Îi vezi cum se plimbă printre rafturi chiar şi cu câte două cărucioare, pun ochii pe tot ce-i mai colorat şi are funda mai mare, iau tot, plătesc tot, mănâncă tot. Şi-a doua zi de Paşti zac pe marginea patului cu Trifermentul pe noptieră sau, şi mai rău, îngroaşă rândurile la UPU ba cu fiere, ba cu bilă, ba cu meteorism şi ceva gaze. Să fie Paştele doar despre atât? Numai despre cozonaci şi drob să vorbească Învierea Domnului? Şi-atunci, cu toate plasele de cumpărături deşertate, familia unde să mai aibă loc la masă? Un bătrân de la ţară mi-a zis odată: Când turtoiul (cozonacul) de pe masă e prea mare, nu ne mai vedem unii pe alţii. Oh, şi ce dreptate avea!
Citeşte şi E Paştele doar o friptură de miel, un drob şi nişte ouă?
Când stai la rând la casă auzi tot felul de poveşti, de la clasicele cu primari, cu soacre, cu soţi infideli şi nepoţi până la discuţiile de “alt level” despre Elon Musk, Zelenski, Dan Diaconescu, Puric, Iohannis sau Gâdea. Iată doar câteva din ce-au surprins urechile mele, în Săptămâna Patimilor când ar trebui să fim puţin mai “altfel”, puţin mai oameni şi mai smeriţi, cât am stat cu vreo zece oameni în faţa mea şi alţi zece în spate.
“Ştiai că Alex Baldwin face al şaptelea copil la 60 şi ceva de ani? Încă are procesul deschis. Dacă-l închid ăştia, va fi vai şi-amar!”
“Soacră-mea nu ştie pe ce lume trăieşte! Acum zice una, după aia nu mai recunoaşte nimic. L-a înnebunit pe fii-su de cap. Pe mine, cel puţin, m-a căpiat. Mi-a zis că atunci când faci cozonacul cu stafide nu mai pui şi esenţe. Aşa ştie ea de la mă-sa. Poate mă enervez şi nu mai fac nimic.”
Un nostalgic după Epoca de Aur, în spatele meu, îi spunea, pesemne, tovarăşului de căruţ:
“Cine naiba cumpără din alea gata vopsite? […] Păi, ce, găseai ouă pe vremea lu’ Ceauşescu? Te bucurai dacă aveai zece pentru toată familia. Nevastă-mea a lucrat la un laborator în Tulcea, că în ‘88 când s-a născut Alin încă nu venisem încoace. Şi mai trăgea de-acolo ce putea, pentru noi a fost bine, ce să mai?!”
Altul părea că citeşte postarea cuiva de Facebook sau Instagram, dar mai încetişor, cât să nu-l audă... cine nu trebuie:
“La ce tehnologii sunt acum, eu tot mai trag speranţă ca Putin ăsta să fie localizat şi făcut zdrenţe. Ia ui’ ce zice ăsta: “Poate cineva va plasa un satelit deasupra locului unde s-a şobolănit și îi va face o baie de radiații, un flux de antimaterie în tâmplă, ceva discret dar foarte dureros.” Din partea mea, să se facă scrum şi el şi-ai lui!”, a conchis nenea, pe acelaşi ton şoptit. Ce mai! Discuţii de... Săptămâna Mare!
Am surprins, tot fără să vreau, o coadă de conversaţie pe undeva prin spate:
“Nevastă-mea nici nu ştie!” Cu alte cuvinte, ce ştie nevastă-sa, atât ştiu şi eu, căci n-am apucat să aud şi continuarea. Şi ce bine mi-a fost că n-am aflat şi restul!
“A vrut să-i iau câine de ziua ei. I-am zis, mă, mamă, n-avem cum să ţinem un căţel! Ai văzut că lui tati nu-i place. Mi-a plâns vreo săptămână, până a intrat în vacanţă. M-a pârât şi la doamna învăţătoare, i-a zis că sunt o mamă rea şi a rugat-o pe doamna să-mi ia locul.”
Două adolescente, cu cruciuliţe mari la gât:
“Ei, mai las-o şi pe aia, n-ai văzut cum face când îi zici ceva de el? Zici că-i posedată. Io nu ştiu cum o suportă pe fiinţa aia!”
O doamnă cu păr suriu:
“Eh, am luat astea două, un panettone că l-am găsit la reducere şi gata, ce atâta nebunie? Băieţii nu-s acasă, fata e cu ale ei acolo... Ciocnesc şi eu un ou de colţu’ mesei, îmi fac o cruce şi aia e. Se duce şi Paştele ăsta. Nu pot eu să-i chem cu forţa. De Crăciun m-a sunat numai aia mică. Ălălalt... are problemele lui. E şi bolnav, cred că divorţează.”
Bucuraţi-vă când are cine să vă răspundă “Adevărat a înviat!”
Sunt poveştile oamenilor de lângă noi. Sunt cuvintele semenilor noştri, la ceas de mare sărbătoare creştină: unele picante, maliţioase şi înţepătoare, altele doar... emoţionante. În spatele acestora din urmă sunt cei mai singuri dintre noi, cei uitaţi de copii, cei care şi anul ăsta, ca şi-n anii trecuţi, îşi vor ciocni oul înroşit de buza farfuriei şi nu va fi nimeni de cealaltă parte a mesei care să le zică înapoi “Adevărat a înviat”. Doamna cu părul sur şi copiii plecaţi în ţări străine a reuşit să mă răvăşească. În restul, am recunoscut românul “nostru”, al tuturor: mucalit, spiritual, nostalgic după “atunci când era mai bine”, pe alocuri bârfitor, secretos, mândru şi “băşcălios”.
Îndemn la credinţă
Ce ar fi să încercăm, măcar în astea câteva zile câte ne-au mai rămas până la Sfânta Duminică, să fim mai mult în asemănare cu domnul Isus Hristos? Să uităm puţin de Putin, de politicienii corupţi, de doctorii care aşteaptă plicul, de instalatorii care fac lucru de mântuială, de “ăla de la Sinteza zilei”, de sfatul necerut al soacrei, de păcatele şi rătăcirile soţului, de prietena nesuferită şi de vecina care nu salută! Să ne întoarcem în noi, să ne întoarcem la Tatăl şi să-I mulţumim pentru sacrificiul suprem întru mântuirea noastră şi iertarea păcatelor: Fiul Preaiubit care a suferit şi a murit pentru ca noi să fim astăzi aici. Să punem bârfa deoparte, să-i lăsăm pe alţii să umble prin lume cum vor şi cum ştiu, iar noi să avem nădejde în lucrarea Lui şi să trăim în ascultare de Domnul, în fiecare zi, nu doar până-n 24 aprilie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Acest articol reprezintă o opinie.
