„Aici nu am studii pe care să mă bazez, dar văd - a crescut mult inclusiv incidența faptelor de maximă agresivitate, deci care duc la pierdere de vieți. Dacă e să ne uităm puțin în jurul nostru, avem vârste diferite, am trăit copilării diferite.
A mea a fost copilărie de pe timpuri, când siguranța individuală și colectivă era alta, nu se întâmplau toate nenorocirile de astăzi; inclusiv traficul, rar era cineva victimă a unui accident rutier, că nu erau mașini. Totuși, unii mai tineri azi tot au prins perioada de interactivitate, fără telefoane.
În primul rând, lipsește socializarea ca atare. Adică relațiile umane în acest moment sunt fracturate, așa le văd. Pandemia nu a făcut decât să accentueze și să accelereze acest lucru. Copilul are acces la calculator, are interzis pe anumite siteuri să nu se uite pe orice sau ca să nu vină niște prădători către copil.
El are jocurile, iar părinții care sunt ocupați cu ale lor, care vor să-și vadă de viață, îi lasă să-și vadă de viață. Copilul ce vede acolo? Că ori de câte ori moare, tot mai renaște.
Are vieți nelimitate. Și dacă îl omoară pe celălalt? Bine, după 3 vieți oprește jocul, dar mâine îl reia de la capăt. Copilul, mi se pare mie, nu mai are reprezentarea realității cum ar trebui.
Virtualul se subtituie realității în care el ar trebui să trăiască. Copilul devine foarte derutat pentru că noi când am început să ne uităm la acele jocuri eram deja formați, copiii aceștia o iau de mici, de când deschid ochii.
Intuitiv știe ce să facă. Pe de altă parte, nu o să obosesc să o spun: eu am fost împotriva ideii de distanțare socială. Am zis tot timpul că trebuie distanțare fizică, nu socială.
Distanțarea socială s-a întâmplat. Avem cazuri în România când școlile erau închise și anumiți adolescenți se duceau și se învârteau pe lângă școală că le era dor să interacționeze cu colegii.
Noi i-am ținut izolați, pe unii în condiții mai bune, pe alții i-am ținut martori la violența domestică, i-am ținut victime. I-am distanțat social de nu s-a putut și ne mirăm că acum, după ce au revenit la viața de zi cu zi, așa-zis normală, mulți au dificultăți de vorbire.
Avem un caz acum sesizat, că s-a constatat că au dificultăți de exprimare copiii care au lipsit 2 ani de la școală.
Păi noi i-am făcut mai dependenți de aceste calculatoare. I-am obligat.
Avem o mare răspundere din acest punct de vedere. Mi se pare că lipsa asta de relații sociale directe e o mare cauză dintre multe frustrările pe care copiii aceștia le resimt și le dau afară prin acțiuni de bullying.
Am avut un caz în Constanța cu niște copii în curtea școlii, în vacanță, și cineva de la blocurile de lângă școală au chemat poliția că făceau gălăgie. Venise poliția, i-au luat la secție. Având 15, 16 ani, copiii au fost traumatizați.
Ne-am dus acolo, am făcut anchetă la fața locului și am constatat că peste tot școlile și curtea școlii erau închise.
Dar am fost copil, făceam și noi asta. Nu ne zicea nimeni nimic. Era locul cel mai sigur unde poți sta.
Am început să punem întrebări. Dacă închideți școlile, ce le oferiți? Aveți parcuri amenajate pentru adolescenți? Ce faceți, îi țineți pe stradă? Am început să facem o investigație la nivelul întregii țări și ne-a sărit țandăra. Am propus să se modifice legislația. Dați-le buget școlilor să angajeze un paznic, să pună o camera. Până la urmă, s-a modificat”, a spus Renate Weber, la DC Anima.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
