Mâine, 12 februarie 2025, președintele Klaus Iohannis își încheie oficial mandatul de la Palatul Cotroceni. La ora 00:00, demisia sa intră în vigoare, iar Ilie Bolojan, președintele Senatului, preia funcția de președinte interimar al României.
Mâine dimineață, la Palatul Cotroceni, va avea loc o ceremonie oficială de predare-primire a mandatului. Președintele Iohannis va saluta pentru ultima dată Garda de Onoare, marcând astfel încheierea unui deceniu de activitate la Cotroceni.
După încheierea mandatului, Klaus Iohannis se va retrage din viața politică și se va întoarce la Sibiu, orașul său natal, potrivit surselor România TV. Această decizie vine în contextul în care președintele a fost criticat pentru mai multe aspecte ale mandatului său. Printre acestea se numără utilizarea frecventă a avioanelor private pentru deplasări oficiale, ceea ce a fost perceput ca un semn de opulență și lipsă de transparență. De asemenea, s-a remarcat o comunicare deficitară și o implicare redusă în problemele interne ale țării, precum și o serie de călătorii externe dese, care au fost interpretate ca o prioritate acordată relațiilor internaționale în detrimentul celor interne. În plus, tentativa de a modifica legea fundamentală pentru a permite președintelui să devină senator a fost văzută ca o altă încercare intolerabilă de a-și extinde influența politică, ceea ce a generat nemulțumiri în rândul populației. Acești factori au contribuit la creșterea furiei și nemulțumirii publice față de conducerea prezidențială.
Analistul Bogdan Chirieac, într-o intervenție la România TV, a comentat despre ultima zi a lui Klaus Iohannis la Cotroceni, plecarea sa și momentul sensibil în care se află statul român.
"Vedeți că deja discutăm despre o nouă coaliție de guvernare, despre căderea guvernului, iar lucrurile acestea nu fac bine României sub nicio formă"
„În opinia mea, nimeni nu are de câștigat de pe urma acestei demisii, să știți. Dacă domnia sa a ales să rămână președinte la Cotroceni, pe 21 decembrie, ținând seama de anularea alegerilor, poate că era mai bine să rămână până în mai. Suntem într-o zonă de instabilitate profundă. Vedeți că deja discutăm despre o nouă coaliție de guvernare, despre căderea guvernului, iar lucrurile acestea nu fac bine României sub nicio formă. Noi ne-am dezvoltat 3 ani de zile, cu putere, într-o zonă de instabilitate. Acum, compensăm cu o instabilitate profundă. Sigur că partea pozitivă a plecării lui Klaus Iohannis, dacă este totuși o parte pozitivă, se referă la potolirea tensiunii uriașe care se acumulase în societatea românească. În ce sens? În sensul în care anularea alegerilor a fost un șoc pentru toată lumea, suveraniștii îl aveau pe Iohannis drept principal agent electoral, rămânerea sa la Cotroceni era în favoarea lor, dar demisia sa, dacă vreți, sigur aplaudată de foarte mulți, având o credibilitate de 6-8%, mai scăzută decât cea a lui Traian Băsescu în 2014, lumea e mulțumită. Totuși, efectele incertitudinii se vor vedea rapid.
Acum, nu cred că PNL-ul va crește foarte mult după această acțiune, chiar dacă va începe să ocupe un interimat la Cotroceni. Domnul Ilie Bolojan nu e foarte carismatic, iar reformele pe care încearcă să le înceapă, că doar încearcă să înceapă să facă reforme, încă nu le-a făcut, nu sunt populare. Reformarea „statului putred” care administrează România, că România e țară, statul e altceva, nu îl poate face popular pe Ilie Bolojan, să știți. Poate anumite pârghii de putere, luate de PNL, prin numire de procurori, de șefi de servicii secrete, ar putea cumva să le îmbunătățească imaginea, numai că odată cu venirea noului președinte lucrurile se schimbă”, a explicat Bogdan Chirieac.
CITEȘTE ȘI: Klaus Iohannis a demisionat din funcție. Bogdan Chirieac: Suntem într-un moment extrem de dificil - VIDEO