EXCLUSIV  Doi compozitori de operă englezi într-un spectacol de Mark Morris. Salt în timp. De la Benjamin Britten la Henry Purcell

Mark Morris a prezentat un nou spectacol strălucit la Brooklyn Academy of Music Mark Morris: Two Operas An Evening of Britten and Purcell, la BAM, în sala Howard Gilman Opera House.

(w670)

Doina Uricariu

Reunind într-un diptic neașteptat operele de mici dimensiuni, compuse de Benjamin Britten și Henry Purcell, marele coregraf american Mark Morris este și regizorul și dirijorul acestui spectacol excepțional. El nu a dorit să ne propună un paradox artistic, ci o parabolă estetică despre muzica și arta tuturor timpurilor care izvorăsc din ritual, rugăciune, mistere, o mistică a credințelor. Sau măsoară golul produs de refuzul de a le accepta. Încredințarea de sine stă la baza acestor ritualuri spirituale, tradiționale sau moderne. Iar refuzul de a ne încredința e și el parte din ritual, cum noaptea cu ziua lumină e pereche. Opera lui Benjamin Britten, declarată de compozitor ca fiind o pildă, o parabolă, e construită la fel ca o predică. Din povești care au un tâlc. The Curlew River se petrece într-o biserică de mănăstire și tot decorul și costumele sunt albe, în vreme ce, pentru opera lui Henry Purcell, Didona și Aeneas, scenografia folosește negrul pentru costume, verdele și albastrul întunecat, culoarea nopții și a practicilor oculte, conduse de forțele întunericului.

O operă-pildă sau parabolă: “Curlew River” de Benjamin Britten

(w670)

Curiew River în spectacolul de la Bam

Curlew River este numele imaginar al unei zone mlăștinoase care s-ar traduce prin Râul ploierilor. Ploier-ploiere sau ploieri se folosește regional cu sensul de umbrelă dar numește, în primul rând, o pasăre călătoare, ce trăiește în zone mlăștinoase. Are dimensiunea unei turturele, un cap cu o frunte bombată, penele diferit colorate, o coadă lungă și picioare subțiri și lunguiețe (după cum e descrisă în DEX).

Numele păsării în engleză, curlew, sună ca un tril.

Povestea din opera de cameră a lui Benjamin Britten se petrece în vremuri medievale, într-o biserică din apropierea unei zone mlăștinoase, prin care trece acest râu al păsărilor numite ploieri. Un grup de călugări și abatele sau starețul lor psalmodiază un imn religios Te lucis ante terminum. Abatele anunță pe cei prezenți că vor participa la un mister, un spectacol pilduitor prin care vor înțelege cum ni se relevă grația divină, semnul lui Dumnezeu.Trei călugări  vor interpreta rolul Nebunei, al Călătorului și al celui ce conduce ambarcațiunea sau bacul ce traversează râul și transportă pelerinii de pe un mal pe celălalt. Călugării-actori îmbracă în mod ritual costumele personajului pe care îl vor interpreta. E ziua pelerinajului la mormântul de pe celălalt mal, socotit un loc sfânt, dăruit cu puteri vindecătoare. Se aud plânsetele femeii nebune și cântecele ei stranii despre păsările-ploieri, despre ciori și miei. Călătorul se roagă de cel ce conduce ambarcațiunea să fie luat pe puntea vasului, alături de pelerini. Femeia nebună povestește spre uluirea tuturor, despre copilul ei care a fost răpit de un străin, când ea și-a pierdut mințile. Bărbatul ce transportă pelerinii povestește despre locul binecuvântat de pe malul celălat, unde a fost înmormântat un copil, răpit și părăsit de un păgân. Mormântul săpat în urmă cu un an a devenit loc de pelerinaj, asemeni unui chivot cu moaște sfinte. Toată lumea merge la mormânt, cu excepția femeii nebune. Se aude vocea copilului și Spiritul Copilului apare deasupra mormântului, binecuvântându-și mama și promițându-i că se vor întâlni în rai. Toată lumea cântă Te lucis ante terminum.

(w670)

