Linişte. Pentru unii, o linişte tulburătoare. În România trăiesc peste 23.000 de persoane cu deficienţe de auz. Deși se lovesc mereu de ziduri sociale de neimaginat pentru unii, au curaj să facă față tuturor provocărilor, ceea ce nu e deloc puțin lucru în societatea actuală, în care unii cred că sunt mai oameni decât alții, în care, de cele mai multe ori, uităm că tot ceea ce se întâmplă ne privește pe toți, fie că vrem, nu vrem, ne place, nu ne place. La modul general, în România, persoanele cu diferite dizabilități se confruntă cu o serie de bariere. Pentru unii, limbajul mimico-gestual reprezintă mijlocul principal de comunicare. Bogdan Anicescu, interpret în limbaj mimico-gestual, se numără printre cei care și-au concentrat eforturile pe integrarea socială, profesională, educațională și culturală a persoanelor cu deficiențe de auz.
În rândurile ce urmează vă invităm să aflați mai multe despre Bogdan Anicescu, un om plin de energie și pasiune:
Pentru început, să ne cunoaștem. Cine e Bogdan Anicescu?
Mă întreb și eu câteodată acest lucru! Oficial, formal, Bogdan Anicescu este interpret în limbaj mimico-gestual în cadrul Asociației Naționale a Surzilor din România, manager al proiectului „Voci pentru Mâini: Interpretare Video la Distanță", interpret al Știrilor Kanal D și absolvent de Psihopedagogie Specială. Neoficial, informal, Bogdan este un om ca oricare altul, mai degrabă introvertit, care merge la serviciu, are câteva pisici, nu bea cafea și se distrează la cinema sau cu jocuri video. Încerc să le împac pe toate.
Când vine vorba de limbajul semnelor și meseria de interpret în limbaj mimico-gestual, nu se cunosc multe lucruri. Cum le-ai descrie pentru cei care nu știu cum se comunică astfel?
Într-adevăr, chiar și în 2020, nu se cunosc foarte multe despre ce face un interpret în limbaj mimico-gestual. În esență, noi, interpreții, dăm „voce" persoanelor surde, oferindu-le acestora posibilitatea de a comunica cu ceilalți, de a primi informații, dar și de a informa pe alții la rândul lor, prin intermediul limbii materne a acestei comunități - adică prin așa numitul „limbaj mimico-gestual". Interpretul nu intervine în favoarea persoanelor surde, ci se concentrează strict pe mesajele care trebuie transmise (din ambele direcții atunci când este cazul). După cum spuneam, în legislația noastră și literatura de specialitate se folosește foarte mult sintagma „limbaj mimico-gestual", o exagerare descriptivă care nu surprinde dimensiunea culturală a surdității. Este vorba de fapt de o limbă proprie a persoanelor care fac parte din comunitatea și cultura Surzilor, pe care o putem numi „limba semnelor". Aceasta are propria gramatică, diferite reguli specifice și nu reprezintă o „transpunere" a limbii române vorbite sau scrise, în gesturi. Este o limbă care s-a dezvoltat și se dezvoltă în continuare natural, având minime relații cu limba vorbită.
Un alt aspect de reținut ar fi că semnele nu sunt universale. Cele mai multe state au propriile limbi ale semnelor. Astfel, alături de „American Sign Language" sau „German Sign Language", avem și noi „Romanian Sign Language" (limba semnelor române). Persoanele Surde din România au comunicat de secole într-o limbă a lor, indiferent cum s-a numit anterior aceasta.
Bineînțeles, prin specificul vizual, iconic, sunt și foarte multe semne identice sau asemănătoare pe care le regăsim la diferite comunități de Surzi. Aș adăuga faptul că foarte recent s-a votat în Parlament un proiect de lege privind recunoașterea LSR (limba semnelor române) ca limbă maternă a persoanelor surde - un demers foarte important care va trebui cu siguranță urmat de foarte multă monitorizare și de un efort uriaș pentru atingerea scopurilor unui astfel de act normativ.
Când ai ajutat-o pe Daniela Simulescu, astrolog DCNews, cu o premieră în ceea ce privește horoscopul (mai multe AICI), ai fost nevoit să găsești semne pentru termeni astrologici, precum planete, zodii. Există cuvinte ce nu pot fi interpretate în limbajul semnelor?
A fost destul de dificil, din anumite puncte de vedere, să realizez interpretarea pentru horoscop, mai ales că este ceva ce nu mai făcusem până atunci. Pentru anumiți termeni mai rar întâlniți, pentru care nu există semne, am încercat să mă inspir din anumite semne care există în prezent. Spre exemplu, când se menționa „Marte", mai încercam o variantă compusă din semnul pentru „planetă" și cel pentru ziua de „marți". În alte situații, am mai folosit dactilemele (corespondentele gestuale ale literelor alfabetului) pentru a reda un anumit cuvânt. Având în vedere că cele mai bogate limbi ale semnelor nu depășesc, probabil, 10.000 de semne, comparativ cu sutele de mii de cuvinte din limbile vorbite, nu putem vorbi de un raport semn-cuvânt de 1 la 1. În ciuda acestui lucru, comunicarea prin gesturi este extrem de maleabilă, de deschisă către îmbogățire și adaptare. Astfel, prin diferite combinații de semne, prin adoptarea mimicii corespunzătoare, prin dactileme și alte mijloace se poate ajunge la transmiterea adecvată a diferitelor conținuturi.
Daniela Simulescu, astrolog DCNews, și Bogdan Anicescu
Care este cel mai important sfat pe care l-ai da celor care își doresc să fie interpreți pentru persoanele cu deficiențe de auz?
Nu aș putea spune un singur lucru, astfel că voi face o scurtă combinație de mini-sfaturi: să dedice mult timp practicii, să admită că orice limbă străină se învață treptat, să studieze nu doar limbajul, ci și elementele de deficiență de auz și cultură a Surzilor, dar să și conștientizeze răspunderea pe care ar avea-o în diverse situații de interpretare (atât față de persoana surdă, cât și față de celelalte persoane implicate).
Oamenii care comunică prin limbaj mimico-gestual ca mijloc principal de comunicare întâmpină numeroase „bariere" în societate. Din punctul tău de vedere, care ar fi măsurile ce le-ar îmbunătăți semnificativ viața?
Din păcate, lista acestor „bariere" este destul de lungă, în special pentru cei care nu pot comunica verbal-oral. Dar, pentru a ne concentra pe soluții, aș începe cu ceva revoluționar: aplicarea legilor în vigoare. Îmi dau seama cât de ciudat pare, dar este o realitate neplăcută. Bineînțeles că există în continuare nevoia de a schimba legile în anumite direcții, dar în acest moment există Art. 69 din Legea 448/2006, de exemplu, conform căruia toate autoritățile și instituțiile publice, dar și persoanele juridice publice și private trebuie să asigure interpret autorizat în relație cu deficienții de auz.
Legat de acest lucru, aș sublinia necesitatea unei recunoașteri de amploare a rolului interpretului (și a interpretării) în viața acestor oameni. Interpretul nu este un lux, nu este un moft, ci o necesitate de bază, așa cum este rampa pentru o persoană care se deplasează în fotoliu rulant. Din nefericire, foarte mulți angajați sau reprezentanți ai acestor instituții fie solicită persoanei surde să se prezinte ea cu un interpret, fie încearcă o comunicare în scris sau acceptă „asistarea" de către o rudă a acelei persoane. Iar eu nu cred că la baza acestor atitudini stă reaua intenție, ci mai degrabă necunoașterea.
La nivelul Asociației Surzilor căutăm permanent să colaborăm cu autorități și instituții la toate nivelurile, însă este necesar ca Statul, prin structurile sale, să aibă o implicare cât mai activă în acest demers. Inclusiv prin sancțiuni atunci când este cazul.
Un alt aspect deosebit de sensibil îl reprezintă necesitatea standardizării limbii semnelor, deoarece la momentul actual există nenumărate gesturi care se folosesc în paralel pentru aceleași cuvinte (din motive precum influențele internaționale dar și geografice, diferențele între generații etc.). Fără un sprijin în special financiar și logistic al autorităților, care să asigure astfel o cercetare întinsă pe parcursul mai multor ani, progresele vor fi încetinite. Standardizarea este foarte necesară nu doar pentru îmbogățirea limbii, ci și pentru educația specială, pentru pedagogi, pentru interpreți.
O altă măsură care poate accelera incluziunea ar fi accesibilizarea în limbaj mimico-gestual a cât mai multor informații (pe site-urile instituțiilor de pildă, dar și în campaniile electorale sau atunci când se comunică de către Primul-Ministru sau Președinte informații de interes general) - se leagă de ceea ce spuneam.
Spune-ne un lucru pe care puțini oameni îl știu despre persoanele cu deficiențe de auz.
Nu toate persoanele Surde și-ar dori să audă. Cred că acest lucru este printre cele mai surprinzătoare pentru mulți. Și mă refer la Surzi cu „S" mare, în sens cultural, după modelul american „Deaf" cu „D" mare. Mai precis, la acele persoane care s-au născut așa, sau au rămas fără auz la puțin timp după naștere și pentru care sunetele nu reprezintă un reper de orientare în viața de zi cu zi. Pentru aceste persoane care împărtășesc valorile culturii Surzilor, a nu auzi nu este un blestem sau un necaz. Este o particularitate care creează o viață diferită, dar la fel de valoroasă. Iar toți acești oameni oricum „aud" - numai că „aud" cu inima. Vorbim de o minoritate culturală și lingvistică în primul rând, și abia apoi putem vorbi de o categorie de persoane cu handicap.
Povestește-ne despre proiectul „Voci pentru mâini".
„Voci pentru Mâini: Interpretare Video la Distanță" este proiectul dezvoltat și implementat de Asociația Națională a Surzilor din România (A.N.S.R.), cu finanțare de la Fundația Orange prin programul „Lumea prin culoare și sunet", ediția 2017. Scopul nostru principal a fost să creștem numărul serviciilor de interpretare prin folosirea unui sistem online de interpretare video. Profitând de dezvoltarea tehnologică, am constatat că în diferite situații, interpreții nu trebuie să se deplaseze la locație pentru a asigura aceste servicii și astfel, mai multe persoane pot beneficia de interpretarea de care au foarte mare nevoie. Mai concret, persoana surdă se conectează pe aplicație folosind cel mai frecvent telefonul mobil, după care inițiază un apel care este primit de toți interpreții disponibili în acel moment. Primul interpret care acceptă apelul este pus în legătură audio-video directă cu beneficiarul, iar comunicarea acestuia cu persoanele auzitoare din jurul său poate să aibă loc în condiții optime. Având în vedere numărul redus de interpreți autorizați din România și faptul că toți interpreții înscriși pe platformă au această autorizație, sistemul poate fi folosit și de instituțiile din întreaga țară iar noi încurajăm permanent colaborarea lor cu A.N.S.R. Probleme deosebite sunt mai ales în mediul rural, unde interpreții ajung cu dificultate, precum și în acele județe (multe la număr) unde nu există decât un singur interpret sau cel mult doi. În alte județe, precum Giurgiu, nu există niciunul. „Voci pentru Mâini" reprezintă o noutate în România, o soluție viabilă, de viitor, și mulțumesc din inimă tuturor colegilor care s-au implicat și se implică în dezvoltarea acestui proiect. Este un efort colectiv permanent pentru dezvoltare.
Discriminare - în ţara noastră, acest concept se manifestă pe planuri multiple. Tu te-ai simţit vreodată discriminat?
Sincer, nu. Dacă am ratat anumite ocazii, consider că vina este a mea. Persoanele cu deficiențe de auz, însă, sunt discriminate cu siguranță și aici trebuie să acționăm, noi toți, la nivel de societate. În rest, oamenii mai sociabili, comunicativi, cărora le place expunerea au în mod natural mai multe interacțiuni și chiar oportunități. Eu nu mă văd în nicio extremă.
Până acum, care e cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o din această meserie?
Să mă concentrez pe fiecare persoană în parte. Pentru că e ușor să etichetezi oamenii în surzi, hipoacuzici, nevăzători, auzitori etc. E simplu să abordezi persoana ca fiind reprezentantul unui grup cu anumite caracteristici universal valabile, dar e foarte greșit. Fiecare om e unic, iar în rândul persoanelor cu pierderi de auz există o diversitate incredibilă, dincolo de trăsăturile generale. Și în interpretare, ca și în viață, trebuie să cauți alternative ca să „ajungi" la cel de lângă tine, dacă drumul pe care l-ai urmat anterior nu te mai duce acum unde vrei să ajungi. Iar când celălalt te înțelege, pentru câteva secunde, te simți fantastic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
