DCNews Stiri Șefi Parchete: Două nume sunt vecini de sat cu soția președintelui - FOTO

Șefi Parchete: Două nume sunt vecini de sat cu soția președintelui - FOTO

Mirabela Gradinaru Nicusor Dan - Foto: Agerpres

Mirabela Grădinaru, soția președintelui Nicușor Dan, este originară din Zăpodeni, Vaslui. O comună din România cu 3.700 de locuitori. Aflăm asta, din păcate, dintr-un articol recent, care a apărut aproximativ acum 10 zile, la moartea bunicii Mirabelei Grădinaru. Aristiței Malcoce, cunoscută ca mamaia Tița, a murit la 84 de ani. A fost înmormântată în satul natal, Zăpodeni, acolo unde, cităm, și-a crescut copiii și nepoții.

Cristina Chiriac, șefa DNA Iași, procurorul care a organizat flagrantul social-democratului Dumitru Buzatu, deschide lista candidaților pentru șefia Parchetelor.

Ea vrea să fie procuror general al PÎCCJ. Conform declarației de avere, depusă în 2022, ca procuror-șef serviciu DNA, aceasta are mai multe moșteniri în Zăpodeni, Vaslui. 

”Savonea procurorilor”

Un al nume, care nu apare pe lista celor înscriși, dar continuă să fie vehiculat în presă, este cel al lui Andrei Nicolae Solomon. El este în continuare prezentat, pe surse, ca o posibilă variantă pentru șefia DNA, asta deși nu-l regăsim în lista Ministerului Justiției. O enigmă este Andrei Nicolae Solomon, a cărui valoare în justiție pare a fi recunoscută general, fiind numit adesea ”Savonea procurorilor”. Jurnalistul Tiberiu Iacob scrie, într-o postare pe Facebook, că Nicolae Solomon, astăzi adjunctul procurorului general al României, ar fi chiar nașul Cristinei Chiriac, mai sus amintită. El are domiciliul stabil în comuna Zăpodeni, județul Vaslui. El nu are bunuri declarate în localitate natală, dar aceasta apare pe site-ul ANI, cu fiecare declarație de avere depusă. 

Mama celei care astăzi este Prima Doamnă, Mirabela Grădinaru, a fost profesoară în Zăpodeni. Localnicii spun că președintele și partenera sa au fost la biserica din Zăpodeni de mai multe ori. 

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele