Cioloș, la Ateneul Român: Obiectivul Guvernului este ca în 2020 să nu mai avem copii instituționalizați

Obiectivul Guvernului, indiferent cine va fi prim-ministru, este ca în 2020 să nu mai avem copii instituționalizați, a declarat premierul Dacian Cioloș, duminică seară, în deschiderea concertului caritabil dedicat copiilor vulnerabili ai României - 'Hope Concert'.

"România a pornit în 1990 cu 100.000 de copii instituționalizați, în peste 700 de centre, și, încet-încet, lucrurile au evoluat. Din păcate, suntem astăzi încă la 57.000 de copii care, într-un fel sau altul, nu sunt în familiile lor. Pentru o mare parte din ei s-au găsit soluții în alte familii, îngrijiți de asistenți sociali sau în centre care sunt mai primitoare, dar problema încă nu este rezolvată. Tocmai de aceea vreau să vă anunț că obiectivul pe care ni-l asumăm ca stat — și aici vorbesc în numele Guvernului și sunt convins că acest obiectiv va fi dus până la capăt indiferent cine va fi prim-ministru sau cine va fi la guvernare — este ca în 2020 să nu mai avem copii în centre instituționalizate. Acei 8.000 de copii despre se care vorbea (...) să fim în măsură să îi ducem în familii și să le găsim un loc în care să găsească iubirea în jurul lor, să găsească înțelepciunea oamenilor care îi îngrijesc astfel încât să își găsească o cale în viață", a spus Cioloș, la Ateneul Român, citează Agerpres.

În opinia sa, în paralel cu găsirea unor familii pentru acești copii, este important ca, prin aplicarea unor măsuri precum cele cuprinse în pachetul anti-sărăcie, să fie oprit fenomenul abandonului.

"E important să avem și forța înțelepciunea de a opri această hemoragie, ca alți copii să nu se adauge celor pe care dorim să îi vedem în familii și cu un rost în viață. Și acestea sunt cele două obiective pe care ni le fixăm și prin acest pachet de măsuri anti-sărăcie pe care Guvernul l-a lansat, care pune cap la cap mai multe resurse financiare din diferite surse, mai multe măsuri tocmai pentru a crea o plasă de siguranță pentru cei mai vulnerabili dintre noi, ca să poată, în diferite etape ale vieții, să treacă peste momente dificile, să poată să meargă la grădiniță, să poată să meargă la școală, în ciuda dificultăților pe care familiile le pot întâmpina", a spus Cioloș.

Evenimentul de la Ateneul Român a fost organizat de Fundația Hope and Homes for Children România. Premierul Dacian Cioloș a fost însoțit la concert de soția sa, Valerie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel