Procurorul General Augustin Lazăr a transmis că ancheta în cazul lui Traian Băsescu, în dosarul de șantaj cu Gabriela Firea, nu este corectă.
Procurorul General a infirmat soluția dată de un procuror de la Parchetul General privind trimiterea în judecată a lui Traian Băsescu pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare în legătură cu declarațiile date la adresa Gabrielei Firea.
Iată comunicatul transmis de Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:
Având ca obiective atât comunicarea publică transparentă, cât şi respectarea caracterului nepublic al urmăririi penale, în contextul vehiculării în mass-media a unor informaţii referitoare la soluţia dispusă de procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică în dosarul privind plângerea formulată de doamna Gabriela Firea (fost senator) împotriva fostului preşedinte al României, domnul Traian Băsescu, sub aspectul săvârşirii de către acesta a infracţiunii de ameninţare, Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Prin ordonanţa procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din 27 iulie 2016, examinându-se din oficiu, conform dispozițiilor art. 64 alin. 3 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (republicată), legalitatea rechizitoriului s-a dispus infirmarea soluţiei dată în dosarul menţionat anterior.
Prin rechizitoriul emis de procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică, verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de către procurorul - șef de secție, la 21.07.2016, s-a dispus trimiterea în judecată a fostului președinte sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare, în formă continuată (2 acte materiale).
Lipsa unei anchete
În urma controlului ierarhic de legalitate efectuat, s-a constatat lipsa unei anchete efective, care să respecte exigențele în materia conținutului rechizitoriului și standardelor de claritate în prezentarea acuzării în instanță, impuse de jurisprudenţa în materie şi practica Curții Europene a Drepturilor Omului, rezultând astfel faptul că nu au fost respectate prevederile art. 328 alin. (1) teza I coroborat cu art. 286 alin. (2) lit. c) C.pr.pen., cu referire la dispozițiile art. 1, alin. (2), art. 8, art.10 C.pr.pen., art. 6 paragraful (3) lit. a) din CEDO, art. 6 din Directiva 2012/13/UE.
Ca urmare a infirmării soluției inițiale dispuse de procurori, cercetările urmează a fi reluate de către Secția de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru clarificarea acuzațiilor penale, completarea materialului probator, în vederea lămuririi tuturor aspectelor cauzei.
[citeste si]
Ulterior, se va efectua o nouă evaluare a întregului material probator, în raport și de doctrina și jurisprudența în materie, pentru a adopta o soluție legală și temeinică în cauză.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu