DCNews Economie Riscul major dacă România va ajunge hub energetic în Europa. ”Aici vine o durere pe care o avem”

Riscul major dacă România va ajunge hub energetic în Europa. ”Aici vine o durere pe care o avem”

foto pexels

”Mă uitam pe o statistică a Eurostat pe ceea ce înseamnă dependenţa energetică a statelor europene. Practic, nevoia de energie a Europei este susţinută 60% prin importuri. Dacă iei cele 27 de state europene, România este în top trei cel mai puţin dependente. Suntem pe locul trei în sensul bun al cuvântului. Aproape 28% din nevoia noastră energetică ne-o asigurăm prin importuri. Estonia şi Suedia cred că sunt în faţa noastră. Dar aici vine şi cu o durere pe care o avem, şi nu mă duc la realităţi ale anilor 2010 - 2015.

Riscul să ajungem un hub energetic, dar un exportator

Mă duc chiar anul trecut. Ia gândiţi-vă cât a lucrat Azomureşul anul trecut? Este o întrebare retorică. Ce s-a întâmplat cu ArcelorMittal Hunedoara? Ce se întâmplă cu jucători din industria auto, fie că vorbim despre Leoni (a închis fabrica din Luduş - n. r.), fie că vorbim despre Adient (a închis fabrica din Ploieşti - n. r.), fie că vorbim despre Aumovio - o parte din fostul Continental. Practic, riscul nostru frustrant este ca în următorii 5 ani să ajungem un hub energetic pentru Europa, dar un exportator. De ce? Pentru că nu mai consumăm nimic în interior. Riscul acesta de dezindustrializare este al Europei, dar este vizibil şi în cazul României”, a explicat Bogdan Nichişoiu, Regional Enhanced Information Manager, Coface România, conform Agerpres. 

”Am pierdut totodată aproape 200.000 de locuri de muncă. Înseamnă, practic, un oraş măricel în România”

El a mai atras atenția: ”Gândiţi-vă că în anii 2022 - 2025 o industrie energointensivă, cu foarte multă relevanţă în discuţia de astăzi geopolitică (...) în Europa noi am pierdut în aceşti trei ani 10% din capacitatea de producţie, aproape 37 de milioane tone de produse finite. Am pierdut totodată aproape 200.000 de locuri de muncă. Înseamnă, practic, un oraş măricel în România. 74% din companiile din industria chimică în fiecare din aceşti ani au avut profitabilitate operaţională - EBITDA, cum îi spunem noi - negativă, investiţiile, CAPEX-ul s-a redus cu 84%. 84% este fabulos. Ritmul de închidere a acestor combinate chimice în aceşti 3 ani a fost de şase ori mai mare decât în perioada anterioară. Demonstrează foarte clar că suntem în Europa vulnerabili pe ceea ce înseamnă energie şi mai ales pe vectorul ăsta industrial - industrie metalurgică, industrie chimică. Riscăm, practic, să devenim în următorii 10 - 15 ani importatori”.

Știri similare din categoria Economie Vezi toate articolele