Scenografie și lighting design la Curlew River

În iarna anului 1955-1956, Benjamin Britten vizitează Japonia împreună cu partenerul său de viață, tenorul Peter Pears, pentru care a compus atâtea partituri și roluri și cu care a colaborat  la cele mai importante proiecte vreme de patru decenii. Cei doi merg să vadă un spectacol de teatru Noh cu piesa Sumidagawa, scrisă de Juro Motomasa, în secolul al XV-lea. Britten e impresionat și merge să vadă piesa încă o dată, luând decizia să compună o lucrare în spiritul acestui spectacol care duce sublimarea, solemnitatea, emoția și puterea dramatică la esențialul unui ritual. Britten e cucerit și de muzica flautului, a corului, a tobelor, dar nu vrea să producă în nici un caz o pastișă sau un hibrid japonezo-englez. Îi place însă povestea și o mută în țara lui, într-un spațiu creștin, într-o zonă mustind de ape, mocirloasă, greu de traversat, aflată în Anglia de Est. E în fond povestea iubirii materne, experiența pierderii și a morții. Creația și biografia se amestecă într-un aliaj unic. Britten urmează să facă o operație de inimă și va scrie această operă de cameră şi în tensiunea celui mai greu prag existențial pe care îl are de trecut. E impresionat tot mai mult de gesturile simple cărora le găsește o încărcătură dramatică profundă. Compune Curlew River în apartamentul pe care și-l închiriază în Palazzo Mocenigo la Veneția, aparținând familiei Mocenigo care a dat șapte dogi Veneției. Alegerea e făcută și ea sub semnul emoțiilor pe care i le-a inspirat Moartea la Veneția de Thomas Mann. Britten va compune, de altfel, și o operă intitulată Moartea la Veneția. Tema morții și a supraviețuirii prin spirit traversează povestea, amintindu-ne de Passions de Jesus Christ.  Muzica se îmbibă de vălurirea apei, pe canale, de această cufundare și traversare a timpului, destinului și spațiilor ce se micșorează până devin mormânt. Trăirea spirituală a morții atenuează morbidețea, înlocuită de lamentație, de muzicalitatea din lamento. Repetițiile pentru spectacolul-premieră au loc în Biserica San Giorgio Maggiore. Ne putem imagina spectacolul și muzica răsunând în această basilică, desenată de Andrea Palladio. Ridicată pe locul unei mănăstiri, majestuoasa arhitectură adăpostește Centrul Fundației Cini, dedicată artelor.

Lucrând la repetiții, Britten e impresionat de corul bisericii, de solemnitatea și gingășia sau grația psalmodierii, de ritualul mișcării clericilor sau al despăturirii și împăturirii veșmintelor bisericești. Mark Morris transformă tot ce s-a scris despre Curlew River într-o splendidă parabolă coregrafică în care trupurile dansatorilor, îmbrăcați în alb, evoluează între zidurile albe ale unei biserici, decor realizat prin draparea unor imense pânze albe în falduri, ce iau forma unor ogive, coloane și arcade. Mișcarea dansatorilor din grupul lui Mark Morris sugerează atmosfera dintr-o confrerie de călugări, ritualuri ce țin de slujba creștinilor, pregătirea misterului sau a pildei, apoi valurile râului, traversarea apei, pelerinajul la mormântul făcător de minuni, disperarea și confuzia, zborul păsărilor, ofrandele, reculegerea și revelația. Coregrafia lui Mark Morris pentru Curlew River a fost concepută anume pentru Tanglewood Music Center ce ține de Orchestra Simfonică din Boston, unde spectacolul a fost prezentat pe 31 iulie 2013. Mișcările dansatorilor reprezintă în sine o muzică slujind muzica lui Britten, a cărui influență a muzicii în veacul XX a fost comparată cu impactul lui Mozart, în veacul lui. Așezarea corului și a cântăreților, în fosă, eliberează scena și amplifică puterea muzicii, expresivitatea coregrafiei. Alegerea simplității, esențializarea și sublimarea ne dezvăluie partea orientală a artei lui Mark Morris, arta coregrafiei de a deveni caligrafie și ideogramă.

Henry Purcell și opera lui, “Dido and Aeneas”

(w670)

Dido and Aeneas și dansul baroc în viziunea lui Mark Morris, la BAM

Despre opera faimoasă a lui Henry Purcell și extraordinara creație a lui Mark Morris care are în spate atâtea prezențe pe scenele de vârf am tot auzit și despre performanța unică de a dirija, în acest spectacol, deopotrivă corul, soliștii, orchestra de cameră, dansatorii. Cu o baghetă magică, ai fi tentat să spui, dar e vorba de fapt de un simț muzical și de o cultură muzicală general recunoscută și prețuită de comentatorii artei lui Mark Morris, stăpân pe valențele heterofoniei lui Britten, pe interferențele Occident-Orient din partitură.

Coregrafia creată de Mark Morris pentru opera lui Henry Purcell Dido and Aeneas, pe vremea când lucra pentru Théâtre Royal de la Monnaye din Bruxelles, Belgia i-a adus renumele, pe bună dreptate. Mark Morris a dansat rolurile Didonei și ale vrăjitoarei celei rele care a pus la cale distrugerea Didonei. Această schimbare a genului folosită de Morris nu e doar în întoarcere la distribuțiile teatrului antic în care rolurile de femei erau interpretate de bărbați. Vreme de mai mulți ani, Morris a dansat rolul Didonei și al vrăjitoarei, nu doar la premieră sau cât a condus compania belgiană. Mark Morris a dezvoltat prin această inversare o expresivitate dincolo de apartenența personajelor unui gen sau altuia. Pe lângă toate mișcările ansamblului și dansul soliștilor, Mark Morris a creat un tur de forță și o coregrafie excepțională, originală pentru a pune în valoare muzica barocă a lui Henry Purcell, considerat egalul lui Bach sau Beethoven, nu doar de marele pianist și compozitor polonez Ignaz Friedman.

