Florin Roman, despre Voiculescu: Este momentul ca premierul să-l trimită să își vadă de rețelele de socializare

Florin Roman a comentat replica pe care Vlad Voiculescu i-a dat-o Violetei Alexandru pe Facebook.

"Ceea ce a prezentat domnul Voiculescu ca fiind un breaking news este, de fapt, un fake news. Dacă domnul ministru Voiculescu s-ar fi ocupat cu adevărat de pandemie în ultimele trei luni, ar fi înţeles nişte lucruri pe care văd că nu le înţelege. Marea problemă a domnului Voiculescu este că, de la preluarea mandatului, el nu prea a avut treabă cu pandemia. El a avut treabă cu primarii, să se certe pe centrele de vaccinare, pe descentralizarea lor, a avut timp să se certe cu Armata. El este într-un război permanent. Zi de zi, dă drumu la tot felul de petarde şi tot felul de perdele de fum, din punctul meu de vedere, pentru a-şi acoperi incompetenţa în ceea ce priveşte gestionarea pandemiei.

El a preluat o moştenire de la ministrul Nelu Tătaru cu o Românie care a trecut cu bine de valurile 1 şi 2, iar în ultimele trei luni de zile putem face comparaţia între un ministru care a gestionat primele două valuri şi domnul Voiculescu care nu a călcat într-un spital decât atunci când a fost incendiul de la Matei Balş", a spus Florin Roman la Antena 3.

Vezi comentariul lui Vlad Voiculescu la postarea făcută de Violeta Alexandru pe Facebook.

"Trebuie să primească un ultimatum"

"Mai vreau să fac o precizare, ca să lămuresc chestiunea asta cu manipularea datelor. Ceea ce prezintă domnul Voiculescu ca fiind o chestiune ascunsă este chestiune publică. Anul trecut, INSP-ul a aplicat strategia ministrului Nelu Tătaru care mergea pe carantinarea focarelor. Iar acele rezultate au fost bune, apreciate de toate lumea. Domnul Voiculescu s-a trezit că cineva i-a băgat pe gât introducerea în rata de calcul şi a focarelor din interiorul localităţii şi sigur că aşa s-a urcat de la 3 până la 5 sau până la 6. Asta trebuie să o înveţi.

Dacă nu vrei şi eşti preocupat toată ziua de Facebook, cred că este momentul ca premierul să îl trimită pe domnul Voiculescu să îşi vadă de reţelele de socializare. Din punctul meu de vedere, trebuie să primească un ultimatum. Am găsit toată înţelegerea. Toată lumea este de vină, numai Vlad Voiculescu nu are nicio vină. Făcând o comparaţie cu ceea ce făcea Nelu Tătaru, omul ăsta nu are ce căuta acolo. Este prea plin de el. Nu se poate coborî la nivelul pacientului din spitale. Este foarte bun pe Facebook", a mai spus Florin Roman.

Vezi și: Voiculescu, după schimbul de replici cu Violeta Alexandru: O discuție civilizată e o discuție civilizată și atât

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel