Actorul Marius Manole a vorbit despre criza politică și posibilitatea unei alianțe USR-PSD-AUR.
Marius Manole se află, joi seară, în Piața Victoriei. Actorul a intrat în direct la Realitatea PLUS și a declarat, de la protest, că 'aseară, când domnul Cîțu a anunțat remanierea ministrului Justiției, am avut același sentiment ca în seara în care domnul Dragnea a dat OUG 13.'
'Același sentiment de revoltă, de nedreptate și de luptă în zadar. Dacă oamenii își imaginează că Stelian Ion a fost îndepărtat fără vreo miză, se înșală amarnic...', a susținut apoi Marius Manole.
Actorul a menționat de 'cele 10 milioane de euro care trebuie date clientelei politice' și a acuzat că 'se vrea păstrarea SIIJ-ului pentru ca procurorii să fie în continuare controlați cu dosare, să le fie frică.'
Întrebat de Delia Vrânceanu ce părere are despre posibila alianță cu AUR și PSD - 'același partid pentru care ați ieșit atunci în stradă', în calitate susținător USR-PLUS, Marius Manole a răspuns că 'e foarte ciudat, foarte straniu dacă se întâmplă.'
'E adevărat că e straniu pentru noi, cei care am ieșit în stradă și am luptat pentru îndepărtarea PSD-ului, dar în același timp, ce face domnul Cîțu acum este la fel de nociv. Sigur că mă doare dacă se întâmplă această alianță. Aș suferi enorm! Sper ca domnul Cîțu să facă un pas în spate, dar nu-l va face... Îl cunoaștem. El are un Guvern pe persoană fizică! Deci, dacă această alianță se va întâmpla până la urmă, ca domnul Cîțu să plece de la Guvern, atunci DA, se poate întâmpla. Dacă asta e miza, trebuie să plece sub orice formă!', a declarat Marius Manole.
În încheiere, actorul a spus că 'voi ieși în stradă cât am ieșit și până a plecat domnul Dragnea. Sâmbătă se anunță un protest mare. Voi ieși. Sunt convins că se întâmplă o hoție mare! PNL e același lucru ca PSD! Este îngrozitor că am ajuns fix la o guvernare asemenea celei de acum trei ani de zile.'
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu