Jucător de la FCSB, după meciul cu CS Hunedoara: Edi s-a tranformat total. A spart tabla în vestiar

Facebook FCSB
Facebook FCSB

Un fotbalist de la FCSB a povestit, sub protecţia anonimatului, cum a reacţionat Edi Iordănescu după meciul din cupa României dintre FCSB şi CS Hunedoara. 

FCSB a câştigat cu 5-3 după prelungiri, dar a fost egalată după ce a condus cu 3-0. 

”Edi s-a transformat total! A făcut haos în vestiar! A spart de nervi tabla și ne-a spus că jucăm la Steaua, iar aici nu e permis să tratăm jocurile ca la Hunedoara. A țipat la noi și ne-a spus că cine nu se va alinia ca mentalitate, va fi dat afară de la echipă. S-a lăsat liniște, nu mai vorbea nimeni în afară de el. Ne-a spus că am jucat 60 de minute ce ne-a cerut, după care am jucat după capul nostru. A terminat discursul foarte amenințător! Ne-a transmis că e ultima oară când acceptă să mai facem în teren ce considerăm noi”, a declarat acesta, conform Prosport

Edi Iordănescu, supărat după meci 

„E o calificare și rămâne o calificare însă lucrurile nu s-au desfășurat așa cum mi-am dorit. Până în minutul 60, am arătat că putem să fim concentrați, responsabili, maturi și eficienți în joc. După minutul 60, am ieșit la rampă cu o mentalitate pe care eu nu pot să o diger și nu pot să o accept. Este impardonabil. Am întâlnit o echipă bună care va fi în Liga 2, cu jucători cu ștate vechi în Liga 1. Dar asta nu e o scuză.

Echipa va plăti, pentru că eu nu accept așa ceva. Trebuie să ai maturitatea să securizezi rezultatul. (n.r. întrebat cum va plăti echipa) Sunt probleme interne despre care nu pot să vorbesc. Vor plăti financiar, vor suporta consecințele. Ei trebuie să demonstreze că reprezintă un club cu tradiție. Cine nu poate să ducă presiunea, atunci înseamnă că nu își găsesște locul aici. Sper să fie un accident și astfel de lucruri să nu se mai întâmple, în sensul să le corectăm și să învățăm din ele.

Sunt prea supărat ca să mai fac aprecieri pozitive. Pentru mine e foarte dificil ca antrenor să explic. Probabil că am o echipă nocturnă care nu poate să doarmă devreme și a vrut să prelungească agonia. Sau a văzut multă lume în tribune și nu a vrut ca oamenii să fi plătit bilet degaba. Per total, echipa nu a arătat maturitate și pentru mine e o provocare să clădesc un spirit corect”, a spus Edi Iordănescu, la flash-interviurile de după meci.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy