Federația Neguvernamentală Antidrog nu susține proiectul aflat în Parlament privind dezincriminarea consumului de droguri. Aceasta invocă mai multe vulnerabilități, printre care lipsa capacității administrative, absența unei infrastructuri medicale adecvate și riscul de normalizare a consumului de droguri în țara noastră.
Federația Neguvernamentală Antidrog a transmis, joi, 8 octombrie, că „privește cu multă reținere” dezbaterile din spațiul public privind propunerea legislativă de dezincriminare a consumatorilor de droguri. Este vorba despre proiectul de lege aflat în dezbatere în Parlament, susținut de trei senatori: Victoria Stoiciu (neafiliat), Daniel Fenechiu (PNL) și Cristian Ghinea (USR).
Patru vulnerabilități majore semnalate de Federația Neguvernamentală Antidrog
Inițiativa ignoră realitățile structurale și logistice ale României, riscând să devină o simplă măsură de imagine electorală, a adăugat Federația Neguvernamentală Antidrog, care a punctat, totodată, patru vulnerabilități majore în acest sens:
- Iluzia controlului: Statul român nu știe să gestioneze piețele subterane (underground)
„Fie că vorbim despre evaziune fiscală, muncă la negru sau piața de substanțe, statul român suferă de o lipsă cronică de capacitate administrativă”, se arată în comunicatul federației.
„*Abordarea actuală (Penală): Este un eșec vizibil. Sistemul penal românesc funcționează pe bază de 'normă la dosare'. Procurorilor și polițiștilor le este mult mai ușor să raporteze succes prin prinderea a 10 studenți cu un gram de canabis în rucsac decât să fileze timp de 6 luni o rețea controlată de interlopi conectați politic.
*Abordarea nouă (Contravențională): Riscă să devină o formă fără fond. Dacă instituțiile nu sunt capabile să oprească marile transporturi care intră prin Portul Constanța sau pe la granițe, schimbarea legii doar mută birocrația de la un tribunal (dosar penal) la o direcție de taxe locale (amendă neplătită)”, precizează reprezentanții Federației Neguvernamentale Antidrog.
- România nu are „plasa de siguranță” medicală
„În dezbaterea publică se aduce des exemplul Portugaliei. Însă acolo, dezincriminarea nu a fost gândită de juriști, ci de o echipă de medici, psihologi și sociologi. Portugalia a investit masiv în clinici de stat și personal specializat înainte ca legea să intre în vigoare.
În România, abordarea din proiectul înregistrat la Senat propune pedepse cu amenda, dar sistemul nostru de sănătate publică pentru adicții, deși teoretic este lăudat, în realitate lipsește cu desăvârșire. Nu avem centre publice pentru minori, iar clinicile private costă mii de euro pe lună. Fără o plasă de siguranță medicală reală, riscul de a lăsa consumatorii vulnerabili pradă dealerilor de tip 'micro-distribuție' este uriaș”, a precizat federația.
- Factorul cultural: Amenda nu aduce responsabilitate
„În Europa de Vest, o amendă administrativă sau o sancțiune civilă vine la pachet cu o presiune socială și instituțională imensă. În cultura românească, din păcate, relația cu amenzile este una de profundă nepăsare (vezi amenzile din trafic sau cele pentru tulburarea liniștii publice). Schimbarea legislației fără o campanie masivă de educare în școli și fără schimbarea mentalității nu va duce la scăderea consumului, ci doar la o normalizare a comportamentului de risc”.
- Ignorarea dinamicii noilor substanțe sintetice
„Ceea ce scapă complet inițiatorilor legii este dinamica etnobotanicelor și a drogurilor sintetice. Proiectele de dezincriminare din Vest au fost gândite pentru substanțe clasice (canabis, cocaină, heroină), unde dozele sunt relativ clare. Pe străzile din România, însă, problema majoră o reprezintă substanțele sintetice extrem de ieftine și ultra-toxice, stropite cu diverse chimicale.
Aceste substanțe își schimbă formula chimică de la o săptămână la alta pentru a fenta laboratoarele de analiză ale poliției. În cazul lor, 'un gram' poate însemna o doză letală sau zeci de porții. Niciun algoritm juridic bazat pe amenzi nu poate ține pasul cu volatilitatea acestor substanțe de sinteză”, mai punctează federația.
Federația Neguvernamentală Antidrog despre cazul Pascu
Federația Neguvernamentală Antidrog, analizând retrospectiv cazul Pascu din 2 mai 2023, scrie că acesta rămâne un exemplu relevant despre modul în care politicienii pot folosi o tragedie uriașă pentru a genera panică publică și pentru a adopta legi populiste, fără o legătură reală cu rezolvarea problemei de fond.
Când clasa politică a strigat la unison „închisoare pentru consumatori!” după acel accident, opinia publică a fost indusă în eroare prin trei mari distorsiuni:
„1. Vlad Pascu NU a fost un 'simplu consumator': Profilul său depășea complet această definiție. Era o persoană care conducea sub influența unui cocktail de substanțe de mare risc, deținea cantități mari, era protejată de un context financiar și social influent și fusese lăsată liberă de poliție cu doar câteva ore înainte. Conducerea sub influența substanțelor este deja o infracțiune penală extrem de gravă (pedepsită dur prin 'Legea Anastasia'). Nimeni nu propune dezincriminarea șofatului sub influență. Dezincriminarea propusă acum vizează strict posesia în spațiul privat, fără a pune în pericol siguranța rutieră.
2. Capcana 'Legii 2 Mai': Imediat după tragedie, partidele majoritare s-au întrecut în proiecte de lege dure. Rezultatul real? Consumul nu a scăzut deloc în ultimii ani. În schimb, s-au umplut tribunalele de dosare făcute unor puști prinși cu resturi de țigări, în timp ce marile rețele de distribuție din școli și de la festivaluri au prosperat. Politicienii au oferit o 'pedeapsă pe hârtie' ca să își ascundă neputința de a securiza granițele sau Portul Constanța.
3. Schimbarea bruscă de paradigmă: Faptul că parlamentari de la mai multe partide vin acum cu acest proiect de înlocuire a închisorii cu amenda este o recunoaștere implicită a faptului că isteriile politice de după cazul Pascu au eșuat total. Sistemul penal este sufocat de birocrația dosarelor de consum propriu, în timp ce traficanții adevărați scapă din lipsă de resurse de filaj. Politicienii se lovesc astăzi de exact același zid al populismului pe care tot ei l-au ridicat”, a explicat federația.
România, fără centre de prevenire, evaluare și consiliere antidrog
„Reorganizarea ANA - un fiasco instituțional. Culmea ironiei este că Guvernul României - având în spate aceiași inițiatori și consultanți ca în cazul propunerii legislative de dezincriminare - a coordonat anterior reorganizarea Agenției Naționale Antidrog (ANA), proces care s-a dovedit a fi un fiasco total.
Județele au fost lăsate fără Centrele de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog. O parte dintre responsabilități au fost transferate către Centrele de Sănătate Mentală, instituții care nu dispun de logistica, expertiza sau resursa umană necesară pentru managementul prevenirii primare și secundare”, au mai precizat reprezentanții federației.
În România, politicile antidrog rămân „doar o chestiune de imagine pentru clasa politică și pentru specialiștii apăruți peste noapte. Abordarea corectă nu este o alegere binară între 'închisoare sau amendă', ci asumarea unei realități din teren pe care statul refuză în continuare să o repare”, a concluzionat federația.