-Unirea a fost meritul românilor?
-Pentru a înțelege evenimentele din 1918, trebuie să ținem cont de două lucruri. Unirea n-ar fi fost posibilă fără să existe dorința românilor de a realiza România Mare, dar nici fără apariția unui moment internațional favorabil. Este vorba despre războiul mondial și despre sistemul de tratate care se pune în practică la sfârșitul acestuia. Subiectul trezește sensibilități și este abordat în cheie emoțională. Cred că a trecut suficient timp pentru o analiză detașată, mai ales după integrarea în Uniunea Europeană, care aduce societatea modernă în faza post-națională.
-Unirea era un deziderat popular sau o dorință a elitelor?
-România a intrat în stare de neutralitate, și apoi în război, pentru a lua Transilvania. Nu pentru a realiza unirea cu teritoriile de la Est, care făcuseră parte din Moldova, până în secolul XIX. Foarte puține voci vorbeau, la 1900, despre unirea cu Basarabia. Erau câțiva intelectuali, Constantin Stere sau Zamfir Arbore. Societatea românească, însă, nu doar elitele, privește către Transilvania. O parte însemnată a opiniei publice susține războiul pentru Transilvania. Această provincie e valorizată, nu Basarabia.
-Totuși, Sfatul Țării de la Chișinău votează primul Unirea.
-Când Sfatul Țării de la Chișinău votează pentru unirea Basarabiei cu România, majoritatea opiniei publice românești vede această evoluție ca o palidă compensație pentru pierderea Transilvaniei. Situația se prezenta astfel: armatele române fuseseră înfrânte, în Ardeal, și apoi în Muntenia, guvernul și Casa Regală se refugiaseră la Iași, iar la Est se dezintegra Imperiul rus. Premierul filogerman Alexandru Marghiloman, care se deplasează la Chișinău, nu își notează în jurnal momentul ca pe o mare realizare. Iar Sfatul Țării, să recunoaștem, nu s-a gândit de la început la unirea cu România, ci doar când a apărut pericolul ca Ucraina independentă să înglobeze Basarabia, chestiune consemnată în procesele verbale ale ședințelor respective, documente care astăzi sunt publicate.
-De ce Transilvania și nu Basarabia?
-Să ținem cont că proiectul național se construiește treptat, de la mijlocul secolului XIX și până la începutul secolului XX. Transilvania era valorizată din punct de vedere istoric, ideologic, ca loc de naștere a poporului român, dar și economic, economia fiind complementară cu a Regatului României. Avea industrie și resurse minerale, care completau caracterul agrar al economiei din Regat. Acesta avea petrol, cereale, forță de muncă ieftină.
-Integrarea venea de la sine.
-Nu este așa. România era o țară mică la acea vreme, fără forță economică, cu o armată slab dotată și resurse puține. Fără momentul favorabil al revoluției bolșevice din Ungaria, nu s-ar fi putut realiza Marea Unire. O țară așa cum era România nu putea realiza o schimbare în politica internațională. Acest aspect nu micșorează cu nimic importanța proiectului național românesc, îl nuanțează.
-Ungaria ce avea în plus?
-Elita culturală și politică din Ungaria se dovedește, la începutul negocierilor de pace, mai influentă decât cea din România. Deși făcea parte din tabăra învinșilor, Ungaria este avantajată față de România, în prima etapă a discuțiilor și tratativelor de pace de la Versailles. Elita ungară era, cum spuneam, mai strâns legată de elitele occidentale decât cea română. România dăduse dovadă de eroism și făcuse numeroase jertfe în război, dar Ungaria se face auzită. Era nevoie de un factor care să încline balanța: revoluția lui Bela Kuhn. Sprijinit financiar și militar de bolșevicii ruși, guvernul Kuhn se instalează la Budapesta. Avem acum documente care arată că Lenin a trimis bani și arme în Ungaria. Elitele occidentale erau confruntate, după patru ani de război, cu protestele societății civile, care nu dorea să mai lupte pe front. Opoziția în Franța sau Marea Britanie față de un nou război era consistentă.
-Au apelat la Regatul României?
-Da. În 1918 armata noastră era intactă, fusese remobilizată. Armata română primește libertate de acțiune în Ungaria, pentru a înăbuși revoluția bolșevică. După lupte foarte grele, mai ales în partea răsăriteană a Ungariei, ocupă Budapesta. Ulterior, mai ales după 1947, din motive politice, nu s-a mai discutat despre acest război, dar luptele au fost dure, iar pierderile mari. Nu a fost un marș, ca în 1913, când Armata română intră în Bulgaria fără să întimpine o rezistență propriu-zisă, ci un război greu. Bela Kuhn avusese răgaz și resurse pentru a organiza apărarea, folosind trupe experimentate, din fosta armată austro-ungară. Victoria împotriva lui Kuhn înclină balanța în favoarea României, la Paris.