Purcell e sărbătorit în calendarul Bisericii Episcopale din America, în aceeași zi cu Haendel și Bach. Muzicologii au semnalat de altfel influența lui Purcell asupra lui Britten, cu trimitere la Dido and Aeneas, unde The Young Person’s Guide to the Orchestra a fost inspirată de o temă din Abdelazar, după cum opera lui Britten A Midsummer Night’s Dream poartă urmele inspirației într-o arie a barocului Sweeter than Roses… Ce partituri generoase au avut în acest spectacol diptic Stephania Blythe care a cântat lamentațiile și jubilația Didonei, bogăția de trăiri a unui destin tragic! Dar și rolul vrăjitoarei, al răului complotând împotriva binelui, cu sadism, prefăcătorie și nelipsita minciună.

Mark Morris și dansul baroc, în expresia lui postmodernă

(w670)

Coregraful american Mark Morris

Puterea de invenție, reconstrucție a dansului baroc, a ceea ce mai este numit la belle dance sau French noble style este impresionantă. În crearea dansurilor de grup, ale curtenilor, aflați în palat, la petrecerea de la palat sau la vânătoare, ale troienilor pregătind plecarea vasului lui Aeneas spre Roma, a dansurilor solo sau aparținând duetului Dido-Belinda, sora și confidenta reginei Carthaginei, Dido și Aeneas. Există nu mai puțin de trei sute de coregrafii ale dansurilor populare englezești care au preluat elemente ale dansului de la curte, din palate, de pe scenele unor sărbători populare, carnavaluri ori spectacole de teatru. E limpede că Mark Morris are cultura dansului baroc nu doar din tratate ori preluată de la companii americane. Coregraful știe să insereze în mișcarea trupurilor, posturi sau poziții ale reprezentării unor zei și muritori pe stele funerare, în basoreliefuri, pe frize, în statui grecești și  romane, de pe scenele pictate pe vasele grecești, în reprezentările de saturnalii, mozaicuri. Coregrafia lui Mark Morris nu pierde din vedere substratul comic, grotesc sau pur distractiv al dansului baroc care nu se reduce la solemnitate, romantism și reverie dulceagă.

(w670)

Compozitorul englez Benjamin Britten

Pornind de cartea a IV din Eneida lui Virgiliu, Henry Purcell a creat muzica operei sale Dido and Aeneas, în 1689, pe un libret de Nahum Tate, lăsând repertoriului de operă, de pe marile scene o muzică în care răsună toate vocile sufletului omenesc și toate marile praguri și cumpene existențiale. O muzică a iubirii și dăruirii totale. Și o muzică a conștiinței și rațiunii care nu suportă trădarea, victoria răului, înșelarea inocenței și a bunei credințe. Partiturile tragice sau dramatice creează un contrast puternic alături de infuzia de energie. Ritmurile sunt complexe, combinate. Trecerile de la îndoială la pasiune și de la euforie la deznădejde sunt molipsitoare, creând nu doar empatie sau complicitate. Originalitatea coregrafiei definește toate  momentele libretului care se petrec la palatul din Carthagina, în peștera, unde vrăjitoarele pun la cale scenariul malefic, în păduricea sau dumbrava, unde Aeneas și Didona se iubesc cu patimă, lângă corăbiile pregătite să ridice ancora și din nou, în palatul unde regina Carthaginei, părăsită de iubitul ei, își trăiește sfârșitul.

(w670)

Compozitorul englez Henry Purcell

Mark Morris Dance Center este o celebră companie de dans al cărei sediu se află la vreo zece minute de casa mea din Brooklyn. Anual ansamblul de dansatori (Mark Morris Dance Group) format în 1980 oferă peste 90 de spectacole în circa 35 de orașe mari ale lumii, pe scenele cele mai strălucite ale spectacolelor de dans și operă.

(w670)

Bam Howard Gilman Opera House

Anual spectacolul creat de Mark Morris The Hard Nut, într-o viziune postmodernă e considerat de mii și mii de spectatori, în Ajunul Crăciunului, drept un eveniment-ritual de sărbători care îmbogățește montarea clasică a baletului  Spărgătorul de nuci (The Nutcracker) de Ceaikovsky, în coregrafia lui George Balanchine. Atât de ingeniosul, modernul și postmodernul Mark Morris a devenit un clasic în viață în coregrafia mondială a ultimelor decenii. 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.201
YesMy