Friedrich Merz a propus ca NATO să ofere Ucrainei un angajament ferm de finanțare la viitorul summit din iulie, ca semnal de sprijin în războiul cu Rusia.
Cancelarul german Friedrich Merz a propus miercuri, la Berlin, o iniţiativă ca NATO să ofere un angajament ferm de finanţare pentru Ucraina la următorul său summit, care va avea loc la Ankara în iulie, pentru a servi drept semnal de sprijin pentru Kiev în lupta împotriva Rusiei, relatează EFE, potrivit Agerpres.
"Vrem să transmitem la Ankara un semnal clar de sprijin pentru Ucraina. Guvernul propune ca, în calitate de aliaţi europeni ai NATO, să oferim Kievului un angajament ferm de finanţare", a declarat cancelarul Merz într-o apariţie după o întâlnire la care au participat omologii săi din Italia, Polonia, Regatul Unit, precum şi preşedintele Franţei.
În opinia cancelarului german, acest angajament ar transmite Rusiei mesajul clar că "Ucraina rămâne puternică şi că sprijinul Europei nu scade".
"De la summitul G7 de la Evian mai putem adăuga că există o unitate transatlantică aşa cum nu s-a mai văzut de mult timp. Sperăm ca Moscova să tragă concluziile potrivite din aceasta. A venit momentul să începem negocierile de pace", a indicat Friedrich Merz.
De la summitul G7 de la Evian, care a avut loc în urmă cu o săptămână, "la nivel transatlantic suntem mai uniţi ca oricând", a subliniat Merz.
VEZI ȘI: Donald Trump participă la Summitul NATO de la Ankara, deşi iniţial nu a vrut să meargă
Emmanuel Macron: Europenii şi americanii "se apropie din nou"
Preşedintele francez Emmanuel Macron a făcut şi el referire la apropierea dintre europeni şi americani.
Preşedintele Macron a menţionat că, în acest moment, europenii şi americanii "se apropie din nou", inclusiv în ceea ce priveşte disponibilitatea SUA de a creşte presiunea asupra Rusiei.
"Cred că ceva foarte important care s-a întâmplat în ultimele zile este clarificarea poziţiei noastre comune", a declarat şeful statului francez.
"Faptul că, pentru prima dată în 18 luni, toţi membrii G7 au semnat un text comun, iar Statele Unite susţin împreună cu noi integritatea teritorială a Ucrainei, precum şi protecţia infrastructurilor sale şi sunt, de asemenea, dispuse să impună sancţiuni împotriva Rusiei, arată că avansăm într-o direcţie comună", a explicat el.
Preşedintele Macron a indicat că toate acestea sunt aspecte care trebuie "consolidate" în prezent, atât în discuţiile de la summitul NATO din iulie de la Ankara, cât şi la reuniunea Coaliţiei Voluntarilor pentru sprijinirea Ucrainei de pe 13 iulie de la Paris.
VEZI ȘI: Donald Trump critică din nou NATO în prezența lui Mark Rutte: Am fost lăsaţi baltă
"Trebuie să creştem presiunea asupra economiei ruse"
Prim-ministrul în exerciţiu al Regatului Unit, Keir Starmer, a evidenţiat, la rândul său, că Rusia dă semne de slăbiciune în faţa Ucrainei, ceea ce ar trebui să încurajeze să se pună mai multă presiune asupra Moscovei.
"Vrem să continuăm să profităm de noul impuls pe care l-a generat Ucraina. Ucraina a reuşit să facă Rusia să se retragă pe câmpul de luptă, ceea ce reprezintă semne clare că Rusia, şi în alte domenii", precum economia, "slăbeşte şi se prăbuşeşte", a spus el.
"Trebuie să creştem presiunea asupra economiei ruse. Trebuie impuse mai multe sancţiuni şi, prin sprijinul nostru acordat Ucrainei, suntem hotărâţi să îl continuăm, iar aceasta va fi şi tema principală de pe agenda NATO peste două săptămâni", a mai declarat premierul britanic, care luni şi-a prezentat demisia după aproape doi ani în funcţie.
Premierul Giorgia Meloni a confirmat sprijinul Italiei pentru "o pace justă şi durabilă" în războiul Rusiei împotriva Ucrainei, "într-un context care necesită, înainte de toate, garanţii de securitate eficiente pentru ţara atacată".
Ea a adăugat, însă, că "nimic din toate acestea nu va fi posibil dacă nu continuăm să susţinem Kievul".
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a amintit că ţara sa va găzdui joi şi vineri la Gdansk o nouă ediţie a Conferinţei pentru Reconstrucţia Ucrainei şi a subliniat necesitatea de a arăta "unitate" în comunitatea transatlantică, pentru că, în opinia sa, de aceasta depinde "viitorul" Ucrainei, al Europei şi al lumii occidentale.
"Vrem să păstrăm unitatea ca Europa şi în calitate de comunitate transatlantică. Aceasta este foarte important înainte de summitul NATO de la Ankara", a evidenţiat premierul Donald Tusk.