-A contat votul de la 1 Decembrie? Contează că nu au votat toți cetățenii din Ardeal?
-În lipsa acelui vot Unirea nu s-ar fi realizat. Aceasta nu înseamnă neglijarea importanței conjuncturii externe favorabile. Cât despre numărul celor prezenți la Alba Iulia...În toamna acelui an, situația în Ardeal era haotică. Autoritățile românești nu reușiseră să înlocuiască autoritățile austro-ungare, care au sabotat, în retragere, întreaga infrastructură, drumuri, căi ferate etc. Nu erau polițiști, jandarmi, administrație publică. Datorită acestor piedici concrete, la 1 decembrie, o parte a deputaților români nu a ajuns, celebra Declarație va fi semnată timp de mai multe zile, pe măsură ce soseau deputații. În ciuda acestui fapt, nimeni nu poate nega că atitudinea românilor e clară, în favoarea Unirii. Este adevărat că există un grup în interiorul elitei politice și intelectuale românești care se opune proiectului unionist. Cei câțiva intelectuali care se opun nu reprezintă însă un curent de opinie semnificativ. De exemplu,Traian Vuia se opune, există corespondența sa, scrisorile în care își îndemna apropiații să nu susțină Unirea. Dar nu e luat în seamă. Iuliu Maniu, ca unionist, mobilizează societatea, organizează Gărzile Naționale, are un rol decisiv în votarea actului de la 1 Decembrie.
-Maghiarii nu votează?
-Nu, dar asta nu anulează legitimitatea actului. Cei care nu l-au recunoscut au opțiunea de a pleca în Ungaria și o fac, fiind despăgubiți de statul român. Au votat însă germanii, iar atitudinea lor este fără echivoc în sensul recunoașterii unirii Transilvaniei cu România. După normele din epocă, referendumul a fost validat. Faptul că a fost recunoscut la nivel internațional spune totul. Sistemul de tratate încheiat după primul război a validat Unirea.
-Și tratatele de după Al Doilea Război confirmă decizia din 1918.
-Chiar dacă Stalin va hotărî, în final, ca Transilvania să rămână în componența României, lucrurile nu au fost stabilite de la început. Decizia a fost luată din considerente strategice, care nu au legătură cu românii sau ungurii, ci cu prioritățile din acel moment ale Moscovei. Lui Stalin îi erau indiferenți și unii și alții, el viza interese strategice ale URSS, respectiv consolidarea regimurilor comuniste în Europa.
-Putem spune că bolșevizarea ne-a ajutat a doua oară?
-Națiunea română este o națiune norocoasă, din acest punct de vedere, fiindcă a știut să se folosească de momentele favorabile. Bolșevizarea a fost nocivă și pentru români, și pentru unguri, în egală măsură.
-Ungurii contestă tratatele?
-Da, o fac, dar această contestare mi se pare firească. E normal să regrete ceea ce au pierdut. Proiectele naționale au fost divergente, nu doar în relația România-Ungaria. Bulgaria Mare s-ar fi făcut, dacă se făcea, în defavoarea Greciei și Serbiei și tot așa. Ungaria Mare afecta interesele sârbilor, slovacilor și ale românilor, evident. Astăzi cred că trebuie să depășim această perspectivă de secol XIX. Am intrat într-o epocă post-națională, ne îndreptăm spre un stat european. Există o minoritate în Ungaria care nu poate depăși perspectiva de secol XIX, după cum există una și în România, atât la nivelul elitelor culturale, cât și al publicului.
-Au șanse?
-Evoluția politică din ultima perioadă arată recrudescența mișcărilor naționaliste și xenofobe. Din păcate, această evoluție nu a fost amendată de organismele europene. Această situație politică ar trebui să ne preocupe. Ascensiunea neo-fasciștilor în Ungaria, la care din păcate asistăm, va alimenta mișcarea de extremă dreaptă în România, unde există, firave până acum, grupuri fie ultra-ortodoxiste, fie cu simpatii față de ceea ce a însemnat Garda de Fier. Mișcările extremiste din cele două țări vecine se alimentează reciproc, sub pretextul de a-și apăra propria comunitate.
-Germania tolerează sau sprijină revizionismul?
-Nu cred că revizionismul găsește sprijin german. Societatea germană a știu să treacă peste șocul pierderii războaielor și și-a asumat responsabilitatea pentru Holocaust într-un mod exemplar. Pentru mine, ca istoric, este însă ciudată pasivitatea instituțiilor europene față de ceea ce se întâmplă astăzi în Ungaria, dacă privim rezultatele ultimelor alegeri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
