Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane avertizează că sistemul feroviar din România se confruntă cu o situație financiară critică, iar blocarea finanțării de la stat poate afecta circulația trenurilor. Potrivit organizației sindicale, întârzierile din ultimele aproape două luni au creat un lanț de probleme care afectează operatorii de transport, CFR S.A., plata salariilor și funcționarea infrastructurii feroviare.
Potrivit comunicatului Federației Naționale Feroviare Mișcare Comercial Vagoane, blocajul apare pe fondul întârzierii aprobării unor bugete și documente necesare pentru finanțarea și funcționarea sistemului feroviar. Operatorii de transport feroviar de călători se confruntă cu lipsa resurselor necesare pentru plata tarifului de utilizare a infrastructurii, energiei, combustibilului, mentenanței, reparațiilor și pieselor de schimb.
În același timp, CFR S.A. nu își încasează integral veniturile din utilizarea infrastructurii. Compania se confruntă, la rândul său, cu probleme de finanțare. Federația descrie astfel un lanț care poate afecta întregul sistem. Statul întârzie finanțarea, operatorii nu își pot achita obligațiile, CFR S.A. nu își încasează veniturile, iar lipsa banilor poate afecta salariile și activitatea de exploatare a infrastructurii.
CITEȘTE ȘI: Situație fără precedent la CFR! Guvernul interimar, în fața unei decizii ilegale
CFR S.A. a notificat operatorii despre posibilitatea suspendării unor trenuri
Efectele acestei situații au început deja să apară, susține organizația sindicală. CFR S.A. a notificat operatorii în legătură cu posibilitatea suspendării unor trenuri pentru neachitarea tarifului de utilizare a infrastructurii, cunoscut sub denumirea de TUI. Operatorii reclamă însă că nu dispun de fondurile necesare pentru desfășurarea serviciului public de transport.
Federația avertizează că situația poate deveni mult mai gravă dacă autoritățile nu deblochează urgent mecanismele de finanțare: „Avertizăm că, dacă acest blocaj financiar nu este rezolvat urgent, oprirea trenurilor va deveni o realitate”.
Organizația sindicală cere deblocarea mecanismelor de finanțare pentru CFR S.A., inclusiv a celor care țin de Contractul de activitate și performanță și de Strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare. Potrivit federației, plata salariilor reprezintă o prioritate imediată. În același timp, sistemul are nevoie de fonduri pentru energie, combustibil, întreținere, reparații și funcționarea infrastructurii: „Salariile trebuie plătite. Exploatarea trebuie finanțată. Trenurile trebuie să circule”.
Federația susține că situația nu poate fi pusă exclusiv pe seama conducerii unei companii, deoarece problemele financiare afectează operatorul de stat, operatorii privați și administratorul infrastructurii.
România a mai avut probleme cu Comisia Europeană pentru întârzierile la plata medicamentelor și a produselor medicale. Există riscul ca mecanismul pe care îl vedem acum în alte domenii – inclusiv la CFR – să genereze noi proceduri de infringement? Poate Guvernul să respecte aparent ținta de deficit, dar în același timp să acumuleze obligații de plată care vor fi sancționate ulterior de Comisia Europeană?
Blocajul de la CFR se leagă de situația juridică și administrativă din Guvern
Avertismentul Federației Naționale Feroviare Mișcare Comercial Vagoane vine după ce DC News a relatat exclusiv despre blocajul care afectează CFR S.A. și despre incertitudinea legată de aprobarea documentelor necesare pentru funcționarea și finanțarea companiei.
Guvernul interimar condus de Ilie Bolojan, demis prin moțiune de cenzură în luna mai, nu poate aproba Strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare pentru perioada 2026-2030. Fără acest document, rămâne blocată și aprobarea Contractului de activitate și performanță al CFR S.A., act necesar pentru finanțarea companiei.
Într-un interviu exclusiv acordat DC News, avocatul și fostul judecător Toni Neacșu a explicat că un Guvern interimar nu poate adopta o strategie care stabilește politici publice pentru viitor.
„Acest Guvern nu poate aproba o astfel de strategie, pentru că e vorba de o politică publică nouă, în sensul că reglementează pe viitor ce se va întâmpla. E exact aceeași ipoteză în care ne-am aflat cu Strategia Națională pentru Conservarea Biodiversității 2026–2030, care acum e în Parlament, tocmai că nu putea Guvernul“, a explicat Toni Neacșu.
Avocatul a arătat că situația poate ajunge în instanță dacă Executivul adoptă documentul prin depășirea competențelor sale. Totuși, Toni Neacșu a precizat pentru DC News că răspunderea penală a membrilor Guvernului nu apare automat într-o astfel de situație. Potrivit explicațiilor sale, răspunderea personală poate apărea doar în condiții limitate și nu vizează, în mod obișnuit, hotărârile de Guvern.
Blocajul administrativ și financiar ridică astfel o problemă care poate afecta direct mii de angajați și milioane de călători. Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane avertizează că lipsa unei soluții rapide poate avea drept consecință inclusiv oprirea unor trenuri.
Pentru detalii despre situația juridică a Guvernului interimar, blocajul de la CFR S.A. și explicațiile oferite exclusiv pentru DC News de avocatul Toni Neacșu, citește și materialul nostru: Risc de dosar penal sau daune din buzunar? Ce pățesc Bolojan și miniștrii interimari dacă blochează CFR S.A. Explicațiile lui Toni Neacșu