ani, Grupul Ringier care deţine Libertatea şi alte publicaţii.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→
• acest articol reprezintă o opinie

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Adolescenții de peste 16 ani ar trebui să meargă singuri la psiholog, fără acordul părinților?
Da
Nu
Trimite răspunsul
x close