Senatorul PSD, Robert Cazanciuc, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Veteranilor, în care dezvăluie că: "Nu toate urmele războiului se văd și nu toate victoriile aduc acasă medalii".
"Există oameni care au plecat departe, în locuri în care pacea era mai degrabă o speranță decât o certitudine. Au purtat uniforma, au împărțit riscuri, au cunoscut teama și au învățat, poate mai bine decât oricine, cât de prețioasă este normalitatea pe care noi o considerăm firească.
Sunt veteranii teatrelor de operații. Oameni care nu au nevoie de cuvinte mari pentru a le recunoaște curajul și nici de o zi în calendar pentru a le datora respect.
Astăzi, însă, este ziua în care îi cinstim, iar în semn de recunoștință purtăm bujorul, floarea națională, la rever.
Astăzi, de Ziua Veteranilor, îi amintim pe cei care s-au întors și prețuim ceea ce au adus cu ei din locurile în care au fost. Astăzi vorbim despre #Onoare, Camaraderie, Sacrificiu, Demnitate și despre liniștea care, uneori, se câștigă cu un preț pe care nu-l vom cunoaște niciodată pe deplin.
Respectul nu se măsoară în aplauze, ci se vede în felul în care nu uităm.
La mulți ani, veteranilor teatrelor de operații! Cu recunoștință, #respect și prețuire".
Semnificația acestei zile pentru Armata României este legată și de faptul că, pe data de 11 noiembrie 2003, a căzut la datorie sublocotenentul p.m. Iosif Silviu Fogarași, primul militar român decedat în teatrul de operații din Afganistan.
În perioada 1996-2022, România a pierdut 31 de militari în misiunile executate în teatrele de operații, iar alți peste 200 au fost răniți, potrivit unui comunicat al MApN.