DCNews Stiri Internațional Soluția unui politician britanic în problema imigranților români

Soluția unui politician britanic în problema imigranților români

Londra, Marea Britanie

Owen Paterson, care a fost secretar pentru mediu în perioada 2012 - 2014, ar fi făcut această sugestie în cadrul discuţiilor pentru anularea unei scheme care prevedea aducerea unui număr fix de muncitori sezonieri români şi bulgari în Marea Britanie, pentru a lucra în agricultură, scrie fostul ministru de cabinet, David Laws, într-o carte despre perioada în care a servit sub premierul David Cameron.

"Cineva a sugerat că, deşi renunţarea la schema (de aducere a românilor şi bulgarilor - n.r.) ar putea reduce migraţia, ar putea fi nepopulară în rândul fermierilor, cărora nu le-ar mai fi uşor să angajeze forţă de muncă ieftină pentru munca grea", scrie Laws. "'M-am gândit la asta', i-a răspuns Paterson. 'Cred că am răspunsul. Vom încerca să aducem mai mulţi pensionari britanici care să culeagă o parte din fructe şi legume'", adăugă fostul ministru în carte.

"Unul dintre oficialii care lua notiţe s-a uitat surprinsă, crezând că nu a auzit bine. Auzise. Iar Paterson nu terminase: 'Bineînţeles, aducerea pensionarilor britanici să facă această muncă ar putea duce la o creştere a costurilor pentru fermieri', a spus el. 'În definitiv, sunt puţin mai lenţi la muncă. M-am gândit şi la asta. Cred că putem aranja să excludem pensionarii britanici de sub incidenţa legilor privind salariul minim, pentru a le permite să facă această muncă'", precizează Laws.

Fostul ministru de cabinet susţine că până şi cei mai conservatoir oficiali au fost şocaţi de propunere.

Dezvăluirile făcute în carte au provocat un val de condamnare pe Twitter. Numeroşi utilizatori l-au ironizat pe Paterson şi i-au reproşat că nu se gândeşte la pensionari. "Bineîneles, am putea să punem parlamentarii conservatori să culeagă fructe pentru un salariu mai mic dcât cel minim pe economie. Aceasta ar putea fi o politică populară", a scris Paul Bernal. "Osborne (ministrul britanic de finaţ'e - n.r.) vrea să lucrăm până la 70 de ani, apoi nebunul de Owen Paterson vrea să culegem fructe până murim?", a scris un pensionar britanic.

Paterson, cunoscut pentru că a acuzat la un moment dat castorii că au mutat stâlpii de pe un teren, dar şi pentru că şi-a uitat cizmele când s-a dus sa viziteze o zonă inundată, neagă că ar fi făcut o astfel de propunere.

Știri similare din categoria Internațional Vezi toate articolele