Directorul ICR, prof. Andrei Marga, a dat publicității un text de bilanț, la cinci luni de la preluarea mandatului. Prof. Marga susține că a găsit la ICR o puzderie de acțiuni fără legătură cu misiunea încredințată de lege instuției, că uneori se confunda remunerarea cu mituirea, că se editau publicații care nu se puteau vinde, iar instituțiile din străinătate erau mai degrabă preocupate de angajare decât de reprezentare. În această perioadă, Marga a militat pentru înlocuirea diletantismului cu profesionalismul, a renunțat la experimentele care alunecau în trivial și a organizat proceduri de selecție a personalului și operelor promovate. S-a renunțat la subvenționarea unor deplasări inutile, ale autorilor, la evenimente neimportante.
Iată materialul publicat de prof. Andrei Marga pe site-ul ICR:
Dupa preluarea conducerii Institutului Cultural Roman, la 11 septembrie 2012, s-au putut sesiza in mod precis problemele nerezolvate ale institutiei. De pilda, o puzderie de actiuni fara legatura cu misiunea incredintata de lege; intelegere restrictiva a culturii; impact redus, asigurat prin plati, confundand uneori remunerarea cu mituirea; editarea de publicatii, ce nu se pot vinde, in tara si in strainatate; institute culturale din strainatate preocupate mai mult de aranjarea personalului; dezechilibru intre capitolele de activitate si de cheltuieli.
Efortul lunilor care s-au scurs a fost, inainte de orice, pentru aducerea la normal a functionarii institutiei. Risipirea in activitati nenumarate a fost inlocuita cu configurarea unui program si a strategiei, ce cuprind alternative de actiune conform misiunii institutiei. Intre risipire in actiuni fara impact si centralism am ales interactiunea centrului si a institutelor si filialelor, pe baza unui program impartasit. In locul „culturii directe” si al alunecarii uneori in trivial am pus promovarea culturii elaborate, apta sa concureze pe piata internationala. Intre mizerabilism si triumfalism am ales un realism ce capata expresii culturale adecvate. Dupa cum intre obsesia ideologizata a trecutului si ignorarea istoriei am ales abordarea orientata spre constructie. Trebuie acceptat, in virtutea evidentelor, ca istoria este experienta, dar nu semn al destinului.
Iar intre reducerea culturii la ceva subiectiv si confundarea culturii cu altceva am ales conceperea contemporana (data de antropologia culturala si sociologie si asumata de Uniunea Europeana) a culturii. Fata de activitatile desfasurate cu autori transportati scump, la mare distanta, in conditiile prezentei in sala a 10-15 persoane, promovam exigenta relevantei actiunilor. Este limpede: concertele reprezentative trebuie plasate in sali reprezentative, expozitiile de calibru in muzee, dupa cum traducerile ar trebui negociate cu edituri cu pondere. Dincoace de toate, insa, trebuie concepute actiuni de mare impact, in locul multiplicarii de actiuni nesemnificative.
Desigur ca unele actiuni costa (chiar daca ramane intrebarea: nu mai exista onoarea pentru participare? totul este pe bani pesin?). Nu ar trebui, insa, invatat din reglementarile si practicile europene? Nu suntem impotriva remunerarii, caci performanta se cuvine rasplatita. Dar sunt remunerari si remunerari, incit a trebuit sa accentuam exigenta chibzuintei in cheltuirea banului public. Oricine are, insa, pentru orice cheltuiala suplimentara, latitudinea sa procure resurse.
In materie de selectie a personalului, in locul desemnarilor discretionare, pe care legea nu le opreste explicit, am ales o solutie compusa din doua parti corelate: pentru orice post in institutele culturale romane din strainatate (care sunt cele mai cautate) se organizeaza concurs anuntat public, iar ocuparea posturilor se face – pentru a da sanse si altor cetateni interesati – pe durata unui mandat, fara prelungire. In acest fel se asigura necesara si utila primenire periodica a personalului intr-o activitate ce pretinde cultura, imaginatie, inovatie. Iar in ceea ce priveste ocuparea posturilor din centrala, regula este concursul.
A trebuit sa scoatem publicatiile Institutului Cultural Roman din necunoasterea de catre publicul larg si sa le repunem pe baza ce combina considerarea valorii cu criterii economice. Orice publicatie va trebui sa fie una ceruta de cititori. S-a trecut, odata cu „Romanian Book Review”, la prezentarea pentru strainatate, in premiera, a vietii culturale din tara – in forma recenzarii tipariturilor reprezentative.
Cine reprezinta Romania in strainatate este normal sa caute sa promoveze interesele tarii. Practica, se stie bine, are repere si experiente universale, de partea ei. Unii reprezentanti au negociat la preturi excesive, cu firme private, tot felul de servicii. Pretindem continuu revenirea la ratiune si incadrarea in practicile tarilor europene.
Participarea Romaniei la targurile de carte (Paris, Londra, Torino, Göteborg) am preluat-o din mers. De exemplu, lista autorilor invitati de partea franceza s-a stabilit deja in martie 2012. Am stabilit doar lista invitatilor Institutului Cultural Roman, observand ca lipsesc scriitori de prim plan. Participarea la targuri de carte si, in general, finantarea traducerilor are insa o alta problema majora: un anumit sectarism. Am procedat imediat la largirea cercului de autori (din beletristica, stiinte etc.) luati in considerare si evitarea monopolizarii acestei finantari de catre aceleasi persoane. Am schimbat sistemul, spre o astfel de largire.
Noua legiferare data de Parlamentul Romaniei pune Institutul Cultural Roman sub controlul puterii publice si pretinde nu numai noi organizari, ci si performanta in interesul public al tarii. Circumscrierea interesului public – spre deosebire de interesul particular si de interesul unor grupuri ce se dau drept public – este incipienta la noi. Am pus problema servirii interesului public sprijinind creatorii romani in efortul de afirmare internationala, cu opere durabile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
