Sindicatul Unit TAROM (SUT) consideră iresponsabilă afirmaţia potrivit căreia compania aeriană ar urma să intre în faliment în următoarele şase luni, precum şi recomandarea adresată pasagerilor de a nu cumpăra bilete la operatorul aerian naţional pentru perioade mai mari de două luni, susţinând că astfel de declaraţii pot afecta vânzările şi încrederea.
"Nu contestăm dreptul nimănui de a critica TAROM. Noi înşine am făcut-o în repetate rânduri"
"Este iresponsabil să anunţi falimentul TAROM şi, în acelaşi timp, să le spui pasagerilor să nu mai cumpere bilete. Sindicatul Unit TAROM a luat astăzi act de declaraţiile senatorului Cristian Ghinea, cel care a făcut şi renumitul PNRR, potrivit cărora TAROM ar urma să intre în faliment în următoarele şase luni, precum şi de recomandarea făcută public pasagerilor de a nu cumpăra bilete TAROM pentru perioade mai mari de două luni, la fel cum un alt om politic, doamna vicepremier Oana Gheorghiu, anunţa închiderea TAROM în 30 aprilie 2026.
Nu contestăm dreptul nimănui de a critica TAROM, managementul companiei sau modul în care a fost pus în aplicare planul de restructurare. Noi înşine am făcut-o în repetate rânduri şi am atras atenţia asupra problemelor existente, uneori mult mai ferm decât au făcut-o cei care astăzi vorbesc despre faliment. Dar una este să critici managementul şi să ceri soluţii şi cu totul altceva să anunţi public falimentul unei companii care funcţionează şi să le recomanzi clienţilor să nu-i mai cumpere biletele", se arată într-un comunicat al SUT.
Sindicatul subliniază că TAROM "zboară astăzi", are pasageri, angajaţi, furnizori şi parteneri comerciali, vinde bilete şi se află în perioada de implementare a planului de restructurare aprobat de Comisia Europeană.
"Există un document oficial? Există o decizie a acţionarului?"
În acest context, sindicaliştii cer să fie prezentate informaţiile concrete care ar sta la baza afirmaţiei privind intrarea companiei în faliment în următoarele şase luni.
"Există un document oficial? Există o decizie a acţionarului? Există o procedură de insolvenţă sau faliment despre care angajaţii şi publicul nu au fost informaţi? Dacă există, aceste informaţii trebuie făcute publice", susţine SUT.
"Poţi produce un efect direct asupra vânzărilor şi asupra încrederii în companie",
Potrivit sindicatului, în lipsa unor asemenea documente, o astfel de afirmaţie poate avea efecte directe asupra activităţii companiei, întrucât o companie aeriană depinde inclusiv de încrederea pasagerilor şi de biletele vândute în avans.
"Poţi produce un efect direct asupra vânzărilor şi asupra încrederii în companie", afirmă sindicaliştii, care se întreabă cum poate fi salvată o companie dacă publicul este îndemnat, în acelaşi timp, să nu-i mai cumpere serviciile.
"Angajaţii TAROM nu pot fi puşi din nou să plătească pentru decizii pe care nu le-au luat"
SUT precizează că nu contestă problemele TAROM şi că a criticat la rândul său managementul companiei, deciziile greşite, ţintele nerealizate şi costurile acesteia.
"Dar angajaţii TAROM nu pot fi puşi din nou să plătească pentru decizii pe care nu le-au luat şi nici pentru declaraţii publice care pot îndepărta pasagerii de companie", se arată în comunicat.
În aceste condiţii, sindicatul solicită Ministerului Transporturilor şi conducerii TAROM să răspundă public dacă există în prezent "vreun document, vreo decizie politică sau vreo procedură oficială" care să indice intrarea companiei în faliment în următoarele şase luni.
Totodată, SUT afirmă că îşi rezervă dreptul de a acţiona în justiţie persoanele politice despre care consideră că ar avea înţelegeri cu actori concurenţi de pe piaţa aviaţiei.
"TAROM are nevoie de soluţii, de management responsabil şi de decizii luate la timp. Nu de un faliment anunţat public înainte să existe", concluzionează sindicatul.
Declarațiile lui Cristian Ghinea
Senatorul USR Cristian Ghinea, fost ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, a declarat, în cadrul podcastului Comunitatea Liberală, că TAROM-ul va falimenta în perioada imediat următoare și i-a sfătuit pe români să nu-și mai cumpere bilete pentru "mai mult de două luni".
"TAROM-ul va falimenta în perioada imediat următoare"
"Eu aș vrea să fie privatizat TAROM-ul, dar nu-l cumpără nici dracu’. Deci e dincolo de salvare. Dar să fie foarte clar, oameni care vă uitați la noi! TAROM-ul va falimenta în perioada imediat următoare. Nu vorbim de 10 ani. În următoarele șase luni, TAROM-ul va falimenta!
Nu mai poate să-l salveze statul, că ar fi complet ilegal. A primit ultimul ajutor de stat acum câteva luni și ne-am angajat, scrie acolo: ”ultima oară”. Deci Uniunea Europeană foarte bine face. Eu am mai spus că atunci când am intrat în UE, am adoptat niște principii ale liberalismului by default, crezând că așa e regula europeană. Tu nu poți să ții la infinit în viață niște companii care acționează pe niște piețe concurențiale.
TAROM-ul, în momentul de față, știi cât are din piața de pasageri aerieni? Deci câți oameni care zboară în România zboară cu TAROM? 6%! Deci e o nimica toată. TAROM-ul nu are niciun fel de rol, nici strategic, nici substanțial, în sensul că dacă pică TAROM-ul, nu mai are omul cu ce să zboare”, a explicat Cristian Ghinea.
"Sfatul meu e să nu cumpărați bilet la TAROM"
"Sfatul meu e să nu cumpărați bilet la TAROM mai mult de două luni. Situația by default e că nu mai are bani să funcționeze. Ca să închizi controlat, va trebui să-ți asumi tu, ca Guvern, or mai bine nu-ți asumi nimic. N-o să facă nimeni nimic și-o să se trezească oamenii că au dat bani pe bilet degeaba. Și vor fi de vină toți imbecilii care au căpușat TAROM-ul atâția ani”, a mai spus Cristian Ghinea.
Reamintim că vicepremierul guvernului demis Bolojan, Oana Gheorghiu, spunea că Tarom trebuie vândut, argumentele fiind: pierderi uriașe, lipsa unei restructurări reale, creșterea cu peste 40% a costurilor de maintenanta odată cu apariția Tarom Tehnic ruptă din Tarom, grad de ocupare de doar 60% etc.