"Domnule Președinte, vreau să vă mulțumesc pentru primirea călduroasă pe care ne-ați făcut-o și pentru simbolistica acestor steaguri românești în palatul și în jurul palatului prezidențial.
România și Polonia au o lungă relație de prietenie care, așa cum a spus domnul Președinte, a fost concretizată în acel Parteneriat Strategic din 2009. Mai mult decât atât, România și Polonia sunt foarte apropiate de câteva lucruri. Sunt niște țări importante pe Flancul Estic, sunt niște exemple de succes, și economic, și social, din perspectiva parcursului în cadrul Uniunii Europene; sunt țări care sprijină Parteneriatul transatlantic, înțelegând importanța sa de securitate pentru Europa și sunt țări care au viziuni comune în cadrul Uniunii Europene.
Vorbim împreună de competitivitate. Vorbim împreună de o, să-i spunem, relativizare rezonabilă a strategiei verzi pentru a da mai mult spațiu competitivității. Lucrurile astea, toate lucrurile astea ne aduc împreună. Am discutat, evident, primul lucru pe care l-am discutat a fost securitatea, pentru că trăim într-un context global complicat. Așa cum a spus domnul Președinte, această colaborare pe securitate este concretă, adică Polonia participă la brigada multinațională care este în România și România participă la grupul de luptă din Polonia.
Am discutat de colaborarea, pentru că Marea Neagră este importantă pentru securitatea României, așa cum Marea Baltică este importantă pentru securitatea Poloniei, am discutat de posibilități de colaborare și de schimb de experiență pe aceste domenii importante. Am vorbit de industriile noastre de apărare și de oportunitățile pe care, din păcate, avem un context care obligă industriile noastre de apărare să se dezvolte și asta este o oportunitate economică.
Am discutat de posibilitatea de colaborare pe achiziții comune, profitând de acest program SAFE al Uniunii Europene și inclusiv de producție comună de echipamente militare. Și, bineînțeles, am discutat de summitul B9. După cum știți, Polonia și România sunt inițiatoarele acestui format și ne vom coordona în organizarea summitului din mai, de la București, inclusiv cu invitarea țărilor din nord.
Am discutat de economie, pentru că, după securitate, este subiectul cel mai important Am mulțumit Poloniei pentru sprijinul pe care l-a declarat pentru aderarea României la OCDE. După cum știți, în cursul zilei de azi o să participăm la un Forum mixt de afaceri, între firme poloneze și firme românești. E un lucru pe care o să continuăm să-l facem și, după cum știți, o să existe o ședință comună de guverne. Am discutat, de asemenea, de situația internațională, și de Ucraina și de Republica Moldova. Din nou, aici, viziunea noastră este comună. Și am discutat puțin și de problemele actuale în cadrul Uniunii Europene, viitorul cadru financiar multianual și alte probleme curente. În rezumat, a fost o discuție care a întărit parteneriatul nostru și va duce la o aliniere pe multe teme din momentul acesta încolo. Mulțumesc încă o dată, domnule Președinte, pentru primirea călduroasă și vă așteptăm la București", a spus Nicușor Dan.