DCNews Stiri Social Un bărbat a amenințat că dă foc Casei de Pensii: A stropit totul cu benzină

Un bărbat a amenințat că dă foc Casei de Pensii: A stropit totul cu benzină

Inquam Photos / Octav Ganea

Polițiștii au intervenit la timp și l-au imobilizat pe bărbat, evitându-se astfel o tragedie.

”Astăzi, în jurul orei 12:40, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 22 Poliție au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, la sediul unei instituții publice din Sectorul 6, un bărbat ar fi aruncat cu o substanță, posibil inflamabilă, și ar fi amenințat că va da foc. Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au identificat persoana în cauză și au acționat prompt pentru imobilizarea și încătușarea acesteia, prevenind astfel orice risc pentru ceilalți cetățeni.

Zona a fost delimitată și nicio persoană a fost rănită”, conform comunicatului Poliției.

Pe fondul unor probleme personale, ar fi recurs la acest gest

”Bărbatul, în vârstă de 35 de ani, urmează să fie condus la audieri pentru clarificarea situației. Din primele verificări a rezultat că, pe fondul unor probleme personale, ar fi recurs la acest gest. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun, urmând a fi sesizată unitatea de parchet competentă.

Intervenția promptă a polițiștilor a condus la neutralizarea rapidă a situației, fără a pune în pericol siguranța cetățenilor sau a personalului aflat în instituție”, se mai arată în comuncat.

Vezi și - Impozit pe muncă. Statul român ne ia 45% din ceea ce muncim lunar. Cât iau alte țări te va surprinde

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele