Prim-ministrul ungar Viktor Orban s-a întâlnit miercuri, la Budapesta, cu preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Botond Barna Biro, cu care a discutat despre situaţia de la salina Praid, inundată de apele pârâului Corund pe fondul precipitaţiilor abundente din ultima perioadă, transmite agenţia de presă MTI, citată de Agerpres.
Potrivit imaginilor video postate pe pagina de Facebook a lui Orban, premierul i-a solicitat lui Biro o evaluare a situaţiei de la mina de sare Praid şi o listă de măsuri de ajutor pe care Ungaria le-ar putea oferi.
'Toată lumea consideră că o parte a lumii ungare este în pericol (...), în pericol mortal', a spus Orban.
La rândul său, Biro a afirmat că mijloacele de subzistenţă ale întregii comunităţii din Praid se află în pericol, adăugând că este 'un lucru excelent' că 'probleme care afectează naţiunea ungară pot fi discutate la Budapesta de Ziua Coeziunii Naţionale', 4 iunie.
CITEȘTE ȘI - Dezastru la Salina Praid. Dispare un obiectiv unic în lume: Povestea noastră se încheie aici / foto în articol
Foto: Agerpres
Reamintim că ploile de săptămâna trecută au făcut ca apa din pârâul Corund să pătrună în Salina Praid și să inunde toate nivelele acesteia, inclusiv nivelul turistic. Guvernul ungar a anunțat miercurea trecută că va oferi asistenţă pentru refacerea Salinei Praid. Premierul ungar Viktor Orban a anunțat, imediat după incident, într-o postare pe Facebook, că a avut o convorbire la telefon cu liderul UDMR, Kelemen Hunor despre situația de la fața locului.
Dezastrul de la Salina Praid a generat și închiderea Club Aventura Praid, un parc de distracții unic în lume, prin faptul că era singurul de acest fel dintr-o salină. După 13 ani, Club Aventura Praid a anunțat într-o postare pe rețelele de socializare că povestea s-a încheiat.